Aşezaţi pe rânduri, 600 de tineri şi copii privesc cu atenţie la filmul ce rulează în aer liber în poiana Nemţişorului, pe un ecran uriaş, deasupra căruia tronează o frumoasă cruce de cetină aşezată pe drapelul naţional. Bucuria se citeşte în ochii tuturor. Ziua se îngână cu noaptea, iar corturile aşezate în cerc abia se mai zăresc în mulţimea de copaci ce străjuieşte toată adunarea. Atmosfera de tabără se stinge însă, paradoxal, imediat după terminarea filmului. Rând pe rând, fiecare tânăr îngenunchează şi aşteaptă în liniştea ce se aşază. Doar glasul Mitropolitului Serafim se aude, la început blând, apoi din ce în ce mai tare: „Doamne, îi păzeşte, Doamne, îi luminează...“, urmat din când în când de un „Amin“ unanim, hotărât, multicolor, rostit cu înflăcărare de tinerii prezenţi.
În perioada 26-29 iulie 2012, poiana Nemţişor din apropierea Mănăstirii Neamţ a prins viaţă, peste 600 de participanţi din Moldova, Dobrogea, Basarabia, Ucraina şi Franţa ai Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei luând parte la sesiuni de lucru, activităţi sportive, pelerinaje şi la conferinţe. Slujbele Sfintelor Liturghii săvârşite pe un podium special amenajat în incinta taberei, de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către Înalt Preasfinţitul Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, de-a lungul celor patru zile, au reprezentat momentele culminante ale adunării, încheiate cu împărtăşirea a sute de participanţi. Răspunsurile la strană ale acestor slujbe au fost date de tinerii prezenţi, în limbile română şi rusă. Tema celei de-a treia ediţii a adunării, care s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost „Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea - şansă, binecuvântare şi limite“. În prima zi a taberii, joi seară, actorul şi regizorul Dan Puric a susţinut conferinţa „Despre iubirea creştină“, iar la final a răspuns întrebărilor pe care tinerii i le-au adresat. Vineri au avut loc activităţi sportive, sâmbătă a avut loc pelerinajul la Schitul Icoana şi Schitul Pocrov, iar în ultima zi a taberei, duminică, s-au tras concluziile finale şi s-a stabilit tema de anul viitor.
Fiecare zi a început şi s-a sfârşit cu rugăciuni săvârşite în comun, iar tinerii au fost împărţiţi în grupe ce au purtat nume de sfinţi. În cadrul fiecărei grupe au avut loc şase sesiuni de lucru de câte o oră şi jumătate, pe parcursul cărora tinerii au aprofundat tema ediţiei de anul acesta, au discutat şi au încercat să obţină răspunsuri la frământările caracteristice vârstei lor.
Mâncarea pentru tinerii din tabără a fost pregătită de o echipă de angajaţi ai unităţii militare din Bacău, supravegheată de preotul militar Lucian Butnaru. „Am adus trei bucării rulante, folosite de armată în timp de campanie, cu care am putut pregăti mâncare deosebit de gustoasă pentru toţi participanţii taberei. Cei zece oameni din cadrul echipei cu care am venit aici fac voluntariat, punând umărul la buna desfăşurare a taberei. Ceea ce am făcut aici este o investiţie pe termen lung, întrucât vom vedea în tinerii cu care ne vom întâlni jertfa noastră adusă pentru creşterea lor frumoasă“, ne-a spus pr. Butnaru.
„Libertinajul este un păcat, care îndepărtează de fericire“
Despre scopul şi rolul Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei am vorbit cu protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, cel care, împreună cu 30 de moderatori şi 40 de însoţitori, s-a îngrijit de bunul mers al taberei. „Unul dintre scopurile acestei tabere îl reprezintă crearea unui spaţiu în care tineri din diferite locuri ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei să se întâlnească, să schimbe gânduri şi experienţe prin care au trecut, iar cei fără posibilităţi materiale să aibă posibilitatea unei destinderi într-un loc de unde pot rămâne cu amintiri foarte frumoase. În acelaşi timp, prin aceste tabere, Biserica este alături de problemele tinerilor şi caută răspunsuri la provocările cu care aceştia se confruntă. Anul acesta ne-am oprit la tema „Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea, şansă, binecuvântare şi limite“. Încercăm să le arătăm participanţilor la tabără că libertinajul este un păcat, care îndepărtează de fericire şi de adevăratul scop al vieţii, şi să stabilim nişte priorităţi. Adevărata prietenie şi adevărata iubire înseamnă şi interdicţie şi dezarcod cu opinia celuilat. Cred că în aceste patru zile s-a creat o intensitate de trăire care nu se mai găseşte în altă parte şi sper ca, odată întorşi la activităţile lor zilnice, tinerii care au fost la această adunare să fie mai fermi în mărturisirea credinţei şi în lupta contra păcatelor“, ne-a declarat protos. Nicodim Petre.
„Orice tânăr care vine la această tabără cu sufletul deschis pleacă mai bun“
Pentru fiecare tânăr participant, tabăra de la Nemţişor a însemnat un moment special, datorat fie întâlnirii cu vechi prieteni, fie lucrurilor noi învăţate, fie bucuriilor sufleteşti trăite. Câţiva dintre ei au ţinut să ne împărtăşească trăirile lor. Cristina din Cernăuţi, vizibil emoţionată, ne-a mărturisit că a fost impresionată de frumuseţea Liturghiilor în sobor: „Sunt foarte mulţumită că am ajuns în locurile acestea minunate, unde putem afla mai multe lucruri despre viaţa tinerilor de peste hotare şi unde am trăit cele mai frumoase slujbe din viaţa mea“. La fel, Maria Mandici, elevă în clasa a XI-a a Grupului Şcolar „Ion Nistor“ din Vicovu de Sus, îmbrăcată ca restul colegilor ei, într-un tricou albastru inscripţionat cu „Vlăstare ortodoxe ale Bucovinei“, ne-a spus că cele patru zile petrecute la Nemţişor s-au întipărit pentru totdeauna în mintea şi inima ei. „Plec de aici încărcată cu energie pozitivă şi având noi prieteni, căci aşa ne-a zis actorul Dan Puric în conferinţă: noi nu am venit în această tabără să socializăm, am venit să ne facem prieteni“, ne-a mărturisit Maria Mandici.
Benedict Paul Both, student la Medicină, trăieşte de mai mulţi ani în Lisabona, Portugalia, dar acest lucru nu l-a împiedicat să participe la tabără, unde s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni: „Este al doilea an când vin aici, la Nemţişor, cu ajutorul Asociaţiei de Tineret a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale (NEPSIS), condusă de pr. Iulian Nistea. În această tabără am simţit că nu sunt singur în credinţa pe care o am, iar atmosfera de aici ne-a ajutat pe toţi să ne deschidem unii către alţii şi să ne împărtăşim unii altora atât bucuriile, cât şi greutăţile prin care am trecut şi să încercăm să luăm de la fiecare ce are mai bun. Cu siguranţă, orice tânăr care vine la această tabără cu sufletul deschis pleacă mai bun“.
„Să nu vă fie ruşine să-L mărturisiţi pe Dumnezeu“
Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a săvârşit, sâmbătă, 28 iulie, Sfânta Liturghie în tabăra de la Nemţişor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa sutelor de tineri din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, din Asociaţia Tineretul Ortodox Român din Basarabia şi din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor. În cadrul slujbei, diaconul Liviu Petcu, asistent cercetător ştiinţific al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi doctor în Teologie la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Barnovschi din Iaşi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Teofan i-a îndemnat pe tinerii prezenţi să aibă dragoste de Dumnezeu, de familie şi de ţara strămoşească. „Voi sunteţi cei care, neintraţi în răutatea deplină a acestei lumi, formaţi încă izvor curat din care vă adăpaţi voi şi ne adăpaţi şi pe noi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, Care găseşte calea potivită să descopere în poporul său tineri care nu şi-au plecat genunchii în faţa idolilor acestei lumi şi care prin concepţia lor de viaţă şi prin determinarea voinţei lor Îl au pe Hristos Domnul în centrul fiinţei lor şi un drum bine definit. Vreau să aşez la inima voastră trei lucruri, pe care să le ţineţi minte toată viaţa: dragostea de Dumnezeu, dragostea de familie şi dragostea de neamul din care faceţi parte. Să nu vă fie ruşine să-L mărturisiţi pe Dumnezeu, indiferent de locul în care vă aflaţi, să vă păstraţi curăţenia pentru a avea o familie binecuvântată şi să aveţi puterea conştiinţei că sunteţi născuţi în România şi că aţi fost botezaţi în credinţa ortodoxă“, a spus IPS Teofan.

a fost minunat si foarte emotionant ! :)