Cu riscul de a-mi pune în cap toate doamnele şi domnişoarele, care citesc acest blog. Cu riscul de a nu avea mâncare caldă până în aprilie. Adică, cu riscul de a o supăra pe prietena mea, voi spune sus şi tare: SUNT ADVERSARUL CRUNT AL "VALENTINE'S DAY". Nu-mi place să mă înregimentez în mulţimea de puberi cu coşuri, ce visează să sărute cu foc vreo gagicuţă, aflată în călduri şi ea, ca a doua zi să se laude de fapt cu... sexul sălbatic până dimineaţă.
Nu am nimic cu sărutatul şi nici cu aberatul după un pupat furat în pripă. Este o vârstă prin care am trecut toţi. Nu mă deranjează nici faptul că sărbătoarea este venită de la "americoşi". Doar au mai apărut unii ţipând isterizaţi că ne uităm tradiţiile şi nu sărbătorim Valentains dăiul nostru, românesc ce poartă un nume neaoş geto-dac "Dragobetele". Proşti. Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Că-i ziceţi voi Valentains dăi, că Dragobete, nu contează. Problema este alta. Faptul că jucăm sub flautul fermecat al epocii consumatoriste. Aceasta ne-a băgat în cap să sărbătorim, să ne pupăm iubitele sau iubiţii şi să le facem declaraţii de dragoste.
Eu îi spun prietenei mele că o iubesc foarte des. Dacă nu zilnic, odată la două zile - sigur. Şi nu o fac pentru că mi-am stabilit o normă, nu. Atunci de ce să-mi stabilesc altă normă, cum că pe 14 februarie să fiu altfel decât într-o zi obişnuită? Asta ar însemna ca restul anului să nu-i zic nimic, iar la mijlocul lui Februarie să topesc gheaţa din frigider cu declaraţiile mele fierbinţi. Prostii. Societatea în care trăim ne impune nişte reguli, iar noi le acceptăm fără să crâcnim. Suntem nişte iepuraşi, pe care se fac experimente sociologice. Magazinele de cosmetice, de bijuterii vând de duduie în această zi. Cinematografele sunt arhipline de cupluri siropoase, care vor să vadă filme lacrimogene de calitate parşivă. Aici este îngropat secretul, în câştigul de pe urma fraierilor îndrăgostiţi sau... NU.
Culmea, în acest caz intervine ceva extrem de interesant: cei care nu au iubiţi/iubite încearcă să-şi facă unul/una doar pentru aceasta zi. Cum, să fiu eu singur/singură de 14 februarie? Nuuuu. Gata, îl/o găsesc rapid, mă cuplez şi e super-puper. Vă închipuiţi ce aberaţie? Să ne programăm dragostea! Pe bune, zici că suntem nişte roboţei cu cheiţe pe spate. Un nene învârte cheia, iar noi ne învârtim ca titirezul să ne îndrăgostim - că se poartă în această zi. Nu-i aşa că pare o prostie?
Dar să revenim la cei care sunt cuplaţi deja. Vreau să le întreb pe doamne şi domnişoare ceva. Frumoasele noastre, nu-i aşa că aţi prefera să fiţi purtate pe palme tot anul, iar într-o zi pe an să nu fie ceva extraordinar, aşa 24 de ore obişnuite? Vă întreb asta pentru că 14 februarie este o zi nefastă pentru multe femei: îşi dau seama că, de fapt, nu sunt iubite cum ar trebui, iar anormalitatea asta caldă şi plăcută ţine o zi. Mâine vor reveni la "fă, proasto, fereşte-te, că nu văd meciu' şi mai aruncă-mi o doză de bere din frigider". Mor când văd atâta ipocrizie.
Ps: Vreau să staţi liniştiţi. Nu o să mor de foame şi o să am parte de mâncare caldă. Până la urmă spiritul războinic din mine se va domoli, va trece peste demnitatea de a mă simţi prostit de societatea consumatoristă şi va deveni doar sentimental şi romantic. Ce voi face? Secret.
Nu am nimic cu sărutatul şi nici cu aberatul după un pupat furat în pripă. Este o vârstă prin care am trecut toţi. Nu mă deranjează nici faptul că sărbătoarea este venită de la "americoşi". Doar au mai apărut unii ţipând isterizaţi că ne uităm tradiţiile şi nu sărbătorim Valentains dăiul nostru, românesc ce poartă un nume neaoş geto-dac "Dragobetele". Proşti. Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Că-i ziceţi voi Valentains dăi, că Dragobete, nu contează. Problema este alta. Faptul că jucăm sub flautul fermecat al epocii consumatoriste. Aceasta ne-a băgat în cap să sărbătorim, să ne pupăm iubitele sau iubiţii şi să le facem declaraţii de dragoste.
Eu îi spun prietenei mele că o iubesc foarte des. Dacă nu zilnic, odată la două zile - sigur. Şi nu o fac pentru că mi-am stabilit o normă, nu. Atunci de ce să-mi stabilesc altă normă, cum că pe 14 februarie să fiu altfel decât într-o zi obişnuită? Asta ar însemna ca restul anului să nu-i zic nimic, iar la mijlocul lui Februarie să topesc gheaţa din frigider cu declaraţiile mele fierbinţi. Prostii. Societatea în care trăim ne impune nişte reguli, iar noi le acceptăm fără să crâcnim. Suntem nişte iepuraşi, pe care se fac experimente sociologice. Magazinele de cosmetice, de bijuterii vând de duduie în această zi. Cinematografele sunt arhipline de cupluri siropoase, care vor să vadă filme lacrimogene de calitate parşivă. Aici este îngropat secretul, în câştigul de pe urma fraierilor îndrăgostiţi sau... NU.
Culmea, în acest caz intervine ceva extrem de interesant: cei care nu au iubiţi/iubite încearcă să-şi facă unul/una doar pentru aceasta zi. Cum, să fiu eu singur/singură de 14 februarie? Nuuuu. Gata, îl/o găsesc rapid, mă cuplez şi e super-puper. Vă închipuiţi ce aberaţie? Să ne programăm dragostea! Pe bune, zici că suntem nişte roboţei cu cheiţe pe spate. Un nene învârte cheia, iar noi ne învârtim ca titirezul să ne îndrăgostim - că se poartă în această zi. Nu-i aşa că pare o prostie?
Dar să revenim la cei care sunt cuplaţi deja. Vreau să le întreb pe doamne şi domnişoare ceva. Frumoasele noastre, nu-i aşa că aţi prefera să fiţi purtate pe palme tot anul, iar într-o zi pe an să nu fie ceva extraordinar, aşa 24 de ore obişnuite? Vă întreb asta pentru că 14 februarie este o zi nefastă pentru multe femei: îşi dau seama că, de fapt, nu sunt iubite cum ar trebui, iar anormalitatea asta caldă şi plăcută ţine o zi. Mâine vor reveni la "fă, proasto, fereşte-te, că nu văd meciu' şi mai aruncă-mi o doză de bere din frigider". Mor când văd atâta ipocrizie.
Ps: Vreau să staţi liniştiţi. Nu o să mor de foame şi o să am parte de mâncare caldă. Până la urmă spiritul războinic din mine se va domoli, va trece peste demnitatea de a mă simţi prostit de societatea consumatoristă şi va deveni doar sentimental şi romantic. Ce voi face? Secret.
0 Responses to Aberaţii şi prostii de "Valentains dăi"