Content feed Comments Feed

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Publicat de Mihai (admin) luni, 20 iunie 2011



Postul care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este rânduit de Biserica Ortodoxă în cinstea celor doi verhovnici ai Apostolilor şi în amintirea tradiţiei de a posti înainte de a săvârşi o lucrare închinată lui Dumnezeu.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Acest post începe în ziua de luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 iunie, inclusiv, dacă acesta cade miercurea sau vinerea. 'Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne oferă prilejul de a medita la misiunea pe care aceşti mari Apostoli ai Bisericii, precum şi toţi ceilalţi Apostoli au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei. Este momentul în care trebuie să ne aducem aminte de nenumăratele jertfe pe care Apostolii le-au făcut dintru început şi care au urmat chemării Mântuitorului: 'Mergeţi până la marginile lumii şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea! Cel care va crede se va boteza şi se va mântui, cel care nu va crede şi nu se va boteza se va osândi'. Lucrarea lor misionară a fost continuată de ceilalţi Apostoli şi de episcopii şi preoţii din toate locurile şi vremurile şi a însemnat zidirea piatră pe piatră a unei Biserici vii: 'Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea pe care porţile iadului nu o vor birui'. Pe această piatră a credinţei lui Petru s-a zidit mereu de către Apostoli această Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui. Postul este o jertfă din partea credinciosului, a monahului sau din partea clericului, închinată lui Dumnezeu. De asemenea, postul este un examen pe care trebuie să îl trecem. Din păcate, nu toţi creştinii trec acest examen, rămânem deseori restanţieri pentru că avem această legătură cu ţărâna fiecare dintre noi. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al celor doi Apostoli care sunt prăznuiţi în această perioadă', a declarat pentru „Ziarul Lumina” părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

0 Responses to Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare