BLOGUL PENTRU SUFLET

Termenul “Kandovan” reprezinta pluratul cuvantului “kando”, care inseamna cuib de albine si se refera la forma si dispunerea caselelor sapate in munte, asemanatoare celor ale unui stup. Satul Kandovan este localizat la 60 kilometri sud-vest de Tabriz, in provincia iraniana Azarbaijan si este faimos tocmai pentru arhitectura spectaculoasa si unica a lacaselor sale dar si pentru apa minerala de aici, considerata foarte eficienta in tratarea problemelor renale, prin dizolvarea pietrelor de la rinichi.

Daca scobirea conurilor si transformarea lor in case se datoreaza in intregime oamenilor, relieful care a permis acest fenomen s-a format, probabil, acum 3.000 de ani, ca urmare a activitatilor vulcanice. De asemenea, efectul de eroziune al vantului si cursul apei au modelat conurile asa cum arata ele astazi. Roca s-a dovedit suficient de delicata incat sa poata fi sapata si transformata in adapost pentru oameni si animalele lor. Totodata, formatiunile sunt suficient de mari incat sa le fi permis oamenilor sa isi sape in ele locuinte cu mai multe camere supraetajate, o bucatarie, holuri si ferestre. Ferestre pe care, de altfel, le decoreaza cu frumoase geamuri colorate.

Conform legendei locale, primii oamenii s-au refugiat in aceasta regiune in perioada invaziilor mongole, pentru a se adaposti de furia atacatorilor. Au inceput sa isi sape pesteri provizorii pentru a isi putea prelungi sederea, pentru ca mai tarziu sa hotarasca stabilirea permananta a resedintelor lor in acest loc. Principalele activitati de subzistenta ale celor din Kandovan se rezuma la agricultura si cresterea animalelor, in special oieritul. Cu toate acestea, in ultima perioada, venitul de baza al localnicilor a inceput sa fie furnizat de turism. Au inteles potentialul caselor lor si au invatat sa isi traiasca vietile inconjurati de calatori din toate colturile lumii.

Parcurgerea cararilor si a treptelor din interiorul satului ofera privelisti interesante ale vietii de aici. Sirurile de magari transporta precum niste trenuri localnicii si proviziile printre aleile batute de vant. Gainile scormonesc prin praf, iar oile pot fi auzite behaind din pasunile aflate in apropiere. Femeile ies din casele lor de piatra pentru a atarna la uscat rufele sau pentru a-si curata “gradinile”, iar barbatii, atunci cand nu muncesc, stau si “pun tara la cale”, spargand seminte sau fierband plante. Copiii se joaca in apropierea raului sau alearga printre case. Carbunele ars incarca aerul de miros specific.

Kandovan este una dintre cele mai populare destinatii turistice din Iran iar hotelul Cliff de aici este primul de acest fel din tara si al doilea din lume, dupa luxosul Yunak Evleri Cave din Cappadocia, Turcia, o locatie cu formatiuni arhitectonice asemanatoare. Hotelul Cliff este realizat intocmai ca restul locuintelor din sat, din formatiuni conice alaturate, cu exceptia faptului ca interiorul sau debordeaza de lux, cel putin in comparatie cu mediul in care este amplasat.Turistii pot ajunge in Kandovan din orasele invecinate Osku si Tabriz. Fie ca opteaza pentru autoturismul personal sau pentru autobuz, drumul este usor de intuit, deoarece toata lumea se indreapta catre aceeasi destinatie. Totusi, pe masura ce te apropii de destinatie, campiile verzi care imprejmuiesc bizarul sat, acoperite de vegetatie alpina, fac sa fie greu de crezut ca te afli in continuare pe teritoriul sterp al Iranului.

Atunci cand sosesc in Kandovan, turistii sunt imediat atrasi de casele ciudate, in forma conica. Unele dintre constructiile vechi din piatra au fost transformate in grajduri si cuiburi de pasari, dar sunt destule care retin inca farmecul pe care l-au avut cu sute de ani in urma. Peste tot prin sat sunt arborate marcaje si semne care ii informeaza pe straini ca pot vizita casele contra unei sume. O casa tipica de aici este structurata pe mai multe niveluri, parterul adapostind in general animalele si hrana acestora. Vara camerele sunt racoroase iar iarna, conform localnicilor, calduroase. Casele tind sa fie pozitionate spre sud, pentru a primi caldura soarelui si a fi protejate de ploaie si zapada. Cateva trepte mai sus se afla intrarea in casa propriu-zisa, in incaperile de locuit care gazduiesc in general alcovuri si covoare, iar pe alocuri chiar si fotografii inramate atarnate pe pereti. In ciuda aspectului sau nelumesc, Kandovan are atat retea electrica, cat si canalizare, la care sunt bransate majoritatea caselor.

Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate monumente din această parte a ţării, căutat de un mare număr de vizitatori dornici să vadă o străveche vatră de credinţă şi cultură, dar şi un nepreţuit tezaur de artă, unic prin capacitatea sa de a dezvălui specificul şi originalitatea spiritualităţii româneşti.

Puţini ştiu însă că începuturile acestui vestit aşezământ monastic, ce izvodeşte parcă din peisajul mirific pe care-l desfăşoară Muntele Muncelu, Dealul Mare şi Dealul Crucii, sunt strâns legate de existenţa unui schit ce-a dăinuit până astăzi, la o distanţă de aproximativ 2 km, într-o poiană ce te îmbie la popas pe poteca de peste munte care leagă valea Agapiei de valea pârâului Secu.

Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemn pe locul astăzi numit "Livada părinţilor". Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă "drag", "dragoste" (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii isihaste pe care a condus-o, ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale.

Distrusă de o avalanşă de zăpadă chiar într-o zi de Paşte, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o altă temelie în "Poiana lui Eufrosin" aflată în apropiere, primind hramul puţin obişnuit "Minunea Arhistrategului Mihail din Colose", care se mai serbează şi astăzi în ziua de 6 septembrie. Abia la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când şi biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat şi nu a mai putut fi folosită.

Prima menţiune documentară s-a făcut prin Hotarnica lui Ilieş Vodă din 1437, care delimitează moşia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamţ. După această dată, numele mănăstirii a mai apărut în diferite documente şi însemnări din 1452, 1464, 1476, 1498 etc. atestând existenţa sa pe toată perioada secolului al XV-lea, când obştea monahală a crescut mereu, bucurându-se de un prestigiu tot mai mare şi de atenţia voievozilor ţării, printre care şi Ştefan cel Mare, care o apără şi o înzestrează. În aceste condiţii, bisericuţa de lemn de la Agapia din Deal a devenit neîncăpătoare, punându-se cu necesitate problema ridicării unui nou edificiu, mai mare şi mai trainic, pe măsura locului pe care acest aşezământ îl ocupa printre celelalte mănăstiri ale Moldovei.

Vechiul Pomelnic de la Mănăstirea Agapia aminteşte de Petru Rareş şi Elena Doamna ca primi ctitori voievodali prin grija cărora s-a zidit prima biserică de piatră de aici. În schimb, o inscripţie aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menţionează pe Petru Şchiopul şi Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domneşti, creându-se astfel o oarecare confuzie în această problemă.
Dacă analizăm lista documentelor de danie în care beneficiarul este Mănăstirea Agapia, se constată că mai mulţi voievozi (Petru Rareş, Alexandru şi Bogdan Lăpuşneanu, Ştefan Tomşa), care au stat pe tronul Moldovei înaintea lui Petru Şchiopul, s-au îngrijit de acest aşezământ, întărindu-i moşiile sau adăugând noi proprietăţi şi înlesniri. În plus, deşi a domnit foarte puţin, respectiv între 1579 şi 1582, Iancu Sasul - fiul lui Petru Rareş - a avut grijă ca în 1580 să dăruiască noi sate Mănăstirii Agapia, determinat probabil şi de faptul că aici ctitorise tatăl său.
Este deci posibil ca Petru Rareş şi Elena Doamna să fi ridicat aici prima biserică de zid, reînnoită apoi de Petru Şchiopul în a treia domnie a sa (1582-1591). Acest punct de vedere ar explica şi menţiunea din Pomelnicul mănăstirii şi "scăparea" din inscripţia amintită, care s-a referit doar la refacerea realizată de Petru Şchiopul fără a mai aminti şi de Petru Rareş.

Dar construcţiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viaţă lungă. Terenul îmbibat de apele freatice care se aflau la o adâncime mică era nestatornic şi aluneca adesea năruind biserici şi chilii, creând o permanentă stare de incertitudine şi nelinişte în sânul obştei monahale. De aceea, în jurul anului 1600, o parte dintre călugări s-au mutat în vale, ridicând aici o mică biserică în jurul căreia se va dezvolta Mănăstirea Agapia de astăzi, pomenită uneori sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare.

La 35 km miazazi de Piatra Neamt si la 8 km vest de Borlesti, pe valea paraului Nechit, intr-un cadru natural de un pitoresc deosebit, se ridica vechea asezare monahala a Manastirii Nechit, ale carei obarsii patrund, conform traditiei, pana in trecutul indepartat al secolului al XIV-lea.

Pe firul neintrerupt la vremii a ajuns pana la noi amintirea unui anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit rugandu-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri, de la care apoi au imprumutat numele, pârâul, valea si muntele care strajuiau locul sau de inchinaciune. In jurul lui s-au adunat si alti rugatori intru singuratate, care au ridicat, dupa o obiceiul vremii, o bisericuta de lemn punand, astfel, bazele unei asezari isihaste ce va fi apoi cunoscuta sub numele de "Sihastria lui Nechita" sau "Schitul Nechit".

Din traditie, se stie ca Valea Nechitului era destul de populata in secolul al XIV-lea, cand s-au construit mai multe asezari de tip rural, pomenite si in scrierile cancelariei domnesti, chiar in primele decenii ale veacului urmator. Astfel un document din anii 1399-1418 despre un anume Huba, stapan de pamanturi in aceste locuri, mentioneaza existenta aici a Schitului Nechit, cu hramul "Sf. Nicolae", avand in apropiere un sat, moara si siliste. In alt hrisov de danie domneasca al lui Alexandru cel Bun, din 1419, este pomenit Schitul Nechit, aflat in "Campul lui Dragos", unde se gasea si curtea boiereasca a doi frati: Dragomir si Ioans Borilovici.

Traditia spune ca Stefan cel Mare dupa ce a ridicat Manastirea Tazlau in anii 1496-1497, ar fi luat calugari din Nechit pentru obstea nou infiintatei manstiri. Tot traditia, de asemenea, pune izvorarea minunata a celor trei izvoare din apropierea manastirii pe seama lui Chiriac de la Tazlau (Sihastrul), cel care mai tarziu este pomenit de mitropolitul Dosoftei al Moldovei in randul sfintilor venerati in Moldova.

Biserica Mare (renovata) - 1876 Casa veche a staretiei - 1825

In primele decenii ale secolului al XIX-lea viata isihasta din jurul schitului Nechit a a inceput a se stinge, abia palpaind prin osteneala celor trei calugari ce mai ramasesera aici. A urmat o perioada de ruina si uitare, pana in anul 1864 cand s-a facut o biserica de zid in jurul celei vechi din lemn, o clopotnita de piatra si cateva chilii, reprezentandu-se flacara vietii monahale in aceasta straveche vatra de credinta.

Pisanie

Istoria mai noua a Manastirii Nechit este strans legata de stradaniile parintelui Zenovie Ghidescu, demn urmas al monahilor care s-au nevoit in aceste locuri, venit aici ca staret, prima oara, in 1948. In 1960, Schitul Nechit redevenise asezamantul prosper de odinioara, dar desfiintarea sa abuziva, hotarata de autoritatile ateiste ale vremii, a readus aici pustiul in locul rugaciunilor catre Dumnezeu.
Parintele Zenovie este numit paroh in mai multe locuri, dar de cand se obtine redeschiderea schitului, in 1972, nu conteneste a-l veghea, contribuind la refacerea acestuia, chiar inainte de a reveni ca staret la Nechit.

Intre anii 1976-1979 se reface in intregime biserica mare, cu hramul "Schimbarea la Fata" si se construieste deasupra si un paraclis"Sf. Mucenici Zenovie si Zenovia", care sunt pictate de monahia Viorica Cretu de la Manastirea Prislop, in perioada 1979-1982. In 1990 se mareste edificiul initial printr-un adaos, unde pictura a fost executata de pictorul Mihai Chiuariu intre anii 1991-1992.
Intre anii 1998-2001 s-a savarsit constructia noului turn clopotnita, care strajuieste principalul drum de acces in manastire si care adaposteste si un paraclis cu hramul "Sf. Imparati Constantin si Elena", oferind vietuitorilor si pelerinilor ce trec pe aici, un alt loc de rugaciune si reculegere duhovniceasca

Biserica Manasirii Nechit este asezata in partea dinspre apus a satului, la o departare de 800 de metri, intr-o poiana din masivul paduros.

In mijlocul acestei privelisti se inalta biserica manastirii. Este o constructie din piatra si caramida pe fundatie de beton, in forma de cruce, compartimentata in naos, pronaos si pridvor inchis. Are doua turle, una deschisa pe naos, octogonal in exterior, cu 8 ferestre mari, terminate in arc, si alta in fata, patrata, care a slujit drept clopotnita (pana s-a zidit o clopotnita in incinta). Este lunga de 34 de metri, inaltimea zidurilor este de 10 metri, iar latimea in zona absidelor din noaos este de 12 metri.

Turnul central are 30 de metri inaltime, cel frontal are 28 de metri, iar celelalte 5 semiturnuri au, fiecare, cate 14 metri. Catapeteasma este din stejar si este scluptat cu un deosebit simt al proportiilor si al formelor specifice.

Naosul este luminat de doua ferestre si se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi mari marginali, care sustin arcada boltei.
Pronaosul este spatios; luminat de cate o fereastra la sud si la nord, aspect care sporeste luminozitatea interioara a intregii constructii.

Din pridvor in poronaos se intra printr-o deschidere cat o usa facuta in zidul despartitor, iar in pridvor se intra din tinda printr-o usa sculptata pe ambele fete. Este pictat si luminat de cate o fereastra pe zidul din sud si cel din nord. Inainte de pridvor exista o tinda in care se intra prin partea de vest pe o usa de lemn nesculptat dublata de o alata metalica la exterior. Tinda este pictata si are pardoseala de beton. Pardoseala in biserica este din marmura alba, intr-un frumos mozaic.

La etaj, in biserica este construit un foarte frumos paraclis pictat.
Mobilierul din biserica este din stejar sculptat.

Pictura a fost lucrata in fresca intre anii 1979-1982, in stil neobizantin, de sora Viorica Cretu si pictura din prelungirea bisericii a fost realizata de Mihai Chiuaru in perioada 1992-1993.

Fatada este tencuita cu ciment alb si praf de piatra. Are un brau median cu profiluri deasupra si dedesubt, iar mai sus de brau, de jur imprejur, sunt firide pictate, bogat ormamentate cu profiluri. Este strajuita de 10 stalpi de rezistenta.

Acoperisul bisericii este din tabla, asezata in solzi.
Constructia bisericii s-a terminat in decmbrie 1977. Lucrarile de santier s-au desfasurat sub directa supraveghere a ctitorului satret Zenovie Ghidescu, fidel continuator al bunilor si strabunilor sai, Ioan Ghidescu si Gheorghe Barjoveanu.

Galerie cu icoane vechi din biserica manastirii

Clopotnita s-a construit la poarta de intrare in incinta, din zid, cu gang de intrare; inaltimea este de 51 de metri, fiind cea mai inalta clopotnita din zona. Turla principala este incadrata de patru turnulete care confera zveltete si implineste silueta intregii constructii.
Aceasta clopotnita are incorporat Paraclisul cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena. Pictura a fost realizata de Cristian Surugiu, in fresca. Catapeteasma este scluptata in lemn de stejar de preotul Alexandru Argatu din Boroaia, judetul Suceava.
In clopotnita sunt in curs de amenajare, prin tradania Protosinghelului Zenovie Grigore, o biblioteca si doua sali alaturate destinate studiului si lecturii pentru credinciosii care trec pragul manastirii.

Dintre cladirile din jurul bisericii, cea de la sud, din marginea incintei, impresioneaza prin marire si prin executie arhitectonica. Este o constructie din lemn, avand trei etaje cu cerdac la etajul I, sustinut pe stalpi de lemn. Casa Pelerinul a fost construita din ratiuni practice, pentru a adaposti pelerinii si credinciosii care vin la Sfanta Manastire Nechit pentru inchinaciune si induhovnicire.

Mentionam ca in incinta manastirii mai sunt alte patru cladiri, intre care chilii pentru monahi si pentru inchinatori, dar si pentru destinatie administrativ-gospodareasca. Toate cele cinci cladiri mentionate sunt in stare buna, unele dintre ele fiind reparate sau renovate in ultimii ani.

In partea de nord a bisericii se afla in constructie o cladire cu 4 nivele din beton, acoperita cu tabla de culoare rosie, care va adaposti o sala de mese, o sala de conferinte, chilii pentru personalul permanent al manastirii si incaperi cu destinatie administrativ-gospodareasca. De asemenea, cladirea va include si spatii de cazare pentru pelerini. Si aceasta cladire a fost construita tot din ratiuni pragmatice, deoarece, numarul credinciosilor care vin la Manastirea Nechit este in continua crestere.

Straturile de flori care inconjoara manastirea precum si livada nou planatat care are pomi fructiferi diversi sporesc frumusetea si transforma locul sfintei asezari intr-un ocean de culoare duhovniceasca.
In exteriorul incintei, se afla gospodaria si anexele manastirii, cu grajduri pentru vite si cu microferma de pasari.