Iisus a spus apostolilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Lc. 9, 23). Ce
înseamnă să-ți iei crucea în fiecare zi? Aceasta este o întrebare la
care Sfântul Teofan Zăvorâtul a încercat să răspundă într-o serie de
predici din 1885.
Să vedem în primul rând ce se înțelege prin Cruce. Sfântul Teofan spune următoarele:
„Domnul a împlinit mântuirea noastă prin moartea Sa pe Cruce; pe
Cruce El a șters păcatele noastre; prin intermediul Crucii, El a
revărsat peste noi daruri și binecuvântări cerești.”
Dar e mai mult decât cele spuse mai sus, și noi trebuie să ne luăm crucea personală. Sfântul Teofan spune:
„Când crucea personală a fiecăruia dintre noi e unită cu
Crucea lui Hristos, puterea și efectul celei din urmă se transferă nouă
și devine, un canal de legătură prin care «toată darea cea bună şi tot
darul desăvârşit de sus» (Iacov 1, 17) este revărsat asupra noastră de
la Crucea lui Hristos.”
Citiți articolul integral pe: doxologia.ro
0 Responses to Asumarea crucii - ce înseamnă?