BLOGUL PENTRU SUFLET

Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” datează din veacul al XIV-lea, este pictată pe pânză şi se află în mănăstirea Vatoped de pe sfântul munte Athos, în paraclisul închinat sfântului Dimitrie din Tesalonic. Numele său se datorează următoarei întâmplări:

Un călugăr diacon ce împlinea funcţia de ecleziarh, datorită treburilor pe care le avea de împlinit ajungea întotdeauna la terminarea mesei. Odată ajunse după terminarea mesei, iar bucătarul refuză să îi dea de mâncare spunându-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorea să mănânce. Acesta plecă mâniat şi merse în biserică şi îndreptându-se către icoana Maicii Domnului, nu se gândi să o roage să îl ajute, ci îi spuse:

- De câtă vreme îţi slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijeşti dacă am sau nu să mănânc?.

Şi luând un cuţit de pe masă, în înfipse în chipul Maicii Domnului şi, mare minune!, din locul acela izvorî sânge, iar chipul Maicii Domnului deveni palid. Înfricoşat, călugărul orbi şi căzu în faţa icoanei părăsit de simţuri, precum Cain, ucigaşul din vechime. El rămase în starea aceasta vreme de trei ani. Apoi, datorită rugăciunilor stareţului şi călugărilor, Maica Domnului îi apăru stareţului şi îi spuse că diaconul este vindecat. Căindu-se pentru fapta sa, îşi aşeză un loc în faţa icoanei unde petrecut restul vieţii sale.

La trei ani după plecarea din lumea aceasta, se dezgropară osemintele diaconului, după rânduiala athonită, trupul său pierise după rânduiala firii, însă mâna sa dreaptă rămase neatinsă de stricăciune, fiind toată neagră. Se păstrează până astăzi ca semn al negrăitei iubiri a Maicii Domnului pentru întreaga făptură omenească.

Sfântul Alexie Şuşania s-a născut la 23 septembrie 1852 în oraşul Noqalaqevi, în provincia Senaki din Samegrelo, Georgia, din părinţi evlavioşi. Tatăl său plecă la Domnul în anul 1868, după ce îi dădu viitorului ieromonahului care acum avea numai 16 ani binecuvântarea de a se îngriji de familie.

În acelaşi an, Alexie călători la Ierusalim, iar de acolo la Constantinopol pentru a-l vizita pe unchiul său, Islam Şuşania, un negustor vestit şi un om cu mintea pătrunzătoare şi evlavios. În timpul vizitei sale, Alexie fu impresionat de industria comerţului şi îşi dori să devină şi el negustor. Însă curând avea să afle că voia lui Dumnezeu era alta.

Într-una din zile împrumută o mică icoană a Sfântului Ioan Botezătorul de la unchiul său, aşezând-o în camera sa, şi de atunci în inima sa începu o luptă. Era mişcat de dragostea pentru mama, surorile, fraţii şi prietenii săi, însă simţea o chemare puternică spre viaţa duhovnicească înaltă.

După ore întregi de mari frământări, Alexie se întrebă „Cum pot împlini dorinţa tatălui meu? Mi-a încredinţat grija de familie, cum o pot împăca pe aceasta cu chemarea Domnului?”. La această întrebare primi răspuns lăuntric „Dacă mori acum, cine va împlini dorinţa tatălui?”. Alexie îşi dădu limpede răspunsul „Dumnezeu o va face”. Şi iar primi răspuns „Atunci mori lumii, încredinţează totul lui Dumnezeu şi El va ocroti familia ta”.

De atunci, Alexie se închise în camera sa luni întregi, citind Sfânta Scriptură, şi postind aspru. Văzând această schimbare în viaţa lui Alexie, unchiul său s-a gândit că este mai bine să părăsească Constantinopolul şi să se întoarcă în Georgia.

Nu a mai durat mult până cei dragi înţeleseră legământul pe care îl făcuse Alexie cu Dumnezeu, de a intra în viaţa monahală. Fraţii şi surorile lui primiră cu mâhnire vestea aceasta, însă mama sa îi mulţumi Domnului şi îi dădu binecuvântarea sa.

La vârsta de 20 de ani, Alexie se îndreptă spre mănăstirea de maici Teklati. Începu să ducă viaţă de nevoinţă aspră mergând din sat şi sat, îngrijindu-se de bolnavii de tuberculoză, holeră şi alte boli grele, şi îngropând trupurile celor fără casă.

După câţiva ani, mulţi aveau siguranţa că Alexie era nebun pentru Hristos. El propovăduia pe Dumnezeu cu multă dăruire, iar viaţa sa era o pildă pentru mulţi. Cuvântările sale înduplecară pe mama sa, Elena, sora sa mai mică Salomeea şi fratele său Visarion să intre în viaţa monahală. După ce primi tunderea în monahism, Visarion făcu un pelerinaj la Ierusalim şi rămase acolo mai mulţi ani.

Pentru slujirea sa aleasă închinată Domnului, primi harul preoţiei la mănăstirea Martvili. Mai apoi primi tunderea în marea şi îngereasca schimă. Alexie petrecu o vreme şi în Sfântul Munte Athos. Întors de acolo, plecă în pelerinaj la Lavra Peşterilor din Kiev, iar mai apoi ajunse din nou în Georgia unde îşi continuă viaţa de nevoinţe.

În preajma anului 1885 sfântul Alexie plecă în mănăstirea Gelati, unde îşi continuă studiul şi scrise câteva lucrări. În anul următor se afla în mănăstirea Kobi, fiind făcut diacon de către episcopul Grigol, iar în 1888 deveni ieromonah. Doi ani mai târziu, în 1890, se îmbolnăvi şi se întoarse la mama şi sora sa, la mănăsirea Teklati.

După rânduiala Domnului, se însănătoşi, iar în 1891 Alexie îşi rândui o chilie în satul de munte Menji (numit şi „Dealul arhanghelului”), aproape de locul naşterii sale. Acolo adună ucenici şi începu a împlini nevoinţe mai aspre. Sănătatea părintelui Alexie se restabilise atât de bine încăt putea săvârşi din nou sfintele slujbe.

Sfântul părinte primea daruri şi milostenie, însă pe cea mai mare din parte din ele le dăruia mai departe. Toate cele primite le împărţea în trei: prima pentru nevoile sale, a doua pentru biserică şi pelerini, iar cea de-a treia săracilor şi celor bolnavi.

Sfântul Alexie avea în chilie o cruce de mărimea Sfintei Cruci purtate de Mântuitorul, pentru a-şi aduce aminte de cum a purtat sfântul Simon din Cirene Sfânta Cruce a Mântuitorului pe Golgota.

În ciuda asprimii petrecerii sale, ieromonahul Alexie era deosebit de apropiat de cei din jurul său şi era iubit pentru căldura duhovnicească pe care o răspândea.

După mulţi ani de mari osteneli duhovniceşti sănătatea sa se şubrezi. Îşi liberă ucenicii şi îşi petrecu ultima parte a vieţii sale pământeşti (în preajma anului 1915) cu verii săi după trup, schimonahii Achepsima şi Pasto. Sfântul Alexie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la 18 ianuarie 1923, slăbit de viaţa sa îndelungată de nevoinţe şi slujire închinate Domnului.

Vreme de 40 de zile, schimonahii Achepsima şi Pasto rămaseră în chilia sa de teamă că reprezentanţii guvernului comunist vor distruge umila colibă. Mai apoi, înmormântară trupul parintelui Alexi la Teklati, iar ei plecară să se nevoiască în mănăstirea Sfinţilor Arhangheli. Cu binecuvântarea mitropolitului Efrem, părinţii Achepsima şi Pasto mutară trupul neatins de stricăciune de la Teklati la mănăstirea Sfinţilor Arhangheli îngropându-l în aripa estică a bisericii în ziua de 8 ianuarie 1960.

Sfântul părinte Alexie fu trecut în rândul sfinţilor la 18 septembrie 1995.

În bisericile de parohie şi de mănăstire din toată Moldova a fost oficiată ieri, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba Aghezmei Mari. La final, oamenii au luat apa sfinţită la casele lor pentru a servi în fiecare dimineaţă până pe 14 ianuarie, când Biserica noastră sărbătoreşte Odovania Praznicului Botezului Domnului.

Credincioşii din mai multe localităţi din judeţul Iaşi au participat ieri la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul căreia a fost săvârşită slujba Aghezmei Mari. Cele două slujbe au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de dr. Costel-Mirel Nechita. În cuvântul de învăţătură adresat spre finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre semnificaţiile praznicului Arătării Domnului. „Creştinul este chemat ca la sărbătoarea Epifaniei să conştientizeze propriul său botez şi apartenenţa lui la Sfânta Biserică. Dumnezeu Tatăl ne spune în Evanghelia de astăzi (n.r. ieri): «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit» (Matei 3, 13-17). Acesta este glasul Tatălui Ceresc îndreptat spre oameni pentru ca aceştia să se deschidă prin credinţă, nădejde şi dragoste către Fiul Său Cel iubit. Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, adresându-se poporului, spune că Iisus Hristos este «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii». Sfântul Ioan Botezătorul a spus aceasta, arătând cu mâna spre Iisus Hristos, care venea spre botez şi apoi spre propovăduirea Evangheliei. În Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel ni se spune: «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat». Aceste cuvinte, mărturie a Sfântului Apostol Pavel, mărturie a Sfântului Ioan Botezătorul, sunt izvoare de apă vie care ar trebui să ne adape şi să ne îmbrace de-a lungul acestui an. Fără de Hristos-Domnul mărturisit de Dumnezeu Tatăl nu putem fi îmbrăcaţi în Botez, în Înviere, în împărăţia cerurilor“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Dorim să ne curăţim sufletele şi trupurile“

După împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, a fost citită rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor. IPS Teofan, alături de soborul de preoţi şi diaconi, a mers în procesiune până în faţa Catedralei mitropolitane din Iaşi, unde a început slujba Aghezmei Mari. După cum ne-a relatat căpitanul Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, în curtea sfântului lăcaş au asistat la slujbă peste 1.500 de credincioşi. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a adresat cu acest prilej un cuvânt de binecuvântare celor prezenţi în care în care i-a îndemnat să prelungească Botezul Domnului în viaţa lor. La final, oamenii au luat Agheazma Mare pentru a o duce la casele lor. „Am venit să luăm Agheazmă Mare pentru a gusta din ea. Dorim astfel să ne curăţim sufletele şi trupurile şi să avem sănătate, linişte şi bucurie“, a spus Eugenia Dafiţa din Târgu Frumos. „Ziua Bobotezei din acest an este deosebită, însă trebuie puţină ploaie, după cum a spus şi Înalt Preasfinţitul Teofan în cuvântul adresat. Am luat Agheazmă Mare pentru a stropi casa în care locuiesc, ca să ne dea Dumnezeu sănătate“, a declarat Lenuţa Avram din Iaşi. „În această zi (n.r. ieri) am avut mare linişte şi mângâiere sufletească pentru că am participat la Sfânta Liturghie şi la slujba Aghezmei Mari. Am câteva ceasuri de când stau şi aştept la rând, însă am răbdare pentru că şi Bunul Dumnezeu este răbdător cu noi“, a mărturisit Ioachim Bode din Iaşi. „Am luat Agheazmă Mare pentru a stropi în casă, astfel încât să alungăm răul. M-am bucurat de binecuvântarea slujbei oficiate“, a afirmat Vasile Schiţelnicu din localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judeţul Iaşi.

Sute de credincioşi ortodocşi din Istanbul au participat la Sfinţirea Aghesmei celei mari în Cornul de Aur, din vechea cetate a Constantinopolului.

20 de tineri s-au aruncat în apele mării pentru a scoate Crucea aruncată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. Apostolos Oikonomou, un credincios de 40 de ani a prins crucea din ape.

În Bulgaria, tinerii se aruncă în râuri şi lacuri pentru a aduce Crucile aruncate de preoţi. În această ţară, în ziua Epifaniei, preoţii se roagă şi sfinţesc culorile corpurilor de armată cu aghiasmă mare. Preşedintele Georgi Parvanov a participat la o asemenea ceremonie la Sofia.

În oraşul muntos Kalofer, din Bulgaria centrală, 200 de bărbaţi îmbrăcaţi în straie naţionale intră în râul îngheţat Tundzha purtând steaguri naţionale, cântând imne populare străvechi şi dansâns un dans lent numit "mazhko horo" . Conduşi de primarul locului, oamenii dansează în apă preţ de o oră împingând sloiurile de gheaţă care plutesc pe râu.

În oraşul Petroşani din România, 1000 de săteni participă la binecuvântarea tradiţională a cailor pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru animalele care ajută atât de mult în lucrarea pământului.

În Istanbul, Patriarhul Bartolomeu I a chemat din nou la toleranţă şi la deschiderea Şcolii Teologice de la Halki, închisă de turci în 1971.

În Kosovo, sârbii minoritari înconjuraţi de albanezi, în enclava Gracanica, taie crengi de stejar şi îşi împodobesc casele cu acestea.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Ioan
Sursa: Associated Press şi http://washingtonexaminer.com

Sfantul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a nascut in 19 iulie 1745. Parintii sai, Isidor si Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatal lui era comerciant si spre sfarsitul vietii a inceput constructia unei catedrale in Kursk pe care n-a apucat s-o mai vada terminata. Fiul sau Prochorus, viitorul Serafim, a ramas in grija mamei vaduve care l-a crescut in credinta.

Dupa moartea sotului ei, Agatia Moshnina a continuat constructia catedralei. Intr-o zi, luandu-l si pe micul Prochorus cu ea pe santier, acesta a cazut de pe schela turnului de clopote, de la o inaltime de sapte etaje. Baiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a crutat viata acestui viitor astru al Bisericii. Ingrozita, mama a alergat la el si si-a gasit fiul nevatamat.

Tanarul Prochorus, inzestrat cu o memorie excelenta, a invatat repede scrisul si cititul. Din copilarie ii placea sa participe la slujbele bisericii si sa citeasca atat Sfanta Scriptura cat si Vietile Sfintilor impreuna cu colegii sai de studentie. Cel mai mult ii placea sa se roage si sa citeasca Sfanta Evanghelie cand era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a imbolnavit foarte grav, viata lui fiind in pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis ca il va vizita si il va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil sa sarute icoana dupa care acesta s-a vindecat imediat.

Tanar fiind, Prochorus isi facea planuri pentru a-si dedica viata in intregime lui Hristos si a intra la o manastire. Mama lui nu a fost impotriva acestei decizii si l-a binecuvantat in drumul lui spre monasticism, daruindu-i o cruce de arama pe care tanarul a purtat-o pe piept toata viata lui. Prochorus a pornit pe jos impreuna cu alti pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfintii Pesterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Parintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvantare sa se retraga la manastirea din pustia Sarovului si acolo sa-si castige mantuirea. Trecand pe la casa parinteasca Prochorus si-a luat ramas bun de la mama si rudeniile sale. In ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era staret Parintele Pahomie. Acesta l-a primit si l-a dat in grija Parintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultari in manastire: era slujitor in chilia parintelui, facea paine si prescura si lucra in tamplarie. Tanarul isi facea ascultarile cu ravna si zel ca si cum l-ar servi pe Domnul Insusi. Prin munca constanta el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea sa spuna mai tarziu, “cea mai grava ispita a calugarilor novice”. Aceasta se vindeca prin rugaciune, abtinerea de la conversatii plictisitoare, prin munca asidua, prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu si prin rabdare, deoarece acedia este hranita de micimea sufletului, neglijenta si vorba fara rost”.

Cu binecuvantarea egumenului Pahomie, Prochorus se abtinea de la mancare in zilele de miercuri si vineri si mergea singur in padure unde practica Rugaciunea lui Iisus. Dupa doi ani ca novice, Prochorus s-a imbolnavit de hidropizie, corpul a inceput sa i se umfle si suferea ingrozitor. Mentorul lui, Parintele Iosif si ceilalti parinti il iubeau pe Prochorus si aveau grija de el. Boala l-a tinut cam trei ani, timp in care ei nu au auzit nici un cuvant de nemultumire din gura lui. Temandu-se pentru viata lui, parintii doreau sa cheme un doctor sa-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunandu-le: ” Sfinte parinte, eu m-am incredintat in intregime Celui ce este adevaratul doctor al sufletului si al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut sa i se citeasca o molitfa pentru sanatate. In timp ce restul parintilor se rugau in biserica, Prochorus a avut o viziune in care i-au aparut Maica Domnului impreuna cu Apostolii Petru si Ioan. Aratand cu degetul spre calugarul bolnav, Maica Domnului ii spuse Sfantului Ioan: “Acesta este unul de-ai nostri”, dupa care l-a atins cu toiagul intr-o parte pe calugar si imediat lichidul adunat in corpul acestuia a inceput sa iasa prin incizia facuta de Preacurata. Dupa terminarea moliftei fratii l-au gasit pe Prochorus vindecat, avand o singura cicatrice ca semn al miracolului ce s-a implinit.

La scurt timp, in locul aparitiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicata sfintilor Zosima si Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale maini sfanta masa din altarul capelei din lemn de chiparos, primind intotdeauna Sfintele Taine in acea biserica.

Dupa opt ani de novicie la manastirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul si dorinta sa nestavilita de a-l sluji. Dupa un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea in biserica zilnic, rugandu-se permanent si dupa terminarea slujbelor. Domnul ii ingaduia sa aiba viziuni in timpul slujbelor bisericesti, de multe ori vazand ingeri care slujeau laolalta cu preotii. In timpul Sfintei Liturghii din Marea si Sfanta Joi, slujita de egumenul Pahomie si parintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. Dupa introducerea la Sfanta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronounta cuvintele: “O, Doamne, mantuieste pe cei ce se tem de tine si auzi-ne”, dupa care ridica patrafirul spunand: “In vecii vecilor”. Dintr-o data a fost orbit de o lumina stralucitoare si, ridicand privirea, il vazu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrand din partea de vest a bisericii, inconjurat de Puterile cele fara de trup.

Ajungand la amvon, Domnul a binecuvantat pe toti rugatorii si a intrat in icoana sa din dreapta usilor altarului. St Seraphim, rapit cu spiritul dupa aceasta viziune miraculoasa, n-a mai putut scoate nici un cuvant si nu s-a mai putut misca din loc. Ceilalti l-au dus de mana in altar unde a ramas nemiscat inca trei ore, cu culoarea fetei schimbata de la harul divin care s-a coborat asupra lui. Dupa aceasta vedenie, sfantul a devenit si mai ravnitor. In timpul zilei muncea in manastire iar noaptea se ruga in chilia lui din padure.

In 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot savarsind Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in fiecare zi. Dupa moartea parintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvantare din partea noului staret al manastirii, parintele Isaia sa se retraga intr-un loc din padure, la o distanta de 5 km de manastire, loc pe care l-a denumit “Muntele Athos” si unde s-a dedicat rugaciunii solitare. El mergea la manastire doar sambata, inainte de privegherea de toata noaptea si se intorcea la chilia sa din padure dupa Liturghia de duminica unde se impartasea cu Sfintele Taine.

Pustnicul Serafim isi petrecea timpul cu nevointe ascetice. Pravila sa de rugaciune se baza pe cele randuite de Sf. Pahomie pentru manastirile antice din desert. El purta cu sine tot timpul Sfanta Evanghelie, citind in intregime Noul Testament intr-o saptamana. De asemenea, citea si din Sfintii Parinti si Sfintele Slujbe. Sfantul a invatat pe de rost multe din imnurile bisericesti pe care le canta in timp ce lucra in padure. In jurul chiliei si-a amenajat o gradina si un stup de albine. Postea foarte aspru, mancand o data in zi in afara de miercuri si vineri cand nu manca nimic. In prima Duminica a postului mare nu manca nimic pana sambata, cand primea Sfintele Taine.

Sfantul parinte era uneori atat de adancit in rugaciunea neincetata a inimii incat ramanea nemiscat, fara sa vada sau sa auda nimic in jurul lui. Din cand in cand il mai vizitau schimonahul Marcu cel Tacut si arhidiaconul Alexandru care locuiau si ei in pustie. De multe ori il gaseau in contemplatie si se retrageau in liniste ca sa nu-l deranjeze.

In caldura verii, dreptul pustnic obisnuia sa culeaga muschi dintr-o mlastina pentru fertilizarea gradinii, iar cand tantarii il intepau rau de tot el suporta spunandu-si:” Patimile sunt omorate prin suferinta si durere”.

Singuratatea lui era deranjata de multe ori de calugari si mireni care il cautau pentru un sfat sau o binecuvantare. Cu binecuvantarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor sa-l viziteze, dupa care, primind un semn de la Dumnezeu ca dorinta ii este ascultata, in cele din urma a refuzat sa mai primeasca vizitatori. Prin rugaciunile sale, cararea catre chilia lui a fost acoperita de crengi mari care au cazut din brazii antici invecinati, blocand orice acces. Doar pasarile mai veneau la el si animalele salbatice in compania carora a trait ca si Adam in Paradis. Animalele veneau la miezul noptii si asteptau ca sfantul sa-si termine pravila de rugaciune, dupa care hranea cu paine din mana lui ursii, rasii, vulpile, iepurii si chiar lupii. Sfantul Serafim avea un prieten urs care i se supunea intrutotul si il ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga viclesugurile vrajmasului, Sf. Serafim si-a intensificat nevointele si a inceput o lupta ascetica noua, imitandu-l pe Sf. Simeon Stalpnicul (1 septembrie), si anume, in fiecare noapte se urca pe o stanca uriasa din padure sau pe una mica din chilia lui si nu se odihnea decat foarte putin. Statea in picioare sau in genunchi si se ruga cu mainile ridicate: “Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Sfantul s-a rugat asa timp de 1000 de zile si nopti.

Odata, pe cand lucra in gradina, trei hoti l-au calcat in cautare de bani sau lucruri valoroase.
Desi avea un topor in mana si ar fi putut lupta cu ei, sfantul nu a ripostat, amintindu-si cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncandu-si unealta jos, el le-a spus hotilor sa faca ce doresc. Atunci hotii l-au batut atat de tare incat l-au lasat mai mult mort decat viu. Au vrut sa-l arunce in rau dar l-au lasat pana au scotocit chilia dupa bani, insa negasind nimic in afara de icoane si cativa cartofi, au plecat. Calugarul isi redobandi cunostinta, se tara pana in chilie si ramase asa toata noaptea.

Dimineata urmatoare porni cu mare greutate spre manastire iar fratii vazandu-l cu atatea rani pe cap, piept, coaste si spate s-au inspaimantat. Timp de 8 zile a zacut in suferinta din cauza ranilor iar doctorii care l-au vazut au ramas uimiti ca mai traia dupa o asemenea bataie.
Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pamantean: Imparateasa Cerului impreuna cu Apostolii Petru si Ioan i s-au aratat si prin atingerea divina a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea indrepta si ramase indoit de spate, neputand umbla decat cu ajutorul unui bat pentru tot restul vietii. Sf. Serafim a trebuit sa stea vreo cinci luni la manastire dupa care a plecat inapoi in padure. El i-a iertat pe raufacatorii lui si s-a rugat pentru ei sa nu fie pedepsiti.

In 1807 staretul Isaia a adormit intru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat sa-i ia locul dar acesta a refuzat. El traise in singuratate trei ani complet rupt de lume, cu exceptia calugarului care-i aducea de-ale gurii o data pe saptamana. Daca intalnea un om in padure, sfantul se arunca cu fata la pamant pana cand acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobandit pacea sufletului si bucuria intru Duhul Sfant. El spunea candva: “Dobandeste spiritul pacii si mii de suflete se vor salva in jurul tau.”

Noul staret al manastirii, Parintele Nifon, impreuna cu fratii calugari l-au rugat pe Sf. Serafim sa vina sa oficieze Sfintele Slujbe de duminica la manastire ca mai demult, sau sa se mute de tot la manastire. Sfantul a ales ultima varianta deoarece ii era prea greu sa se deplaseze la manastire in fiecare duminica. In primavara anului 1810, el s-a intors la manastire dupa 15 ani de trai in pustnicie.

Continuind sa traiasca in tacere, el s-a inchis in chilia lui rugandu-se si citind. I s-a permis sa serveasca masa si sa se impartaseasca in chilia sa. Acolo, sfantul a urcat pe inaltimile puritatii spirituale si prin mila Domnului a primit darurile divine ale inaintevederii si facerii de minuni. Dupa cinci ani de singuratate el si-a deschis usa chiliei pentru ceilalti calugari dar a continuat sa foloseasca tacerea, invatandu-i pe ceilalti prin exemple.

In 25 noiembrie 1825 Maica Domnului si doi ierarhi comemorati in acea zi, ieromartirul Clement al Romei si Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au aparut sfantului intr-o viziune si i-au spus sa renunte la izolare si sa se dedice celorlati oameni. Sfantul a primit binecuvantarea egumenului de a-si imparti timpul intre viata din padure si viata in manastire. El nu s-a intors la vechea lui chilie pustniceasca ci s-a retras intr-un loc mai aproape de manastire iar usile ei erau deschise atat pentru pelerinii mireni cat si pentru calugari.

Parintele vedea in inimile oamenilor si ca doctor al sufletelor le vindeca neputintele trupesti si sufletesti prin rugaciune si prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simteau dragostea lui nemarginita si blandetea. In orice vreme el ii intampina pe oameni cu cuvintele: “Bucurati-va, Hristos a inviat!” El iubea indeosebi copiii. Odata o fetita a spus despre el: “Parintele Serafim arata ca un batran dar de fapt este un copil ca si noi!”
Parintele era deseori vazut cum cara dupa sine sprijinindu-se in bat, un sac cu pietre. Cand era intrebat de ce face acel lucru, sfantul raspundea cu smerenie: “Il incerc si eu asa cum ma incearca el pe mine”.

In ultima parte a vietii sale pamantesti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la manastirea de maici Diveyevo. In perioada cand era arhidiacon el l-a insotit pe raposatul parinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareta manastirii, o asceta - Maica Alexandra si parintele Pahomie i-a dat binecuvantare sfantului sa aiba grija de atunci incolo de orfanii manastirii. El a fost un adevarat tata pentru surorile manastirii, care il cercetau pentru orice problema sufleteasca sau materiala.

Sf. Serafim s-a dedicat si imbunatatirii vietii monastice a maicilor de la manastirea Diveyevo, spunand ca el personal nu le dadea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta sa razbata in toate problemele manastirii. Discipolii si prietenii sai spirituali il ajutau pe sfant sa asigure hrana vietuitorilor manastirii Diveyevo. Michael V. Manturov, vindecat de calugar de o boala grea, era unul dintre binefacatorii manastirii, angajandu-se la nevointa saraciei voluntare, dupa cum l-a sfatuit sfantul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile manastirii, a acceptat sa moara in locul fratelui ei, din supunere fata de sfant, deoarece mai era nevoie de acesta in viata pamanteasca.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost si el vindecat de calugarul Serafim. In 1903, cu putin inainte de praznicul Sfantului Serafim, s-a gasit si s-a tiparit renumita “Conversatie a Sfantului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusa pe hartie de Motovilov dupa conversatia de la sfarsitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost gasit ascuns intr-un pod, printre gramezi de hartii, unde a zacut aproape 70 de ani. Scrierea a fost gasita de autorul S. A. Nilus, care cauta informatii despre viata Sfantului Serafim. Aceasta conversatie este o adevarata comoara pentru literatura ortodoxa, care s-a nascut din dorinta lui Nicolae Motovilov de a intelege scopul vietii crestine. Sf. Serafim stia ca Motovilov cauta acest raspuns din tinerete fara sa gaseasca satisfactie. Sfantul parinte i-a spus ca telul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant, explicandu-i care sunt marile binefaceri ale rugaciunii si ale vietii intru Duhul Sfant.

Motovilov l-a intrebat pe sfant de unde putem sti daca am dobandit sau nu Duhul Sfant. St Seraphim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii sa-l aiba pe Sfantul Duh si cum recunoastem duhul lui Dumnezeu in noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci parintele l-a luat de umeri spunandu-i: “Noi acum suntem amandoi intru Duhul Sfant, fiule. De ce nu ma privesti?” Motovilov i-a raspuns: “Nu va pot privi parinte pentru ca ochii va lumineaza ca fulgerul si fata va este mai stralucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a raspuns: “Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum si tu esti la fel de stralucitor ca mine. Inseamna ca si tu esti in lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea ca sunt asa”. Apoi sfantul l-a asigurat pe Motovilov ca Domnul ii va permite sa pastreze amintirea acestei experiente toata viata lui. “Nu s-a facut aceasta doar pentru tine ca sa intelegi, ci prin tine, pentru toata lumea.”

Toata lumea il cunostea pe Sfantul Serafim ca un mare ascet si facator de minuni. Cu un an si 10 luni inainte de savarsirea sa, de sarbatoarea Buneivestiri, sfantului i-a fost ingaduita inca o aratare a Maicii Domnului impreuna cu cei doi apostoli si cu alte 12 fecioare mucenite (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana si Anisia). Preasfanta Fecioara vorbi indelung cu calugarul, incredintandu-i in grija sa pe surorile manastirii Diveyevo. In final Ea i-a spus: “In curand, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la manastire a fost martora la aparitia Maicii Domnului pentru ca parintele a invitat-o. In ultimul an de viata, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a vazut pe sfant inaltat de la pamant in timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu strictete de catre Sf. Serafim sa-l dezvaluie decat dupa moartea lui.

Sf. Serafim slabea vazand cu ochii si vorbea tot mai mult despre apropiata sa “plecare”. In acest timp era vazut stand langa sicriul sau pe care-l pusese in anticamera chiliei si pe care singur si l-a facut.

Sfantul si-a insemnat singur locul unde vroia sa fie ingropat, langa altarul catedralei Adormirii. In January 1, 1833 Parintele Serafim a venit la biserica Sfintilor Zosima si Savatie pentru ultima oara la Sfanta Liturghie unde s-a impartasit cu Sfintele Taine dupa care i-a binecuvantat pe frati si si-a luat ramas bun, cu cuvintele: “Salvati-va sufletele. Sa nu deznadajduiti, sa ramaneti in trezvie. Astazi se pregatesc pentru noi cununi”.

In 2 ianuarie Parintele Pavel, ajutorul sfantului, a plecat la ora sase dimineata la utrenie si a simtit miros de fum venind din chilia sfantului. Parintele obisnuia sa lase lumanari sa arda in chilie si Parintele Pavel s-a speriat sa nu ia foc ceva.
“In timpul vietii mele nu va fi nici un foc”, spuse el candva, “dar cand voi muri veti sti, pentru ca un foc se va aprinde”.

Cand au deschis usa au vazut carti si alte lucruri mocnind iar sfantul era in genunchi in fata icoanei Maicii Domnului, cu mainile incrucisate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de ingeri in timpul rugaciunii si a fost dus in fata Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Carui slujitor credincios a fost toata viata.

Sf. Serafim a promis sa mijloceasca in fata Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe parintii sai, Isidor si Agatia.

Moastele Sfântului Serafim se afla la Diveevo. Sarovul se afla azi intr-o zona in care accesul este interzis din cauza unor instalatii militare. Diveevo e la rasarit de Moscova.

După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, la 1 ianuarie 2012, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod oficial Anul 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

Actul oficial a fost citit de către părintele consilier patriarhal Nicolae Dima, directorul postului de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în care subliniat importanţa Anului Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor: „Această proclamare a Anului Omagial 2012 ca fiind Anul Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor este pentru noi un moment de mare însemnătate misionară. În fiecare an adâncim duhovniceşte, teologic şi faptic una din temele pe care Biserica le fixează pentru a ne concentra mai mult. Anul trecut am avut în centrul preocupărilor noastre pastorale, misionare şi cultural-creştine, familia creştină, adică Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii. Anul acesta avem în centrul atenţiei noastre Taina Sfântului Maslu sau Taina ungerii bolnavilor spre tămăduire [...] Anul 2012 este Anul Tainei vindecării sufletului de boala păcatului, căci aceasta este cea mai grea boală şi vindecării trupului, deoarece, adesea, bolile trupului sunt urmarea bolilor sufletului. Nu întotdeauna boala trupească este urmarea păcatului, uneori fiind chiar o înţelepciune a lui Dumnezeu pentru a preveni păcatul. Însă, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că trebuie să avem compasiune faţă de orice om care suferă, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au învăţat foarte repede că Mântuitorul Iisus Hristos nu i-a trimis pe Apostoli doar să propovăduiască Evanghelia, ci să şi săvârşească Sfintele Taine şi să vindece pe cei bolnavi”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat, în continuare, că Biserica a aplicat în practică evanghelia iubirii lui Hristos prin înfiinţarea de infirmerii, farmacii şi spitale: „Sfinţii care au înţeles bine Evanghelia milostivirii lui Hristos au îndemnat întotdeauna la cercetarea bolnavilor şi a ajutorării lor. Biserica a înfiinţat în Ţările Române primele bolniţe, adică primele infirmerii în mănăstiri, primele farmacii, primele spitale, aplicând în practică Evanghelia iubirii lui Hristos. Astăzi, în ţara noastră sunt o mulţime de oameni bolnavi, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Este multă suferinţă şi este nevoie de multă vindecare sufletească şi trupească. Medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreţinut, oamenii foarte săraci şi singuri. Când ei mai sunt şi bolnavi suferinţa creşte mai mult. De aceea, Biserica încearcă să înfiinţeze unităţi medicale. Avem mai multe dispensare în eparhii, chiar şi în unele parohii. Avem cabinete medicale în care medicii creştini oferă consultaţii gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale se află organizate în parohii. Avem mai multe dispensare ale Bisericii şi avem şi un spital pe care l-am înfiinţat în anul 2000 la Iaşi, numit Providenţa, adică pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care acum are peste 120 de medici, asistenţi şi asistente medicale. De asemenea, în apropierea noii Catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere”.

În încheiere, Preafericirea Sa a felicitat preoţii din spitale, personalul medical, precum şi pe toţi credincioşii care ajută persoanele bolnave: „Dorim tuturor celor bolnavi sănătate, ajutor de la Dumnezeu şi alinarea suferinţei. Felicităm pe toţi preoţii din spitale, din aşezăminte sau unităţi medicale pentru grija pe care o au faţă de bolnavi prin săvârşirea Sfântului Maslu şi citirea rugăciunilor de alinare a suferinţei bolnavilor. Felicităm întreg personalul medical din unităţile medicale şi din căminele de bătrâni şi de copii şi pe toţi credincioşii şi credincioasele care vizitează bolnavii şi îi ajută după putinţă. Rugăm pe Hristos Domnul să ne dăruiască bucuria vindecării şi să ne dăruiască bucuria de a fi mâinile iubirii Sale milostive care alină suferinţa celor bolnavi, aduc speranţă şi întăresc credinţa lor”.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:


La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2012 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2012 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.

În anul 2012, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Taina Sfântului Maslu (prezentare biblic-patristică şi istorică, semnificaţie teologică şi existenţială, repetabilitatea şi efectele Sfântului Maslu, inovaţii şi practici neortodoxe privind săvârşirea acestei Sfinte Taine etc.). De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, patristic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral şi social-medical despre Taina Sfântului Maslu. O atenţie specială va fi acordată acestei Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, lucrarea pastorală, social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2012 se va trata tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.

În toamna anului 2012, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziţie de fotografii cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă tămăduirile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale sfinţilor pentru vindecarea celor bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale din trecut şi prezentul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, va fi prezentat un raport sinteză privind activităţile eparhiilor consacrate anului omagial 2012.

Manifestările organizate în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat elaborarea şi publicarea de către Patriarhia Română a unui volum “Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă Română în trecut şi prezent”, precum şi a unui album intitulat “Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor”, însoţit de un DVD.

Herodot afirma că tagma magilor era originară din cele 6 triburi ale mezilor, fiind o castă preoţească, asemănătoare leviţilor de la israeliţi. Îndatoririle lor prevedeau oferirea de informaţii regilor mezi, persani şi babilonieni cu privire la timpul oportun întreprinderii unor acţiuni importante.

Despre rolul lor se vorbeşte chiar şi în Biblie. După deportarea evreilor în Babilon, datorită explicării unui vis lui Nabucodonosor, profetul Daniel devine mai-marele confreriei magilor (Daniel 5,11). Aşa se explică de ce magii din Babilon aşteptau să se nască un rege evreu în preajma secolului I. Cum ştim şi din cartea omonimă, Daniel profeţise despre instaurarea unei împărăţii mesianice, care se va răspândi în toată lumea.

S-ar părea că magii se bucurau de admiraţia evreilor, nu numai datorită asocierii lor cu profetul Daniel, cât şi datorită faptului că nu erau idolatri. Magii credeau că puterea divină se manifestă în elemente ale naturii precum apa, aerul, focul sau pământul, dar nu aveau idoli cărora să se închine.

Filon din Alexandria, un filosof evreu din secolul I, vorbea cu mare admiraţie despre magi şi considera, datorită pasiunii lor faţă de studiul legilor naturale, că merită să fie consilieri regali. Şi, se pare, chiar aşa stăteau lucrurile, de vreme ce autori romani precum Plutarh şi Cicero spuneau că magii erau învăţătorii şi sfătuitorii regilor din Răsărit.

Poate de aceea magii au considerat firesc să-l informeze pe regele Irod cu privire la interpretarea lor vizavi de neobişnuita apariţie celestă.

Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului arată în Pastorala de Crăciun cum “Cerul şi pământul se pregătesc să sărbătorească ziua cea mare” care este “tot aşa de importantă ca şi Facerea lumii, deoarece la această oră, în urmă cu două mii de ani, Dumnezeu a hotărât să trimită pe pământ pe Fiul Cel Unul-Născut, ca din Preacurata Fecioara Maria să se nască într-o peşteră săracă”.

Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului arată în Pastorala de Crăciun că, deşi oamenii uitaseră de Dumnezeu, totuşi “Dumnezeu n-a uitat de neamul omenesc, ci i-a privit pe oameni cu milă, ca un Tată”. Aşa “a trimis pe Fiul Său să se umilească şi să se nască pe pământ. Oamenii nu L-au cunoscut şi nu L-au primit, ci, în timp ce ei petreceau în chefuri, în dezmăţ şi în fărădelegi, ca pe timpul lui Noe, Fiul lui Dumnezeu şi Mama Lui au găsit loc într-o peşteră. Şi acolo într-o iesle, în întuneric şi frig, S-a născut Fiul lui Dumnezeu pe pământ”.

Bucuria mamelor

Aşa cum arată Înalt Preasfinţia Sa, “praznicul Naşterii Domnului este sărbătoarea care de două mii de ani a adus mângâiere şi bucurie pentru toate mamele din lume. Aceste mame, întotdeauna când s-a născut un copil, s-au bucurat, ştiind că Iisus, Care S-a născut într-o iesle, este Fiul lui Dumnezeu Care conduce cerul şi pământul şi că El scrie în cartea vieţii pe toţi copiii ce se nasc pe pământ şi le pregăteşte loc în Împărăţia lui Dumnezeu la toţi cei ce primesc viaţă, când se zămislesc în sânul mamei, din împreunarea bărbatului cu femeia lui. Atunci, la zămislire, fiecare făptură care ia chip de om primeşte suflet viu, suflet nemuritor de la Dumnezeu. De aceea, cel ce îndrăzneşte să se atingă de acest prunc care a primit viaţă în pântecele mamei lui ucide un om cu suflet viu şi pentru toţi cei ce omoară aceşti copii, înainte de a se naşte, pedeapsa va fi mai mare decât a celui ce ucide un om, pentru că aceia n-au lăsat să vină la viaţă această făptură omenească, să vadă creaţia care ne vorbeşte despre Dumnezeu”.

Oamenii pot găsi fericirea în familie

Familia este întemeiată de Dumnezeu în Rai, arată chiriarhul de la Maramureş: “Copiii se nasc în familie. Familia este întemeiată de Dumnezeu înainte de a cădea Adam şi Eva în păcat”. “În Rai nu s-au născut copii, însă dacă Adam şi Eva nu ar fi călcat porunca lui Dumnezeu şi nu ar fi ascultat de satana, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, primii copii s-ar fi născut acolo în Rai şi toţi ar fi devenit nemuritori”. Totuşi, “în familie s-a păstrat o părticică din bucuriile Raiului. De aceea, familia este un dar de la Dumnezeu. Este un loc în care se poate crea o stare care să facă viaţa omului fericită. Starea aceasta s-a întunecat, s-a stricat, s-a pierdut când omul a uitat de Dumnezeu şi a început să-şi facă idoli din pofte şi plăceri pământeşti. Familia atunci s-a pustiit, omul a devenit nefericit. Femeia a devenit roaba bărbatului, femeia nu mai era soţia lui, nici mama copiilor lui, nici copiii nu mai făceau bucurie părinţilor. Aşa a ajuns viaţa fără de Dumnezeu”.

Iisus Hristos a binecuvântat nunta şi familia

Ierarhul mai arată că “Fiul lui Dumnezeu, Care nu S-a zămislit din plăcerea trupească nici din poftă bărbătească, ci de la Duhul Sfânt, a reabilitat starea paradiziacă pe pământ. Participând la nunta din Cana Galileii, a binecuvântat nunta prin lumina evangheliei Sale, a readus în familia în care sunt respectate poruncile lui Dumnezeu atmosfera Raiului”. IPS Justinian precizează că bărbatul “nu are dreptul să fie un desfrânat, ci bărbat al unei singure femei, un bărbat curat, un om care cinsteşte şi iubeşte curăţia, cum iubeşte monahul fecioria. Femeia ţine în cămin focul sacru al iubirii. Ea, femeia, nu lasă să se stingă acest foc, focul dragostei, care se întreţine, care se alimentează de două izvoare sfinte, netrecătoare: dragostea de bărbatul ei şi dragostea de copiii ei. Această dragoste nu lasă să se răcească căldura din familie, căldura din casă şi aşa fericirea se păstrează în cămin întotdeauna. Copiii culeg putere din ochii tatălui lor, din privirea mamei lor, din bunătatea şi din frumuseţea tatălui lor, care are viaţă cinstită şi curată, şi de aceea copiii cresc, ascultă şi se mândresc cu tatăl lor şi se încălzesc şi cresc cu căldura ce vine din inima şi din cuvintele mamei lor”.

Sfântă poruncă: “Să aveţi grijă de copii”

“Vă rog părinteşte să apăraţi familia. Este cea mai importantă şi sfântă poruncă a lui Dumnezeu. Să aveţi grijă de copii. Copiii sunt cea mai frumoasă şi scumpă comoară a ţării noastre, a satelor şi oraşelor din România. “Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Mt. 19, 14) poporul român nu şi-a pierdut inocenţa, frumuseţea şi bunătatea copiilor. Vă spune acest lucru slujitorul sufletului vostru”.

Ziua victoriei Revoluţiei din decembrie 1989 a fost marcată la Iaşi printr-un ceremonial militar şi religios. La Crucea Eroilor Neamului din faţa Palatului Culturii din Iaşi a fost oficiată slujba Parastasului de către Înalt Preasfinţitul Teofan. Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi printr-o slujbă de pomenire şi la Cimitirul Eternitatea din Vaslui.

Manifestările dedicate zilei victoriei Revoluţiei din decembrie 1989 au avut loc la Iaşi la Crucea Eroilor Neamului din faţa Palatului Culturii. Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat o slujbă de Parastas pentru eroii Revoluţiei din 1989. Din soborul de preoţi au mai făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Au participat oficialităţi judeţene şi locale, cadre militare active şi în rezervă. După ce soborul de preoţi a intonat un colind dedicat eroilor martiri, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a amintit că luna decembrie a anului 1989 a încheiat o perioadă foarte grea din istoria naţiunii române. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că momentul istoric din 1989 trebuie să rămână în conştiinţa românilor pentru că atunci au murit oameni. "Este necesar un efort continuu spre neuitare pentru că în decembrie 1989 s-au exprimat năzuinţe, s-au mărturisit doruri care doar în parte au fost împlinite. Acest efort de neuitare, la care suntem chemaţi, ar trebui să se concretizeze în a încerca să ne transpunem în ceea ce am gândit în decembrie 1989, ca speranţă pentru anii care vin", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au urmat discursuri ale oficialităţilor judeţene şi locale şi depunerea de coroane la Crucea Eroilor Neamului.

Un sobor de preoţi a oficiat ieri, la Cimitirul Eternitatea din Vaslui, o slujbă de pomenire pentru eroii Revoluţiei din 1989. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, la Cimitirul Eternitatea din Vaslui sunt înmormântaţi o parte din eroii Revoluţiei din 1989. Cu acest prilej au fost depuse coroane de flori din partea unităţilor descentralizate, a Consiliului Judeţean Vaslui, a Prefecturii Vaslui, dar şi din partea organizaţiilor de revoluţionari. "Astăzi (n.r. ieri) i-am comemorat pe cei care şi-au dat viaţa în 1989 pentru democraţie, pentru libertatea şi demnitatea neamului nostru. Gândurile noastre merg spre viitor pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare în mod firesc, pentru ca aspiraţiile tinerilor martiri care şi-au dat viaţa acum 22 de ani să fie cu folos. Trebuie să amintim că, odată cu Revoluţia din 1989, Biserica Ortodoxă Română a început să intre pe făgaşul ei normal", a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu.

preluare Ziarul Lumina

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere de modificare a Legii 75/1994, prin care intonarea imnului naþional devine obligatorie, în zilele de luni, în toate sălile de clasă din ciclurile gimnazial şi primar. De asemenea, arborarea drapelului devine obligatorie şi în fiecare sală de clasă din cliclurile primar şi gimnazial, deasupra tablei de scris.

În Sala T1 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a fost organizată luni, 12 decembrie 2011, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului "Metanoia", care are drept beneficiari persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Întâlnirea, organizată de membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi, a debutat în capela Facultăţii de Teologie, cu Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon. Învitatul întrunirii a fost pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care le-a împărtăşit tinerilor studenţi din propria experienţă pastorală şi le-a sugerat metode de lucru cu deţinuţii, după momentul eliberării lor. În acelaşi timp, pr. Constantin Sturzu a adresat un cuvânt de încurajare tinerilor. "Voi împliniţi unul dintre criteriile după care vom fi judecaţi, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine". Dintre toate acestea cred că cel mai dificil lucru este să-l cercetezi pe cel din închisoare. Noi, atunci când ajutăm pe cineva, de fapt ne ajutăm pe noi înşine, pentru că toţi suntem ca una şi acest lucru ne va ajuta să ne raportăm la celălalt de alături. În momentul în care te afli într-un astfel de spaţiu, ai în faţă modelul după care se desfăşoară propria viaţă, cu toate că ne socotim oameni liberi. În realitate, însă, nu ne putem apropia cu adevărat de Dumnezeu pentru că ne mărginim la pereţii propriei noastre celule", a spus pr. Constantin Sturzu. La finalul întâlnirii, pr. Constantin Sturzu i-a felicitat pe tineri pentru că îl mărturisesc pe Dumnezeu deţinuţilor şi le-a urat mult succes în toate activităţile pe care le desfăşoară. Proiectul "Metanoia", derulat de tinerii ieşeni, a împlinit anul acesta 11 ani de activitate şi constă în întâlniri zilnice cu persoanele private de libertate. Datorită eforturilor voluntarilor din proiectul "Metanoia", deţinuţii vor putea asculta astăzi, 14 decembrie, începând cu ora 12:00, un concert de colinde, la care vor participa 80 de colindători, membri ASCOR. Mâine, 15 decembrie, deţinuţilor le va vorbi maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli" din Iaşi, iar vineri, 16 decembrie, membrii trupei de teatru "Cireşarii", din cadrul ASCOR - filiala Iaşi, vor prezenta diferite scenete ce au caracter religios, specifice perioadei în care ne aflăm.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi organizează joi, 15 decembrie 2011, începând cu ora 16.oo, Marşul „Bucuria colindelor”.

Acest eveniment este organizat în Iaşi pentru a treia oară şi are ca scop să adune un număr cât mai mare de tineri pentru a cânta împreună colinde cunoscute şi a simţi mai intens bucuria Naşterii Domnului.

Pentru acest eveniment, asociaţia noastră a pregătit un număr de 300 de stele tradiţionale (din lemn împodobit cu ghirlande) care vor fi împărţite participanţilor la marş.

Traseul marşului va fi următorul: Universitate - Piaţa Unirii - Bulevardul Ştefan cel Mare - Mitropolie (cu închinarea la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva).

Întâlnirea pentru eveniment va avea loc la ora 15.40, în faţa corpului B al Universităţii „Al. I. Cuza”.

Comitetul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi s-a întâlnit ieri cu Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înalt Preasfinţia Sa a oferit tinerilor studenţi ascoreni îndrumări în ceea ce priveşte activitatea ASCOR - filiala Iaşi. În acelaşi timp, membrii comitetului de conducere au prezentat propunerile şi problemele pe care le întâmpină. "A fost un moment deosebit pentru că am dorit să ne întâlnim cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În urma acestei întâlniri ne-am încărcat duhovniceşte. IPS Teofan ne-a asigurat de sprijinul şi de rugăciunea Înalt Preasfinţiei Sale pentru noi. În acelaşi timp, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ne-a recomandat ca, în activitatea noastră, pe primul plan să fie facultatea, pentru a fi cât mai buni în domeniul în care ne pregătim. IPS Teofan a explicat că astfel putem sprijini misiunea Bisericii şi putem fi de un real folos societăţii", a declarat Dorin Bostan, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi - filiala Iaşi. (C. Ciofu)

Fiecare tânăr, preocupat de întemeierea unei căsătorii care să dureze, a unei „case de piatră“, este important să ţină cont de anumite etape, atât în relaţia cu sine, cu Dumnezeu, cât şi cu persoana cu care doreşte să se căsătorească. Fiecare dintre aceste etape, parcurse corespunzător, pot reprezenta cărămizi la temelia „casei de piatră“. În acelaşi mod, lipsa uneia sau a alteia poate duce la şubrezirea temeliei şi la prăbuşirea, mai devreme sau mai târziu, a „casei“.

Vedem din ce în ce mai multe familii care rezistă până la un moment, pentru ca apoi să recurgă la aşa-zisa soluţie a divorţului. Percepţia asupra acestui fenomen s-a normalizat atât de mult, încât reacţiile celor din jur nu mai sunt de surprindere sau de regret. Tot mai des auzim remarci care încadrează eşecul unei relaţii de cuplu în procesul normal de evoluţie a unei persoane: „pur şi simplu nu se mai potriveau, s-au despărţit prieteni, mai bine acum decât mai târziu; sunt încă tineri, pot să îşi refacă viaţa“.

O căsnicie se poate finaliza brusc, în urma unui eveniment şoc, ce acţionează ca un cutremur, sau poate fi erodată încet şi sigur de probleme cotidiene, nemulţumiri de mică amploare, dar care, prin repetare, capătă efectul picăturii chinezeşti. Cu toate acestea, căsătoriile care durează, care validează afirmaţia „până moartea vă va despărţi“, pot fi încă o realitate, şi nu o plăsmuire a imaginaţiei sau un subiect din sfera cinematografiei. Iată doar câteva simple repere care pot fi de ajutor în întemeierea unei astfel de căsătorii armonioase, durabile, după voia lui Dumnezeu.

Este important să încerci să-ţi cultivi bucuria

În primul rând, chiar înainte de a întâlni persoana potenţial potrivită pentru a se însoţi în viaţă, este important ca tinerii să încerce să dezvolte o relaţie armonioasă cu ei înşişi. Deşi pare a avea un caracter vag, mult prea general, aceasta presupune de fapt ca tinerii să se cunoască pe ei înşişi, cu calităţi şi defecte, să se accepte şi, pornind de aici, să încerce să devină persoana care şi-ar dori să devină. Este mult mai simplu şi mai de folos să încerci să îţi proiectezi aşteptările asupra ta şi să încerci să le împlineşti, devenind mai răbdător, calm, generos, echilibrat, decât să aştepţi în mod pasiv persoana care are aceste calităţi. Caută aceste virtuţi în tine şi îţi va fi mult mai uşor să le recunoşti şi să le apreciezi cu adevărat şi la soţ/soţie. În plus, astfel poţi face un pas important spre căsătoria pe care ţi-o doreşti.

De asemenea, încearcă să-ţi recunoşti şi să accepţi punctele sensibile, rănile, vulnerabilităţile. Din subsolul personalităţii tale, unde încerci să le împingi, ar putea să te controleze mult mai mult decât dacă le-ai conştientiza. Prin conştientizare şi vindecare ai putea să eviţi de exemplu atracţia exclusivă faţă de persoane care îţi pot provoca suferinţă, te pot respinge, ignora sau abandona.

Este important să încerci să-ţi cultivi bucuria, învăţând să te bucuri de lucrurile bune din viaţa ta, chiar înainte de a-ţi întâlni viitorul partener/parteneră. Deşi a-ţi întâlni viitorul soţ/soţie poate fi singura bucurie pe care o aştepţi într-o anumită perioadă, atitudinea aceasta te poate face să devii opac/opacă la toate celelalte lucruri frumoase din viaţa ta. Bucuria pe care înveţi s-o trăieşti încă de acum te poate ajuta să te simţi împlinit şi în căsătorie, fără a-ţi împovăra partenerul/partenera cu responsabilitatea stării tale de bine.

Paşi simpli spre căsătorie

Mai întâi, încearcă să devii cât mai apropiat/apropiată de Dumnezeu şi roagă-L să-ţi fie călăuză în pasul pe care doreşti să-l faci prin căsătorie. Credinţa ta şi a viitorului partener sunt cărămizi foarte importante în temelia relaţiei voastre.

Al doilea pas, acela de a căuta persoana potrivită, este foarte important, motiv pentru care necesită mult discernământ şi maturitate, chiar dacă este făcut la o vârstă tânără. Ai putea crede că nu contează credinţa ei/lui, că dragostea voastră depăşeşte orice obstacol. Ai putea spune că nu este important că nu aveţi interese şi idealuri comune, că în ochii lui/ei este tot universul tău. Sunt remarci în care cu siguranţă crezi, dar care pe termen lung îţi vor demonstra reversul. Credinţa în Dumnezeu, valorile şi idealurile comune, comunicarea şi armonizarea personalităţilor voastre sunt la fel de importante pentru temelia căsătoriei voastre.

După ce aţi întâlnit potenţialul viitor soţ/soţie, este important să încercaţi mai întâi să deveniţi prieteni, să descoperiţi dacă aveţi lucruri în comun şi dacă aveţi într-adevăr dorinţa de a vă cunoaşte mai bine, de a aprofunda relaţia. În această etapă, să petreceţi mai mult timp împreună cu grupul de prieteni ar putea să vă ajute să înţelegeţi mai bine dacă persoana este potrivită pentru voi. O anumită distanţă vă ajută „să vedeţi“ persoana mai bine decât atunci când aţi petrece cea mai mare parte a timpului doar voi doi.

În următoarea etapă, dacă prietenia între voi continuă să se contureze, este important să-ţi răspunzi ţie însăţi la câteva întrebări precum: „este un om de caracter? Este echilibrat/echilibrată din punct de vedere emoţional, profesional, financiar? Are o atitudine responsabilă? Prietenii săi sunt la rândul lor oameni de caracter?“. Dacă în fiecare dintre aceste etape apar sentimente de îndoială cu privire la faptul că este alegerea potrivită pentru tine, este mai bine să renunţi acum şi să îi spui aceasta într-un mod ferm, dar care să nu rănească sau jignească, să nu conţină reproşuri sau promisiuni false.

Această Icoană a fost descoperită pentru prima dată de tânăra Ana din satul Kupiatici, ţinutul Minskului, în anul 1182. În timp ce îşi păştea turma de vite, Ana a observat o lumină neobişnuită în pădure, în dreptul unui copac. Pe acesta se afla o cruce, având în mijloc Icoana Maicii Domnului. Bucuroasă, Ana a luat crucea şi a dus-o acasă, dar când s-a întors la turmă, a observat crucea în acelaşi copac. Mergând din nou acasă, cu Icoana ascunsă în sân, Ana a remarcat că „a dispărut" şi a găsit-o... în copac.

Informându-şi tatăl şi pe săteni, cu toţii au mers să se închine crucii. Pe locul copacului au ridicat o biserică, iar la crucea cu Icoană au început să se întâmple minuni.
Bisericuţa Maicii Domnului, unde se afla crucea, a fost arsă de tătari după câţiva ani. Crucea a dispărut, presupunându-se că a ars. Totuşi, ea a fost descoperită pentru a doua oară de un călător, numit Ioachim.

Ea a fost aşezată atunci în biserica satului Kupiatici. Ioachim s-a stabilit în sat, ca îngrijitor al bisericii, pentru ca nu dorea sa se desparta de cruce. La începutul sec. XVII lângă biserica din Kupiatici s-a construit mânăstirea Kupiatici, care ulterior a fost preluată de catolici, apoi de uniaţi. Când au părăsit mânăstirea, călugării ortodocşi au luat cu ei crucea, ducând-o în catedrala Sfânta Sofia din Kiev, unde se află şi astăzi.

Pe cealaltă parte a crucii este reprezentată Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Mai ales paraliticii care se roagă înaintea Icoanei de pe cruce sunt vindecaţi.

Icoana de pe cruce, numită „Kupiatici", este sărbătorită la 15 noiembrie, conform sinaxarelor ruse.

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele?
- Nu, parinte, trebuie sa le ud…
- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase?
- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni…
- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca?
- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.

- Acum ai inteles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia… Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.

Ce trebuie sa facem pentru toate acestea? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.

Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica?

E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.


“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan

În această seară, de la ora 19:00, la Iaşi va avea loc Pelerinajul "Calea Sfinţilor" cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp. Procesiunea se va desfăşura pe traseul Str. Sf. Andrei - Str. Palat - Biserica "Sf. Nicolae" - Domnesc - Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Raclele cu moaştele celor doi sfinţi vor fi aşezate apoi în baldachinul din faţa Catedralei mitropolitane din Iaşi. "Pe traseul pelerinajului se vor face trei opriri pentru rostirea ecteniilor, la Biserica "Sfântul Andrei", în dreptul Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc şi în faţa Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi". Procesiunea "Calea Sfinţilor" are menirea de a transmite starea de sfinţenie, pe care pelerinii să o poarte către casele lor", a declarat la Radio TRINITAS pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor.