Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi organizează, în perioada 5-12 septembrie, la Mănăstirea Secrieş din judeţul Suceava o tabără de muncă şi rugăciune pentru fete. Astfel, 15 studente din Iaşi vor participa la programul liturgic din Biserica cu hramurile "Sfântul Ilie" şi "Acoperământul Maicii Domnului" a acestei aşezări monahale şi vor ajuta obştea de aici în gospodărie. După cum ne-a relatat Mădălina Bujuleac, coordonatorul taberei, Mănăstirea Secrieş este în construcţie, iar activitatea taberei se va concentra pe amenajarea aleilor din curte şi a spaţiului pentru flori. "Vom avea posibilitatea să ajutăm cele zece maici, păstorite de monahia Tania Acasandrei, la ascultările gospodăreşti de zi cu zi. Dorim ca voluntarii să trăiască timp de câteva zile în mediul monahal, în linişte şi rugăciune. Ne vom bucura de peisajul şi de aerul curat de munte. Prin rugăciunile pe care le vom înălţa la sfintele slujbe, vom căuta să ne apropiem mai mult de Dumnezeu", a spus Mădălina Bujuleac.
Tabără ASCOR Iaşi: Muncă şi rugăciune la Mănăstirea Secrieş
Publicat de
Mihai (admin)
joi, 11 august 2011
0 Responses to Tabără ASCOR Iaşi: Muncă şi rugăciune la Mănăstirea Secrieş