Nu te amagi si nu astepta dragoste acolo unde ea nu exista! Tu insetezi dupa iubirea cea curata, dupa iubirea dumnezeiasca, deplina. Ea este hrana ta adevarata, singura in stare sa-ti astampere foamea chinuitoare. Nu te amagi si nu mai cauta dragoste acolo unde ea lipseste! Vezi cum oamenii te ranesc de fiecare data…de ce iti daruiesti inima lor?
Suferinta este o mare binecuvantare, dar de prea multe ori tu suferi fara rost. Daruieste-te permanent si in intregime Unuia Singur ce poate nu numai sa vindece ranile tale, dar si sa-ti daruiasca hrana dupa care insetezi atat de mult…dragostea. Binecuvantata si dulcea dragoste. Nu darui toata inima ta oamenilor, fiindca ei vor sfasia si ultima farama din ea si vei ramane doar cu dare din sangele durerii tale si cu lacrimile dezamagirii.
Opreste-te din vartejul nebun al plansului tau nemangaiat si ridica-ti ochii catre Dragostea cea adevarata!
Iti aduci oare aminte de copilaria ta, de timpul acela minunat cand lumea inca nu te murdarise cu gunoaiele ei, cand inca nu cazusei in noroiul placerilor ei? Tu si atunci tanjeai dupa iubirea celor din jur, dar simteai ca primesti o hrana mult prea artificiala. Suflete iubit, adu-ti aminte cum mangaiai florile, cum imbratisai copacii si mai ales, cum te oglindeai in ochii animalelor triste, flamande, insetate sau infrigurate! Adu-ti aminte de ochii cainelui credincios pe care il iubeai si in care se scalda propria ta durere!
Oamenii se tem de animale fiindca nu le iubesc. Dar tu stii bine cat de minunat este sa simti ca te poti apropia de ele fara teama. De ce ai uitat de ele? De ce ti-ai intors fata de la ele? Si ce ai primit in schimb? Fel de fel de surogate ale dragostei, amaraciune, tristete si o inima sfasiata pe care nici macar rauri de lacrimi nu o mai pot readuce la stralucirea cea dintai!
Iubeste-i pe oameni, dar nu mai astepta niciun fel de afectiune din partea lor! Nu te mai astepta sa te intrebe daca suferi sau daca esti bucuros, nu te mai astepta sa te mangaie atunci cand esti zdrobit, nu le mai cere ceea ce ei adesea ei nu au – nu le mai cere dragoste…
Te doare. Te doare cumplit. Insa nu intotdeauna ni se raspunde la iubirea si la intentiile noastre bune. Adesea vrem sa daruim iubire, dar nu suntem lasati. Nu te intrista pentru asta, ci indurereaza-te ca mai sunt atatia oameni care nu cunosc Cine este Dragostea cea adevarata!
Suflete iubit, in aceasta lume trebuie sa fii ocarat, iar tu sa binecuvintezi; sa fii acoperit de rautati, iar tu sa-ti pastrezi blandetea; sa bucuri pe altii, iar tu sa plangi; sa fii urat si tu sa IUBESTI…
Cere-I Iubirii sa te rastigneasca pe Crucea Sa si sa-ti dea putere sa rabzi durerea cuielor care te vor strapunge, impreuna cu setea si suferinta care te vor coplesi – si asta pana la capat; cere-I putere pentru ca niciodata sa nu incerci sa te dai jos de pe Cruce mai repede decat trebuie, cu gandul la viata aceasta trecatoare pe care trebuie sa ti-o “salvezi”.Inca nu te-ai rastignit, ti-e teama; iti vezi toate neputintele, slabiciunile, te temi de durere si de chin. Dar, suflete drag, ai uitat ca tocmai pe Cruce capeti putere?
Atunci cand simti ca ranile te dor si nu mai poti indura, varsa lacrimi peste ele…si cu cat siroaiele lacrimilor tale vor curge mai imbelsugat, cu atat mai mare va fi alinarea!
Tu iubesti singuratatea si nu te temi de ea, asa cum fac multi din oamenii lumii acesteia. Tu ai cunoscut dulceata ei si te-ai indragostit de Insasi Dragostea cea Vesnica, pe care ai descoperit in tacere si liniste. Te-ai indragostit de Dragoste si nu mai poti trai fara Ea. De ce iti intorci mereu privirea spre pamant? De ce daruiesti tot mai mult din tine acestei lumi desarte?
Acum suferi fiindca nu mai simti Dragostea. O cauti mereu la oameni, o cauti printre ei si ei nu ti-o dau. Te ranesc neincetat, te sfasie, te secatuiesc de puteri, te zdrobesc si te leaga cu propriile lor lanturi. Daca tu iti vei intoarce privirile spre lume, vei fi biruit. Iubirea ti-a aratat ca daca vei avea un tel mai mare decat lumea, ea nu iti va putea face nimic.
Trezeste-te, suflete iubit! Trezeste-te si nu-ti mai pune nadejdea in oameni, altfel vei suferi si de acum inainte nemangaiat si fara rost!
Suferinta este o mare binecuvantare, dar de prea multe ori tu suferi fara rost. Daruieste-te permanent si in intregime Unuia Singur ce poate nu numai sa vindece ranile tale, dar si sa-ti daruiasca hrana dupa care insetezi atat de mult…dragostea. Binecuvantata si dulcea dragoste. Nu darui toata inima ta oamenilor, fiindca ei vor sfasia si ultima farama din ea si vei ramane doar cu dare din sangele durerii tale si cu lacrimile dezamagirii.
Opreste-te din vartejul nebun al plansului tau nemangaiat si ridica-ti ochii catre Dragostea cea adevarata!
Iti aduci oare aminte de copilaria ta, de timpul acela minunat cand lumea inca nu te murdarise cu gunoaiele ei, cand inca nu cazusei in noroiul placerilor ei? Tu si atunci tanjeai dupa iubirea celor din jur, dar simteai ca primesti o hrana mult prea artificiala. Suflete iubit, adu-ti aminte cum mangaiai florile, cum imbratisai copacii si mai ales, cum te oglindeai in ochii animalelor triste, flamande, insetate sau infrigurate! Adu-ti aminte de ochii cainelui credincios pe care il iubeai si in care se scalda propria ta durere!
Oamenii se tem de animale fiindca nu le iubesc. Dar tu stii bine cat de minunat este sa simti ca te poti apropia de ele fara teama. De ce ai uitat de ele? De ce ti-ai intors fata de la ele? Si ce ai primit in schimb? Fel de fel de surogate ale dragostei, amaraciune, tristete si o inima sfasiata pe care nici macar rauri de lacrimi nu o mai pot readuce la stralucirea cea dintai!
Iubeste-i pe oameni, dar nu mai astepta niciun fel de afectiune din partea lor! Nu te mai astepta sa te intrebe daca suferi sau daca esti bucuros, nu te mai astepta sa te mangaie atunci cand esti zdrobit, nu le mai cere ceea ce ei adesea ei nu au – nu le mai cere dragoste…
Te doare. Te doare cumplit. Insa nu intotdeauna ni se raspunde la iubirea si la intentiile noastre bune. Adesea vrem sa daruim iubire, dar nu suntem lasati. Nu te intrista pentru asta, ci indurereaza-te ca mai sunt atatia oameni care nu cunosc Cine este Dragostea cea adevarata!
Suflete iubit, in aceasta lume trebuie sa fii ocarat, iar tu sa binecuvintezi; sa fii acoperit de rautati, iar tu sa-ti pastrezi blandetea; sa bucuri pe altii, iar tu sa plangi; sa fii urat si tu sa IUBESTI…
Cere-I Iubirii sa te rastigneasca pe Crucea Sa si sa-ti dea putere sa rabzi durerea cuielor care te vor strapunge, impreuna cu setea si suferinta care te vor coplesi – si asta pana la capat; cere-I putere pentru ca niciodata sa nu incerci sa te dai jos de pe Cruce mai repede decat trebuie, cu gandul la viata aceasta trecatoare pe care trebuie sa ti-o “salvezi”.Inca nu te-ai rastignit, ti-e teama; iti vezi toate neputintele, slabiciunile, te temi de durere si de chin. Dar, suflete drag, ai uitat ca tocmai pe Cruce capeti putere?
Atunci cand simti ca ranile te dor si nu mai poti indura, varsa lacrimi peste ele…si cu cat siroaiele lacrimilor tale vor curge mai imbelsugat, cu atat mai mare va fi alinarea!
Tu iubesti singuratatea si nu te temi de ea, asa cum fac multi din oamenii lumii acesteia. Tu ai cunoscut dulceata ei si te-ai indragostit de Insasi Dragostea cea Vesnica, pe care ai descoperit in tacere si liniste. Te-ai indragostit de Dragoste si nu mai poti trai fara Ea. De ce iti intorci mereu privirea spre pamant? De ce daruiesti tot mai mult din tine acestei lumi desarte?
Acum suferi fiindca nu mai simti Dragostea. O cauti mereu la oameni, o cauti printre ei si ei nu ti-o dau. Te ranesc neincetat, te sfasie, te secatuiesc de puteri, te zdrobesc si te leaga cu propriile lor lanturi. Daca tu iti vei intoarce privirile spre lume, vei fi biruit. Iubirea ti-a aratat ca daca vei avea un tel mai mare decat lumea, ea nu iti va putea face nimic.
Trezeste-te, suflete iubit! Trezeste-te si nu-ti mai pune nadejdea in oameni, altfel vei suferi si de acum inainte nemangaiat si fara rost!
0 Responses to Suflete răstignit pururea intre două iubiri…