În Duminica Tururor Sfinților, precum și la sărbătoarea
Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunul
sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august), cinstim Icoana Maicii
Domnului „cu șapte săgeți” care mai este numită și „îmblânzirea inimilor
împietrite”.
Icoana este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură.
Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă:
patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte
trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr,
șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea
necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în
Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către
iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre
deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului,
în această Icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin
hainele Sale.
Fundamentul scripturistic pentru această Icoană este proorocia Dreptului Simeon,
(mai există o altă Icoană a Maicii Domnului numită „proorocia lui
Simeon”), care a ieșit în întâmpinarea Domnului, atunci când a fost dus
la Templul din Ierusalim de către Fecioara Maria și Iosif la patruzeci
de zile după nașterea Sa. Atunci, Dreptul Simeon i-a zis Născătoarei de
Dumnezeu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea
multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin
sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe
inimi.” (Lc. 2, 34-35).
Citiți articolul integral pe doxologia.ro
0 Responses to Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți”