BLOGUL PENTRU SUFLET

Satucul de la poalele castelului fu trezit in zori de glasul crainicului castelanului care dadea citire in piata unei vestiri.

- "Preaiubitul nostru stapan ii cheama pe toti bunii si credinciosii sai supusi sa ia parte la petrecerea prilejuita de sarbatoarea zilei sale de nastere. Pentru fiecare se va pregati un dar. Stapanul cere insa, la randu-i, tuturora sa-i dea o mana de ajutor: sa binevoiasca aceia care vor veni la petrecere sa aduca acolo niste apa ca sa umplem putul castelului, de acum secat..."

In sat se raspandira de indata diverse zvonuri.
- "Vai, tot tiran a ramas! Are destule slugi ca sa poata sa-i umple putul... Eu voi duce o ulcica de apa. Sa-i ajunga!"
- "Ba nu, el a fost mereu bun si milostiv! De aceea eu voi duce un butoias!"
- "Ba eu doar un... degetar!"
- "Iar eu un butoi!"

In dimineata petrecerii, pe drumul care urca spre castel se putea vedea un straniu alai. Unii impingeau din rasputeri butoaie mari sau gafaiau carand vedre mari pline cu apa. Altii, luandu-si in ras tovarasii de drum, duceau pe tavi carafe mici sau ulcele cu apa.

Fiecare goli apa adusa in putul castelului, lasand intr-un ungher vasul in care o adusese, indreptandu-se apoi plin de bucurie inspre sala unde avea sa aiba loc ospatul.

Fripturi si vinuri, dansuri si cantece se inlantuiau, fara incetare, pana cand, spre seara, stapanul castelului le aduse tuturora multumire cu vorbe mestesugite si se retrase in odaile sale.

- "Si darul fagaduit?" mormaira unii, suparati si dezamagiti.
Altii vadeau, dimpotriva, o bucurie deplina: "Stapanul nostru ne-a daruit cea mai minunata petrecere!"

Inainte de a pleca, fiecare trecu sa-si ia inapoi vasul in care adusese apa. Atunci izbucnira strigate care iute se transformara intr-o rumoare care cuprindea si exclamatii de bucurie si urlete de manie. Vasele fusesera umplute cu bani de aur!

- "Ah, daca as fi adus mai multa apa..."