În data de 5 iulie 2011, în temeiul articolului 112 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a întrunit în şedinţă de lucru, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prezidat de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pe ordinea de zi s-au aflat o serie de probleme care vizează viaţa Bisericii Ortodoxe din Moldova, printre care amintim instituirea distincţiei mitropolitane "Crucea Moldavă" pentru clerici şi mireni. Ea va fi însoţită de o gramată şi va fi acordată la propunerea eparhiilor sufragane, "pentru a recompensa moral strădaniile şi rezultatele activităţii în diferite domenii ale vieţii bisericeşti sau civile, în sprijinul Bisericii, ale unor personalităţi, clerici şi mireni" din cuprinsul întregii Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei. Un alt subiect de pe ordinea de zi a vizat desemnarea din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a arhimandritului Nechifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca persoană propusă de către membrii Sinodului mitropolitan să facă parte din Consistoriul bisericesc superior. De asemenea, s-a luat hotărârea ca eparhiile sufragane să înainteze propuneri cu privire la tematica şi bibliografia orientativă pentru obţinerea gradului I în preoţie.
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a întrunit la Iaşi
Publicat de
Mihai (admin)
joi, 7 iulie 2011
0 Responses to Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a întrunit la Iaşi