Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Sfetnicul Ianache şi pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec.
Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în judeţul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei Brâncoveanu şi al Stancăi, sora domnitorului Şerban Cantacuzino. În luna februarie 1655 va rămâne orfan de tată şi va fi crescut de mama sa, de bunica după tată, Păuna Greceanu, şi de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino.
A primit o educaţie aleasă pentru acele vremuri, învăţând, printre altele, greaca, latina şi slavona. Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi şapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda. În îndelungata sa domnie, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată în mod tragic în anul 1714, în ziua de 15 august, s-a remarcat prin sprijinul acordat Bisericii, dar şi culturii, fiind un cărturar vestit. Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat numeroase şcoli şi biblioteci care funcţionau pe lângă mănăstiri ("Academia de la Sfântul Sava", şcolile de la mănăstirile "Sfântul Gheorghe Vechi" şi Colţea din Bucureşti). De asemenea, în timpul domniei sale s-au înfiinţat numeroase tipografii (la Bucureşti 1678, la Buzău în 1691, la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgovişte în 1708) şi au fost ridicate numeroase lăcaşuri de cult. Dintre ctitoriile sale menţionăm Biserica "Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc", demolată în secolul trecut, biserica Mănăstirii "Sfântul Sava", demolată în secolul trecut şi Biserica "Sfântul Gheorghe Nou". Printre alte mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Turnu din Târgşoru Vechi (judeţul Prahova).
Martiriul
În ziua de 24 martie 1714 a fost mazilit şi dus la Constantinopol. După un drum de trei săptămâni, Sfântul Brâncoveanu şi cei dimpreună cu el au fost jefuiţi de tot ce aveau asupra lor şi închişi în subteranele de la Fornetta, din Cele Şapte Turnuri (Edicule). De la Cele Şapte Turnuri, ostaticii au fost apoi mutaţi la Bostangi Başa, temniţa de la prima poartă a seraiului, unde erau închişi numai paşii, vizirii şi alţi mari demnitari. Istoricul francez M. Mignot afirmă că muftiul le obţinuse graţierea cu condiţia ca bătrânul voievod să treacă la mahomedanism. Voievodul, ca şi fiii lui, au rămas însă constanţi în credinţa strămoşească. Astfel, la 15 august 1714, Sfântul Voievod a suferit moarte martirică prin decapitare, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi împreună cu sfetnicul Ianache. Trupurile le-au fost târâte pe uliţi şi apoi aruncate în apele Bosforului. Pe ascuns, creştinii din Constantinopol le-au luat rămăşiţele pământeşti şi le-au îngropat în insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului, zidită de împăratul Ion Paleologul al II-lea. Sfintele moaşte ale lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse în ţară în taină de doamna Marica abia în 1720, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, şi înmormântate în Biserica "Sfântul Gheorghe Nou". La 20 iunie 1992 Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, stabilindu-le ca zi de pomenire data de 16 august.
Cuviosul Iosif de la Văratec
S-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni bine-credincioşi. Venind în Moldova împreună cu familia sa, va intra în monahism încă din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Când Sfântul Paisie s-a mutat cu obştea la mănăstirile Secu şi Neamţ, a venit şi Cuviosul Iosif, care, la recomandarea stareţului, a fost călugărit şi hirotonit ieromonah. În 1779 Sfântul Iosif era îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamţ şi povăţuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului şi Durău, apoi, după o vreme, cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru în Munţii Neamţului cu alţi doi părinţi, Gherman şi Gherontie.
După anul 1785, cu povăţuirea stareţului Paisie şi cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec. La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate. Cuviosul părinte a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea Văratec.
Cuviosul Părinte Iosif de la Văratec a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-7 martie 2008, iar proclamarea canonizării a avut loc în data de 5 iunie, la Mănăstirea Neamţ.
Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în judeţul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei Brâncoveanu şi al Stancăi, sora domnitorului Şerban Cantacuzino. În luna februarie 1655 va rămâne orfan de tată şi va fi crescut de mama sa, de bunica după tată, Păuna Greceanu, şi de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino.
A primit o educaţie aleasă pentru acele vremuri, învăţând, printre altele, greaca, latina şi slavona. Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi şapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda. În îndelungata sa domnie, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată în mod tragic în anul 1714, în ziua de 15 august, s-a remarcat prin sprijinul acordat Bisericii, dar şi culturii, fiind un cărturar vestit. Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat numeroase şcoli şi biblioteci care funcţionau pe lângă mănăstiri ("Academia de la Sfântul Sava", şcolile de la mănăstirile "Sfântul Gheorghe Vechi" şi Colţea din Bucureşti). De asemenea, în timpul domniei sale s-au înfiinţat numeroase tipografii (la Bucureşti 1678, la Buzău în 1691, la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgovişte în 1708) şi au fost ridicate numeroase lăcaşuri de cult. Dintre ctitoriile sale menţionăm Biserica "Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc", demolată în secolul trecut, biserica Mănăstirii "Sfântul Sava", demolată în secolul trecut şi Biserica "Sfântul Gheorghe Nou". Printre alte mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Turnu din Târgşoru Vechi (judeţul Prahova).
Martiriul
În ziua de 24 martie 1714 a fost mazilit şi dus la Constantinopol. După un drum de trei săptămâni, Sfântul Brâncoveanu şi cei dimpreună cu el au fost jefuiţi de tot ce aveau asupra lor şi închişi în subteranele de la Fornetta, din Cele Şapte Turnuri (Edicule). De la Cele Şapte Turnuri, ostaticii au fost apoi mutaţi la Bostangi Başa, temniţa de la prima poartă a seraiului, unde erau închişi numai paşii, vizirii şi alţi mari demnitari. Istoricul francez M. Mignot afirmă că muftiul le obţinuse graţierea cu condiţia ca bătrânul voievod să treacă la mahomedanism. Voievodul, ca şi fiii lui, au rămas însă constanţi în credinţa strămoşească. Astfel, la 15 august 1714, Sfântul Voievod a suferit moarte martirică prin decapitare, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi împreună cu sfetnicul Ianache. Trupurile le-au fost târâte pe uliţi şi apoi aruncate în apele Bosforului. Pe ascuns, creştinii din Constantinopol le-au luat rămăşiţele pământeşti şi le-au îngropat în insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului, zidită de împăratul Ion Paleologul al II-lea. Sfintele moaşte ale lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse în ţară în taină de doamna Marica abia în 1720, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, şi înmormântate în Biserica "Sfântul Gheorghe Nou". La 20 iunie 1992 Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, stabilindu-le ca zi de pomenire data de 16 august.
Cuviosul Iosif de la Văratec
S-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni bine-credincioşi. Venind în Moldova împreună cu familia sa, va intra în monahism încă din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Când Sfântul Paisie s-a mutat cu obştea la mănăstirile Secu şi Neamţ, a venit şi Cuviosul Iosif, care, la recomandarea stareţului, a fost călugărit şi hirotonit ieromonah. În 1779 Sfântul Iosif era îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamţ şi povăţuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului şi Durău, apoi, după o vreme, cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru în Munţii Neamţului cu alţi doi părinţi, Gherman şi Gherontie.
După anul 1785, cu povăţuirea stareţului Paisie şi cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec. La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate. Cuviosul părinte a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea Văratec.
Cuviosul Părinte Iosif de la Văratec a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-7 martie 2008, iar proclamarea canonizării a avut loc în data de 5 iunie, la Mănăstirea Neamţ.
0 Responses to Sinaxar: Martiriul pentru Hristos al Brâncovenilor