Content feed Comments Feed

Popas pentru suflet: Manastirea Nechit

Publicat de Mihai (admin) duminică, 1 noiembrie 2009

La 35 km miazazi de Piatra Neamt si la 8 km vest de Borlesti, pe valea paraului Nechit, intr-un cadru natural de un pitoresc deosebit, se ridica vechea asezare monahala a Manastirii Nechit, ale carei obarsii patrund, conform traditiei, pana in trecutul indepartat al secolului al XIV-lea.

Pe firul neintrerupt la vremii a ajuns pana la noi amintirea unui anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit rugandu-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri, de la care apoi au imprumutat numele, pârâul, valea si muntele care strajuiau locul sau de inchinaciune. In jurul lui s-au adunat si alti rugatori intru singuratate, care au ridicat, dupa o obiceiul vremii, o bisericuta de lemn punand, astfel, bazele unei asezari isihaste ce va fi apoi cunoscuta sub numele de "Sihastria lui Nechita" sau "Schitul Nechit".

Din traditie, se stie ca Valea Nechitului era destul de populata in secolul al XIV-lea, cand s-au construit mai multe asezari de tip rural, pomenite si in scrierile cancelariei domnesti, chiar in primele decenii ale veacului urmator. Astfel un document din anii 1399-1418 despre un anume Huba, stapan de pamanturi in aceste locuri, mentioneaza existenta aici a Schitului Nechit, cu hramul "Sf. Nicolae", avand in apropiere un sat, moara si siliste. In alt hrisov de danie domneasca al lui Alexandru cel Bun, din 1419, este pomenit Schitul Nechit, aflat in "Campul lui Dragos", unde se gasea si curtea boiereasca a doi frati: Dragomir si Ioans Borilovici.

Traditia spune ca Stefan cel Mare dupa ce a ridicat Manastirea Tazlau in anii 1496-1497, ar fi luat calugari din Nechit pentru obstea nou infiintatei manstiri. Tot traditia, de asemenea, pune izvorarea minunata a celor trei izvoare din apropierea manastirii pe seama lui Chiriac de la Tazlau (Sihastrul), cel care mai tarziu este pomenit de mitropolitul Dosoftei al Moldovei in randul sfintilor venerati in Moldova.

Biserica Mare (renovata) - 1876 Casa veche a staretiei - 1825

In primele decenii ale secolului al XIX-lea viata isihasta din jurul schitului Nechit a a inceput a se stinge, abia palpaind prin osteneala celor trei calugari ce mai ramasesera aici. A urmat o perioada de ruina si uitare, pana in anul 1864 cand s-a facut o biserica de zid in jurul celei vechi din lemn, o clopotnita de piatra si cateva chilii, reprezentandu-se flacara vietii monahale in aceasta straveche vatra de credinta.



dati click pentru vizualizare Pisanie
Pisanie

Istoria mai noua a Manastirii Nechit este strans legata de stradaniile parintelui Zenovie Ghidescu, demn urmas al monahilor care s-au nevoit in aceste locuri, venit aici ca staret, prima oara, in 1948. In 1960, Schitul Nechit redevenise asezamantul prosper de odinioara, dar desfiintarea sa abuziva, hotarata de autoritatile ateiste ale vremii, a readus aici pustiul in locul rugaciunilor catre Dumnezeu.
Parintele Zenovie este numit paroh in mai multe locuri, dar de cand se obtine redeschiderea schitului, in 1972, nu conteneste a-l veghea, contribuind la refacerea acestuia, chiar inainte de a reveni ca staret la Nechit.

Intre anii 1976-1979 se reface in intregime biserica mare, cu hramul "Schimbarea la Fata" si se construieste deasupra si un paraclis"Sf. Mucenici Zenovie si Zenovia", care sunt pictate de monahia Viorica Cretu de la Manastirea Prislop, in perioada 1979-1982. In 1990 se mareste edificiul initial printr-un adaos, unde pictura a fost executata de pictorul Mihai Chiuariu intre anii 1991-1992.
Intre anii 1998-2001 s-a savarsit constructia noului turn clopotnita, care strajuieste principalul drum de acces in manastire si care adaposteste si un paraclis cu hramul "Sf. Imparati Constantin si Elena", oferind vietuitorilor si pelerinilor ce trec pe aici, un alt loc de rugaciune si reculegere duhovniceasca

Biserica Manasirii Nechit este asezata in partea dinspre apus a satului, la o departare de 800 de metri, intr-o poiana din masivul paduros.


In mijlocul acestei privelisti se inalta biserica manastirii. Este o constructie din piatra si caramida pe fundatie de beton, in forma de cruce, compartimentata in naos, pronaos si pridvor inchis. Are doua turle, una deschisa pe naos, octogonal in exterior, cu 8 ferestre mari, terminate in arc, si alta in fata, patrata, care a slujit drept clopotnita (pana s-a zidit o clopotnita in incinta). Este lunga de 34 de metri, inaltimea zidurilor este de 10 metri, iar latimea in zona absidelor din noaos este de 12 metri.

Turnul central are 30 de metri inaltime, cel frontal are 28 de metri, iar celelalte 5 semiturnuri au, fiecare, cate 14 metri. Catapeteasma este din stejar si este scluptat cu un deosebit simt al proportiilor si al formelor specifice.

Naosul este luminat de doua ferestre si se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi mari marginali, care sustin arcada boltei.
Pronaosul este spatios; luminat de cate o fereastra la sud si la nord, aspect care sporeste luminozitatea interioara a intregii constructii.

Din pridvor in poronaos se intra printr-o deschidere cat o usa facuta in zidul despartitor, iar in pridvor se intra din tinda printr-o usa sculptata pe ambele fete. Este pictat si luminat de cate o fereastra pe zidul din sud si cel din nord. Inainte de pridvor exista o tinda in care se intra prin partea de vest pe o usa de lemn nesculptat dublata de o alata metalica la exterior. Tinda este pictata si are pardoseala de beton. Pardoseala in biserica este din marmura alba, intr-un frumos mozaic.




La etaj, in biserica este construit un foarte frumos paraclis pictat.
Mobilierul din biserica este din stejar sculptat.

Pictura a fost lucrata in fresca intre anii 1979-1982, in stil neobizantin, de sora Viorica Cretu si pictura din prelungirea bisericii a fost realizata de Mihai Chiuaru in perioada 1992-1993.

Fatada este tencuita cu ciment alb si praf de piatra. Are un brau median cu profiluri deasupra si dedesubt, iar mai sus de brau, de jur imprejur, sunt firide pictate, bogat ormamentate cu profiluri. Este strajuita de 10 stalpi de rezistenta.

Acoperisul bisericii este din tabla, asezata in solzi.
Constructia bisericii s-a terminat in decmbrie 1977. Lucrarile de santier s-au desfasurat sub directa supraveghere a ctitorului satret Zenovie Ghidescu, fidel continuator al bunilor si strabunilor sai, Ioan Ghidescu si Gheorghe Barjoveanu.

Galerie cu icoane vechi din biserica manastirii

Clopotnita s-a construit la poarta de intrare in incinta, din zid, cu gang de intrare; inaltimea este de 51 de metri, fiind cea mai inalta clopotnita din zona. Turla principala este incadrata de patru turnulete care confera zveltete si implineste silueta intregii constructii.
Aceasta clopotnita are incorporat Paraclisul cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena. Pictura a fost realizata de Cristian Surugiu, in fresca. Catapeteasma este scluptata in lemn de stejar de preotul Alexandru Argatu din Boroaia, judetul Suceava.
In clopotnita sunt in curs de amenajare, prin tradania Protosinghelului Zenovie Grigore, o biblioteca si doua sali alaturate destinate studiului si lecturii pentru credinciosii care trec pragul manastirii.

Dintre cladirile din jurul bisericii, cea de la sud, din marginea incintei, impresioneaza prin marire si prin executie arhitectonica. Este o constructie din lemn, avand trei etaje cu cerdac la etajul I, sustinut pe stalpi de lemn. Casa Pelerinul a fost construita din ratiuni practice, pentru a adaposti pelerinii si credinciosii care vin la Sfanta Manastire Nechit pentru inchinaciune si induhovnicire.

Mentionam ca in incinta manastirii mai sunt alte patru cladiri, intre care chilii pentru monahi si pentru inchinatori, dar si pentru destinatie administrativ-gospodareasca. Toate cele cinci cladiri mentionate sunt in stare buna, unele dintre ele fiind reparate sau renovate in ultimii ani.


ChiliiCasa Pelerinul

In partea de nord a bisericii se afla in constructie o cladire cu 4 nivele din beton, acoperita cu tabla de culoare rosie, care va adaposti o sala de mese, o sala de conferinte, chilii pentru personalul permanent al manastirii si incaperi cu destinatie administrativ-gospodareasca. De asemenea, cladirea va include si spatii de cazare pentru pelerini. Si aceasta cladire a fost construita tot din ratiuni pragmatice, deoarece, numarul credinciosilor care vin la Manastirea Nechit este in continua crestere.


Straturile de flori care inconjoara manastirea precum si livada nou planatat care are pomi fructiferi diversi sporesc frumusetea si transforma locul sfintei asezari intr-un ocean de culoare duhovniceasca.
In exteriorul incintei, se afla gospodaria si anexele manastirii, cu grajduri pentru vite si cu microferma de pasari.



0 Responses to Popas pentru suflet: Manastirea Nechit

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare