Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), filialele Iaşi, au organizat joi seara conferinţa "Apostolatul tinerilor în Biserica de azi". Prelegerea a fost susţinută de Înalt Preasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.
În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului Eparhial Iaşi a avut loc, în urmă cu două zile, un eveniment organizat de ASCOR Iaşi, la care au participat preoţi şi credincioşi din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Invitatul tinerilor ascoreni a fost IPS Ierotheos Vlachos, care s-a aflat pentru câteva zile în pelerinaj la mănăstirile din Moldova. Conferinţa a fost moderată de Silviu Cluci, coordonatorul departamentului Credinţă-cultură din cadrul ASCOR Iaşi, iar traducerea a fost asigurată de Tatiana Petrache. În prima parte a alocuţiunii, IPS Ierotheos a vorbit despre Sf. Paisie Velicikovski, "care a jucat un rol important în Biserica Ortodoxă". "În sec. al XVIII-lea s-a creat o mişcare duhovnicească de către părinţii filocalici, printre aceştia numărându-se şi Sf. Paisie Velicikovski. Acest "iluminism ortodox" avea ca centru inima şi se întemeia pe învăţăturile părinţilor neptici. În timp ce iluminiştii editau operele filosofilor antici, în paralel, iluminiştii ortodocşi se preocupau de rezolvarea problemei existenţiale a omului, provocând o revoluţie în spaţiul ortodox şi prezentând întreaga tradiţie neptică a Bisericii noastre, care reprezintă metoda terapiei vindecării ortodoxe. Teologia ortodoxă are teoria, metoda şi practica ei prin care poate să vindece omul, în aşa fel încât să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Biserica este un spital duhovnicesc care are ca medici pe sfinţi, având şi metode de vindecare. Sf. Paisie Velicikovski, fără să facă nici o misiune, în mod paradoxal a făcut cel mai mare apostolat. Era plin de flacăra iubirii de Dumnezeu. Sf. Paisie îi vindeca pe oameni de patimile lor. Cei vindecaţi, plini de flacăra dumnezeiască, s-au răspândit în toată Europa până în America, pentru a-i învăţa pe ceilalţi tradiţia ortodoxă", a amintit Mitropolitul de Nafpaktos şi Sf. Vlasie.
Apostolatul tinerilor prin implicarea în viaţa Bisericii
IPS Ierotheos a continuat cuvântul prin a le vorbi celor prezenţi despre apostolatul tinerilor. "După mine, omul nu este tânăr după vârstă, ci tânăr este acela care caută noul, libertatea, dragostea, liniştea. Fiecare om a fost creat după chipul şi asemănarea sa. Dumnezeul nostru nu este Cel al lui Platon şi Aristotel, ci este Dumnezeul sfinţilor. Noi, spre exemplu, credem în Dumnezeul Sfântului Paisie, al părintelui Cleopa sau al părintelui Dumitru Stăniloae. Tinerii pot ajuta în biserică, în organizarea vieţii parohiale. Parohia nu trebuie să fie un simplu centru de rugăciune. În afară de rugăciune să fie şi un centru al comunicării, al întâlnirii, al discuţiilor, al dialogului. Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie şi de lucrarea socială. În felul acesta, parohia va funcţiona ca o comunitate terapeutică, vindecătoare. Acesta este primul lucru pe care îl pot face tinerii. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facă nu este doar să vină la biserică, ci să se preocupe să studieze tradiţia Bisericii. Când spun tradiţie mă refer la preocuparea faţă de muzica bisericească, faţă de iconografie. Mă bucur că aici, în România, alături de strană cântă tot poporul în biserică. Al treilea lucru pe care trebuie să-l facă tinerii este să folosească educaţia Bisericii pentru a se vindeca ei înşişi", a îndemnat IPS Ierotheos, care a continuat prelegerea prin a vorbi despre modalitatea prin care omul poate să dobândească pacea, dragostea şi libertatea. Biserica ne rezolvă problemele lăuntrice
"Toţi dorim să avem parte de dragoste, să iubim şi să fim iubiţi. Cum dobândim adevărata dragoste? Un alt lucru pe care îl doreşte omul de astăzi este pacea lăuntrică. Mediul în care trăieşte îi poate da omului o linişte exterioară, dar în lăuntrul său acea persoană poate trăi o mare tulburare. Cel mai mare război se dă în lăuntrul inimii şi în minte, cu gândurile. Ne intră un gând în minte şi ne tulbură zile la rând. La aceasta trebuie să lucrăm să vedem cum dobândim adevărata pace şi adevărata dragoste. Cum să dobândim adevărata libertate a persoanei? Libertatea înseamnă să fii liber de patimi. Biserica are o mare profunzime. Trebuie să ne adâncim în Biserică. Să nu ne scandalizăm de anumite lucruri exterioare şi care sunt greşeli. Acest tezaur lăuntric, care este Biserica, rezolvă problemele noastre lăuntrice. În zilele noastre ne trebuie o deplinătate lăuntrică", a spus IPS Ierotheos.

0 Responses to IPS Ierotheos Vlachos a vorbit la Iaşi despre „Apostolatul tinerilor în Biserica de azi“