Content feed Comments Feed

Un nou sfânt în Biserica Ucrainei

Publicat de Mihai (admin) vineri, 5 octombrie 2012

În ziua de 23 septembrie 2012, la Catedrala Ortodoxă Sfântul Gheorghe din Makeyevka, în regiunea Donetsk, a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Ilie de Makeyevka.


Sfântul Ilie s-a născut în 1837 şi a plecat la Domnul în 1946. La 19 ani a plecat din sânul familiei şi a trăit ca monah la Sfântul Munte Athos, la Schitul Proorocului Ilie. După ce s-a întors în Ucraina, Ilie a trăit în Lavra Peşterilor din Kiev. A fost prigonit de către nazişti şi a hoinărit prin diverse locuri căutat de aparatul de represiune al hitleriştilor. A dăruit binecuvântare şi rugăciune tuturor celor care i-au cerut ajutorul şi a avut o viaţă de asceză şi de smerenie necontenită. Cuvintele sale profetice s-au împlinit în viaţa credincioşilor. Printre acestea, el a vestit că naziştii vor pieri ca zăpada care se topeşte, lucru întâmplat după câteva luni. Evlavia poporului drept-credincios pentru Stareţul Ilie s-a manifestat şi în timpul vieţii sale, dar mai ales după trecerea sa la Domnul.

0 Responses to Un nou sfânt în Biserica Ucrainei

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare