BLOGUL PENTRU SUFLET

Pe langa Vinerea Mare, tema Crucii se repeta constant in slujbele ciclului saptamanal, in fiecare miercuri si vineri ale anului liturgic. Mai mult, Rasaritul ortodox a inchinat Crucii Domnului trei sarbatori deosebite: Inchinarea Sfintei Cruci, a treia Duminica din Postul Mare, (Scoaterea Sfintei Cruci) si Inaltarea Sfintei Cruci, sarbatorita pe 14 septembrie, atat in Apus, cat si in Rasarit.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci isi are originea in Palestina. Instituita pentru a comemora sfintirea Bisericii Invierii ridicate de imparatul Constantin cel Mare la Ierusalim, "sarbatoarea sfintirii" a fost curand asociata cu comemorarea aflarii adevaratei Cruci. Eusebiu de Cezareea, descriind comemorarea sfintirii care a avut loc in anul 335, nu pomeneste nimic despre aflarea Sfintei Cruci.

Dar Sfantul Chiril al Ierusalimului, in anul 347, spune urmatorul lucru: "Lumea intreaga este deja plina de fragmente din Lemnul Crucii." Prin urmare, Crucea trebuie sa fi fost descoperita la scurt timp dupa sfintire, in jurul anului 340. Legenda de la Edessa a cautat sa atribuie descoperirea Crucii sotiei imparatului Claudius, Protinicia, in timpul domniei lui Tiberius. Dar relatarea cea mai veridica a aflarii Sfintei Cruci de catre Sfanta Elena, mama imparatului Constantin, a fost universal acceptata catre sfarsitul secolului al IV-lea.

Astfel, Sfantul Ioan Hrisostom vorbeste, in anul 395, despre cele trei cruci descoperite de imparateasa Elena sub movila Golgotei: a lui Hristos a fost identificata pentru ca se afla in mijloc si avea inscriptia. Pe la inceputul secolului al V-lea, alti scriitori vorbesc despre minunile datorita carora Sfanta Elena si Sfantul Macarie, episcopul Ierusalimului, au recunoscut adevarata Cruce. Eteria, povestind calatoria ei la Ierusalim (in jurul anului 400), spune ca sarbatoarea sfintirii a fost celebrata cu mare solemnitate, "pentru ca s-a aflat in acea zi Crucea Domnului".

Sarbatoarea Sfintei Cruci a eclipsat curand, aproape in intregime, hramul bisericii. In secolul al VI-lea, calugarul Alexandru vorbeste despre celebrarea anuala, pe 14 septembrie, a hramului si a Inaltarii Cinstitei Cruci. Menologul Vasilian (manuscris de la sfarsitul secolului al X-lea) consemneaza faptul ca a doua zi dupa hram, in anul 335, oamenii au fost pentru prima oara lasati sa contemple lemnul sfant: episcopul, stand in picioare pe un loc inalt, a inaltat Crucea in strigatele credinciosilor, "Kirie eleison". Aceasta este imaginea ceremoniei inaltarii, asa cum s-a sarbatorit la Ierusalim de cand s-a aflat Sfanta Cruce.

In ziua de 14 septembrie 614, acest ritual s-a desfasurat pentru prima oara la Constantinopol. Recucerita de la persi de catre imparatul Heraclie al III-lea, Sfanta Cruce a fost primita triumfal in capitala Imperiului, in anul 628. Avea sa fie adusa acolo, in sfarsit, in anul 633: Patriarhul Serghie a purtat-o in procesiune de la Biserica Vlaherne la Biserica Sfanta Sofia, unde ceremonia inaltarii s-a celebrat cu mare fast. De la Constantinopol, sarbatoarea s-a raspandit in alte centre ale lumii crestine. La Roma, avea sa se celebreze in timpul papei Serghie (687-701).

Sarbatoarea inaltarii este o marturie a cinstirii Sfintei Cruci a lui Hristos de catre intreaga lume care marturiseste ca "ce este nebun al lui Dumnezeu mai intelept decat oamenii este; si ce este slab al lui Dumnezeu mai tare decat oamenii este" (I Cor. 1, 25). "Vazand Crucea inaltata de mainile episcopului", Biserica slaveste arma lui Hristos prin care "s-a dezlegat blestemul si a odraslit nestricaciunea, iar noi, pamantenii, ne-am indumnezeit si diavolul cu totul s-a surpat" (Vecernie, Stihira, glas 5).

Dar in acelasi timp cu lucrarea de mantuire, Biserica sarbatoreste si "biruinta de neinfrant" a Crucii asupra puterilor lumii ostile crestinismului. De fapt, pentru crestini nu exista alt mod de a birui decat prin Crucea Domnului, singurul sprijin sigur din istoria lumii - "sprijinitoarea lumii" (Vecernie, Stihiri, glas 2 si glas 4).

Imperiul care doreste sa fie crestin trebuie sa se inchine Crucii: Crucea a fost cea care l-a ajutat pe imparatul Constantin sa invinga; si tot Crucea a risipit puterea "barbarilor" (Utrenie, glas 8) si a sustinut sceptrele imparatilor crestini. Prezenta acestor elemente "constantiniene" da sarbatorii o nota politica: poporul ortodox si basileul lui, capul civilizatiei crestine, triumfa asu­pra dusmanilor prin puterea de neinvins a Crucii.

Dar, pe langa acest aspect contingent, care apartine Bizantului, inaltarea universala a cinstitei si de viata datatoarei Cruci are un aspect permanent si esential: acela al unei sfintiri cosmice prin puterea dumnezeiasca manifestata in Cruce (vezi Condac, glas 4).

Daca Hristos este Noul Adam, Crucea Lui este Noul Pom al Vietii, redand lumii cazute nestricaciunea Raiului. Inaltata deasupra pamantului, Crucea, care imbratiseaza cerul intreg cu cele doua bra­te ale sale, alunga demonii si revarsa harul in cele patru colturi ale lumii (vezi Utrenie, Stihira, glas 8; Canon, glas 6).

In iconografie se intalneste reprezentarea Inaltarii Crucii asociata cu Aflarea ei. Atunci episcopul este vazut inaltand Crucea, in partea de sus a icoanei, in timp ce mai jos Sfanta Elena sta langa o caverna, la poalele Golgotei, in fata celor trei cruci pe care tocmai le-a descoperit.

Dar, in general, subiectul se limiteaza la Inaltarea propriu-zisa. Cea mai simpla compozitie ni-l arata pe episcop (Sfantul Macarie al Ierusalimului) stand in picioare pe un loc inalt, tinand o cruce mare cu amandoua mainile: adevarata cruce a Domnului, pe care le-o arata oamenilor. Episcopul este sprijinit, de ambele parti, de diaconi. In general, se pot vedea alaturi de el Sfintii Constantin si Elena. Uneori, imparatul si mama lui stau impreuna in dreapta episcopului, in vreme ce in stanga se petrece o minune (invierea unui mort) savarsita prin puterea Crucii.

Fundalul arhitectural din spatele episcopului care ridica Crucea trebuie sa reprezinte Basilica Invierii construita de Constantin: este pomenirea vechiului "hram al sfintirii", pastrata in iconografie.