BLOGUL PENTRU SUFLET

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţa din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La 26 octombrie 2008, cu ocazia proclamării solemne a canonizării, s-a dat citire Tomosului sinodal, care hotăra ca, „de acum înainte şi în veci, primul arhipăstor al Principatului Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a 28-a a lunii octombrie“.

Comisia de Istorie şi Studiu al Creştinismului, reunită în 28-29 septembrie 2009 la Aşezământul Arhiepiscopiei Dunării de Jos „Sfântul Pantelimon“ din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, a organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema „Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în secolele XIII-XIV. Ştiri şi interpretări noi“. Dezbaterile conduse de acad. prof. dr. Emilian Popescu au prezentat noi informaţii despre cetatea Vicina, a cărei poziţie a fost revendicată de unii cercetători undeva, pe teritoriul Albaniei. Acestor teorii le-a răspuns pr. prof. dr. Alexandru Moraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, care a argumentat că fosta Vicina este aşezarea Isaccea, din judeţul Tulcea. Profesorul Dan Ioan Mureşan a adus lămuriri despre Mitropolia de Vicina, cetate care pe la 1350 - arhipăstorirea ierarhului Iachint a început după anul 1348 - se afla sub dominaţie mongolă: „Autoritatea spirituală a Mitropoliei de Vicina se exercita asupra populaţiei ortodoxe de origine greacă, turcă, română şi slavă“. În continuare, a adăugat că „anul 1359 marchează ruptura oficială a Ţării Româneşti de Biserica din Târnovo, Bulgaria de astăzi, care exercitase la nordul Dunării o influenţă certă de la întemeierea Imperiului Asanizilor“. Este cunoscut faptul că, încă din secolul al XIII-lea, populaţia românească nord-dunăreană era îndrumată spiritual de episcopi şi preoţi aflaţi în strânsă legătură cu mitropoliile de pe malul drept al fluviului.

Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicţie bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-şi mai putea exercita protecţia asupra cetăţii Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită şi prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupaţie genoveză. În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeş, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) şi Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediţii de jaf în voievodat, domnitorul Ţării Româneşti ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia şi Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Ţara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

„Păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit“

Drept răspuns la stăruinţele domnitorului român, în urma unei corespondenţe a Cancelariei domneşti cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeş. Sinodul din Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V. Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea şi îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui şi a întregii sale domnii“. Aportul ierarhului ortodox la recunoaşterea scaunului vlădicesc, deja existent la Argeş, de către Patriarhia Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român pentru acceptarea confesiunii catolice în Ţara Românească. Amintita corespondenţă cu Patriarhia Ecumenică dovedeşte rodnica misiune a mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi cerea patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu pe altul, cu multe rugăminţi, fiind foarte agreat de marele voievod“. Domnitorul însuşi primea sfat de la patriarhul ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de adunările eretice şi de dogmele din afară şi străine credinţei“.

Independenţa religioasă întăreşte independenţa politică a Ţării Româneşti

Importanţa Sfântului Ierarh Iachint în Biserica Ortodoxă Română este subliniată de acad. prof. dr. Emilian Popescu: „Iachint a avut un rol hotărâtor în orientarea religioasă spre Constantinopol a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legământul făcut în scris şi cu jurământ faţă de patriarh, Sfântul Sinod şi împăratul bizantin, şi apoi respectat, a aşezat pentru vecie creştinismul românesc în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului“. Independenţa politică dobândită cu armele la Posada în 1330 de Basarab Întemeietorul era întărită de fiul acestuia, Nicolae Alexandru Basarab, prin proclamarea unei independenţe religioase faţă de Ungaria catolică. Drept urmare, voievodul român va fi numit în documentele constantinopolitane cu titluri ce fac referire la independenţa sa: „Preanobilul, preaînţeleptul, preaviteazul, mare voievod şi domn de sine stătător a toată Ungrovlahia“.

Organizator al vieţii bisericeşti

Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, Sfântul Iachint a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească, hirotonind preoţi şi construind biserici de mir pentru popor. Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit. Mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în ţară cu experienţă duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor“, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici şi le trimitea misionari.

În slujba Bisericii până în cel din urmă ceas

În ultimii ani din viaţă îl găsim la reşedinţa mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absenţa de la şedinţele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voinţă, ci din cauza bătrâneţii. Vârsta înaintată şi sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o aşa lungă deplasare. În aceeaşi scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeş, cunoscându-şi sfârşitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol - juristul patriarhal trimis în Ţara Românească să cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfinţit, dăruit şi binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.

Patriarhul ţării, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, acasă la primul mitropolit al Ungrovlahiei

În cadrul vizitei canonice întreprinse de Părintele Patriarh Daniel la Curtea de Argeş, în ziua de 26 septembrie 2009, cu prilejul ridicării în rang de arhiepiscopie a Eparhiei Argeşului şi Muscelului, înalta delegaţie a fost întâmpinată la Biserica Domnească Sfântul Nicolae, ctitoria celor trei domnitori români în timpul cărora a păstorit Sfântul Iachint: Basarab I, Nicolae Alexandru şi Vladislav I. În cuvântul rostit în biserica voievodală, Preafericirea Sa, care ocupă şi scaunul de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, a evocat activitatea celui dintâi mitropolit al Ungrovlahiei: „Ne aflăm în locul unde a slujit Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, între anii 1359-1372. El a fost contemporan cu Sfântul Grigorie Palama, care a trecut la Domnul tocmai în anul 1359, când prietenul şi ucenicul său, Iachint de Vicina, a urcat pe tronul de arhipăstor al Mitropoliei Ţării Româneşti. (...) Avem momente de profundă emoţie, gândindu-ne că şi moaştele, sfintele oseminte ale Sfântului Iachint, deşi încă nu sunt descoperite, se află totuşi în această biserică sau în apropierea ei“. Totodată, Părintele Patriarh a oferit Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş cel de-al doilea hram - „Sfântul Ierarh Iachint“, mitropolitul Ţării Româneşti, prăznuit astăzi.

Sâmbătă 24 Octombrie 2009

09.00- Ceremonia de primire a Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Aeroportul Internaţional Otopeni

10.00 - Pelerinajul Calea Sfinţilor: moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare aduse de la aeroport şi întâlnirea la crucea de pe colina Patriarhiei cu moaştele Sfântului Dimitrie şi ale Sfinţilor Împăraţi aduse de la Catedrala Patriarhală, cu moaştele Sfântului Grigore Teologul aduse de la Biserica Sf. Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal şi cu moaştele Sfântului Grigore de Nyssa aduse de la Biserica Domniţa Bălaşa – Paraclis Patriarhal; Procesiune până podiumul din curtea Catedralei Patriarhale unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi vor fi aşezate în baldachinul amenajat special.

11.00-18.00 Acatiste şi citiri biblice

18.00-21.30 Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

- Vecernia mare, Litia şi Utrenia

- Slujeşte P.S.Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului inconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi

- Răspunsurile vor fi date de cântăreţii Catedralei Patriarhale

21.30- 24.00 Acatistul Sfântului Vasile cel Mare şi citiri biblice

Duminică 25 Octombrie 2009

7.00- 9.00 Miezonoptica , Ceasurile

9.30-12.00

- Slujeşte sobor de Arhierei, Preoţi şi Diaconi

- Răspunsurile vor fi date de Corala «Nicolae Lungu» a Catedralei Patriarhale

11.00-18.00 Acatiste şi citiri biblice

18.00-21.30 Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

- Vecernia mare, Litia şi Utrenia

- Slujeşte P.S. Amrozie, Episcopul Giurgiului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi

- Răspunsurile vor fi date de Corala Facultăţii de Teologie “Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

21.30- 24.00 Acatistul Sfântului Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir şi citiri biblice

Luni 26 Octombrie 2009

7.00- 9.00 Miezonoptica, Ceasurile şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir

9.30-12.00 Sfânta Liturghie

- Slujesc arhierei, sobor de preoţi şi diaconi

- răspunsurile vor fi date de Corala Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

12.00 -18.00 Acatiste şi citiri biblice

18.00-21.30 Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Preacuvios Dimitrie cel Nou

- Vecernia mare, Litia şi Utrenia

- Slujeşte I.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, insotit de un sobor de preoţi şi diaconi.

21.30- 24.00 Acatistul Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi citiri biblice

Marţi 27 Octombrie 2009

24.00-7.00 Acatiste şi citiri biblice

9.00 Înveşmântarea soborului în Reşedinţa Patriarhală

9.15 Închinarea soborului la Sfintele moaşte

9.30 – 12.30 Sfânta Liturghie săvârşită decatre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de arhierei, preoţi şi diaconi.

- Răspunsurile vor fi date de membrii Coralei Catedralei ,,Nicolae Lungu”

12.30-18.00 Acatiste şi citiri biblice

18.00-21.30 Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul.

- Slujeşte P.S. Visarion, Episcopul Tulcii inconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi

- Răspunsurile vor fi date de psalţii Catedralei Patriarhale

21.30- 24.00 Acatistul Sf. Sfântului Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi citiri biblice

Miercuri 28 Octombrie 2009

24.00-7.00 Acatiste şi citiri biblice

7.00-7.30 Acatistul Sfântului Ierarh Iachint de Vicina

7.30-9.30 Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală

- Slujeşte P.S. Visarion, Episcopul Tulcii inconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi

- răspunsurile vor fi date de Corul Seminarului Teologic din Bucureşti

9.30-10.00 Slujba de Te Deum în deschiderea şedinţei solemne a Sfântului Sinod

10.00 -18.00 Acatiste şi citiri biblice

Introducerea Sf. Moaste în Catedrala Patriarhală va avea loc după închinarea tuturor credincioşilor.

(întocmit de Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor)

În aceste zile, credincioşii care vor urca Dealul Patriarhiei se vor putea închina, pe lângă moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din Catedrala patriarhală, la moaştele Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Capadociei, care vor sosi în această dimineaţă din Grecia. De asemenea, în baldachinul special amenajat pe Dealul Patriarhiei, vor fi aşezate spre închinare moaştele Sfântului Grigorie de Nazianz, oferite recent în dar Patriarhiei Române de Eminenţa Sa Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, precum şi la moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa (fratele Sfântului Vasile cel Mare, episcop al cetăţii Nyssa din provincia bizantină Capadocia, astăzi oraşul Nevşehir din Turcia), aduse de la Biserica Domniţa Bălaşa din Capitală. Care este specificul operei pe care au lăsat-o cei trei mari Sfinţi Capadocieni, la ale căror moaşte ne putem închina, aflaţi în paginile ce urmează.

Între virtuţile alese care au împodobit sufletul Sfântului Vasile cel Mare, ridicându-l în cinstirea poporului drept-credincios, este şi evlavia marelui ierarh capadocian. Cunoaştem că a murit la o vârstă destul de tânără, nu avea decât 49 de ani, şi asceza la care îşi supunea trupul său era una deja proverbială. Strălucit teolog şi cărturar, vrednic ierarh şi luptător pentru apărarea credinţei adevărate într-o vreme în care curajul de a se împotrivi minciunii eretice se plătea cu capul, Sfântul Vasile este cunoscut în istoria Bisericii şi ca un mare rugător. Nimeni nu a iubit mai mult rugăciunea, nimeni nu a practicat-o mai des şi mai râvnitor, nimeni nu a vorbit mai des despre foloasele, necesitatea şi însemnătatea rugăciunii în viaţa credincioşilor. Preocuparea lui pentru rugăciune şi contemplaţie, pentru asceză şi slujbele bisericeşti a făcut ca el însuşi să compună rugăciuni, pe care le avem şi astăzi în formularul Sfintei Liturghii care îi poartă numele.

Un formular liturgic de o frumuseţe inegalabilă

Sfântul Vasile cel Mare a trăit într-o epocă de importanţă decisivă pentru dezvoltarea şi evoluţia ulterioară a cultului creştin. Ereticii cultivau şi prin cântările lor greşelile dogmatice de care ortodocşii trebuia să se ferească. Dar cine să sesizeze şi cum să facă diferenţa între un text greşit şi unul corect din punctul de vedere al învăţăturii de credinţă? Numai episcopii şi cei învăţaţi puteau observa diferenţa. Sfântul Vasile este unul dintre ierarhii Bisericii care prin cultura sa teologică şi profană, prin talentul literar şi oratoric cultivat în marile şcoli ale vremii, reuşeşte să dea comunităţii ortodoxe un formular liturgic de o frumuseţe inegalabilă.

A prelucrat Liturghia întrebuinţată în vremea lui în Cezareea Capadociei

Este cunoscut îndeobşte în Tradiţia Bisericii că între autorii Sfintei Liturghii săvârşite în cultul ortodox, pe lângă Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie Dialogul este şi Sfântul Vasile cel Mare. Prin aceasta nu trebuie să înţelegem că el ar fi alcătuit întreaga rânduială a Liturghiei pusă sub numele lui, aşa cum există ea astăzi, ci numai partea cuprinsă între lecturile biblice (Apostol şi Evanghelie) şi Rugăciunea amvonului.

Aşa cum mărturiseşte şi patriarhul Proclu al Constantinopolului în lucrarea „Despre predania dumnezeieştii Liturghii“, Sfântul Vasile cel Mare a prelucrat şi prescurtat Liturghia întrebuinţată în vremea lui în Cezareea Capadociei, slujbă care provenea de la Sfântul Apostol Iacov. Ceea ce aparţine Sfântului Vasile din formularul actual al Liturghiei este partea cuprinzând rugăciunile citite în taină de către preot pentru sfinţirea darurilor „Cu vrednicie şi cu dreptate…“ până la cuvintele: „Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă…“, care alcătuiesc anaforaua euharistică, partea cea mai veche şi centrală a Liturghiei. În Biserica veche se obişnuia ca în cadrul rânduielii slujbei, pe lângă formularul fix, să se adopte rugăciuni compuse de diferiţi liturghisitori sau ierarhi, cunoscuţi prin statura lor morală şi spirituală sau reputaţia lor de cărturari.

Lucrarea liturgică a Sfântului Vasile constă, aşadar, în prescurtarea şi remanierea într-un stil personal a vechii anaforale a Liturghiei Sfântului Iacov, care în forma ei originară provine chiar de la Sfinţii Apostoli. Arhiepiscopul Cezareii nu este, în principiu, inovator în aceste domeniu, el nu creează o anafora originală, ci, menţinându-se în cadrul liturgic tradiţional, îmbunătăţeşte ceea ce exista la acea dată. Liturghia reprezintă o operă bimilenară, colectivă a celor mai mari trăitori şi iluştri creatori de imnografie, partea cea mai importantă provenind din perioada Sfântului Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, purtând amprentele personalităţii şi influenţei lor.

Mărturii în favoarea ierarhului capadocian liturgist

Atât contemporanii, cât şi izvoarele posterioare existenţei marelui ierarh de Cezareea Capadociei mărturisesc contribuţia Sfântului Vasile cel Mare la Liturghia care se oficiază astăzi în biserici. Primul care face pomenire de latura liturgică a arhiepiscopului capadocian este prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, în necrologul rostit la înmormântarea iubitului său frate în Hristos. El spune că „Vasile a compus între altele şi formulare de rugăciuni şi rânduiala altarului“. Iar Sfântul Amfilohie de Iconiu, biograful Sfântului Vasile, istoriseşte că, la hirotonia sa de episcop, el s-a rugat lui Dumnezeu şase zile în şir să-l învrednicească a săvârşi jertfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte. În a şaptea zi, Mântuitorul i S-ar fi arătat în vis, împlinindu-i dorinţa. Sculându-se din somn, Sfântul Vasile a început a vorbi şi a scrie inspirat: „Să se umple gura mea de laudă ca să cânt slava ta, Doamne…“ şi celelalte rugăciuni din rânduiala Liturghiei.

Anaforaua Liturghiei bizantine a Sfântului Vasile cel Mare reprezintă una dintre cele mai frumoase creaţii ale geniului li-turgic ortodox. Citind prima rugăciune a anaforalei care are un caracter profund doxologic la adresa Sfintei Treimi, nu putem remarca amprenta dogmatică lăsată în text de marele capadocian. Avem aici o descriere a atributelor divine ale fiecărei Persoane dumnezeieşti, care se încheie cu laudă şi slavă adusă asemenea îngerilor care, „cu neîncetate graiuri, cu laude fără tăcere, cântarea de biruinţă, cântând strigând, glas înalţă şi grăiesc…“.

Dogmatică doxologică în anaforaua Sfântului Vasile

În prima rugăciune a anaforalei, Sfântul Vasile insistă asupra deofiinţimii Fiului cu Tatăl şi asupra rolului Duhului Sfânt în sfinţirea şi întărirea creaţiunii. Este o teologie care priveşte Sfânta Treime, dar orientată în jos, către oameni, spune părintele Dumitru Stăniloae.

Astfel, „Tatăl este descris ca Stăpânul tuturor, Domnul cerului şi al pământului şi a toată făptura, Cel fără de început, nevăzut, neajuns, necuprins, neschimbat, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos“. Cea de a doua Persoană, Fiul, apare precum „chip al bunătăţii Tatălui, Cuvânt viu, Dumnezeu adevărat, Înţelepciune mai înainte de veci, viaţă, sfinţire, putere, lumina cea adevărată“. Iar Duhul Sfânt este „Izvorul sfinţeniei, arvuna moştenirii celei ce va să fie, puterea de viaţă făcătoare“ de care toată făptura este întărită pentru a putea înălţa cântare de slăvire cu cetele îngereşti.

În a doua parte a anaforalei este dezvoltată în special învăţătura despre natura omului creat de Dumnezeu, despre căderea lui şi grija permanentă a lui Dumnezeu de a-l pregăti pentru mântuire prin toate faptele răscumpărătoare ale Mântuitorului Hristos.

Avem de a face cu o expunere mai detaliată a credinţei, cum nu aflăm nici chiar în Crez. Rugăciunea se încheie cu afirmarea explicită că Hristos a instituit Euharistia pentru a ne lăsa amintirile lucrătoare ale Patimilor Sale: „Şi ne-a lăsat nouă aduceri aminte ale Patimii Sale mântuitoare, pe care le-am pus înaintea Ta după poruncile Lui. Ca având să meargă la cea de voie şi pururea pomenita şi de viaţă făcătoare moarte a Sa, noaptea în care S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii, luând pâinea întru sfintele şi preacuratele Sale mâini... arătând-o Ţie, lui Dumnezeu-Tatăl, mulţumind, binecuvântând, sfinţind şi frângând...“.

A doua rugăciune a anaforalei vasiliene prezintă lapidar tot filmul evenimentelor esenţiale din istoria umanităţii, începând cu căderea primilor oameni, venirea Mântuitorului, Întruparea Lui din Fecioara, jertfa Sa pe Cruce şi Învierea din morţi, ajungând până în prezent, la momentul în care cei botezaţi în numele lui Hristos împlinesc porunca dată de El ucenicilor Săi, aducerea mereu aminte de patima Sa cea mântuitoare.

În ea, pe lângă faptul că Dumnezeu ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, se spune că Dumnezeu a zidit pe om luând pământ şi cinstindu-l cu Chipul Său, după care le-a făgăduit oamenilor, „prin paza poruncilor“, viaţa fără de moarte şi moştenirea veşnicelor bunătăţi. Aici găsim învăţătura esenţială despre om şi una amănunţită despre întruparea şi opera mântuitoare a lui Hristos. Sfântul Vasile vorbeşte, pe de o parte, despre neascultarea adevăratului Dumnezeu şi supunerea în faţa morţii a omului, precum şi de îndurările milei dumnezeieşti care nu s-a întors de la zidirea sa şi nu a uitat-o, trimiţând prooroci şi bineplăcuţi care au vestit omenirii mântuirea ce avea să vină.