Content feed Comments Feed

Corala „Apostolii“, a preoţilor din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, a concertat ieri seară în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Evenimentul organizat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor a fost precedat de lansarea volumului „«Povesteşte ce a făcut Sfântul pentru tine...». Viaţa şi minunile Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului“, în prezenţa autorului, arhim. Dionisios Anthopoulos din Grecia.

Ultimul concert din seria celor patru organizate cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La acest eveniment au participat ierarhi şi membri ai delegaţiilor din ţară şi străinătate, părinţii protopopi de la Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, precum şi sute de credincioşi, veniţi să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Corala „Apostolii“ a dorit prin organizarea concertului, care a fost prezentat de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, să aducă, în atmosfera de prăznuire, prinosul de rugăciune şi slavă lui Dumnezeu. Sub bagheta pr. Mircea Stoleriu, preoţii ieşeni au intonat cântări din slujba Vecerniei, a Sfintei Liturghii, precum şi din diferite perioade ale anului bisericesc. La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a mulţumit membrilor Corului „Apostolii“ şi părintelui Mircea Stoleriu, „sufletul acestei corale“. „Părinţii reuşesc prin această formă de misiune pe calea muzicii să aducă darul de recunoştinţă al preoţimii pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a mai vorbit despre unitatea dintre cler şi poporul dreptslăvitor.

Lansarea volumului dedicat Sfântului Luca Doctorul

A urmat lansarea volumului „«Povesteşte ce a făcut Sfântul pentru tine...». Viaţa şi minunile Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului“, în prezenţa arhimandritului Dionisios Anthopoulos din Grecia, autorul lucrării menţionate. În deschiderea acestui moment, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a explicat motivele pentru care volumul despre viaţa şi minunile Sfântului Luca Doctorul nu a fost lansat astăzi, aşa cum era prevăzut iniţial în program. „Pe de o parte, pentru că mâine va fi lansat în alt volum, care, într-un mod oarecum neplanificat, a fost finalizat zilele trecute, un volum editat de către profesorii de la Teologie, însă motivul principal este altul: văzând miile de pelerini care au luat cu asalt cetatea Sfintei Parascheva cu armele răbdării, ale smereniei şi mai ales ale credinţei neclintite în milostivirea lui Dumnezeu, pe care o pot obţine prin mijlocirea Sfintei Parascheva, mi-am dat seama că nu putea fi un alt moment şi un alt loc mai potrivit decât acesta pentru a vorbi despre acest sfânt, despre sfânt, despre sfinţenie“.

Pr. Petru Sidoreac, cel căruia i se datorează apariţia volumului despre Sfântul Doctor Luca în limba română, apărut la Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea IPS Teofan, a explicat care au fost motivele care au stat la baza traducerii acestui volum. „Gândul de a traduce această carte mi-a venit atunci când am văzut că în Grecia credincioşii au o evlavie deosebită faţă de acest sfânt rus“, a afirmat pr. Sidoreac, care a prezentat pe scurt viaţa Sfântului Luca Doctorul, manifestându-şi, în acelaşi timp, dorinţa ca prezenţa arhimandritului Dionisios Anthopoulos să fie un început „pentru o bună colaborare“. De asemenea, pr. Sidoreac a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în editarea volumului lansat aseară.

Arhimandritul Dionisios Anthopoulos a amintit în cuvântul său faptul că se află pentru a treia oară în România şi că este o onoare să fie în ţara noastră, în mijlocul „atâtor însemnaţi oameni ai credinţei şi ai spiritualităţii ortodoxe“. „Simt o mare bucurie pentru că în cadrul acestei sărbători este prezentată traducerea în limba română a cărţii editate de mănăstirea mea de metanie, o carte care ne prezintă viaţa unuia dintre sfinţii noi ai Bisericii Ortodoxe, a Sfântului Luca, Arhiepiscopul Simferopolului, din ale cărui moaşte a fost dăruit un fragment mănăstirii noastre în anul 2004. Trăim o continuă minune datorită multelor minuni pe care le face Sfântul“, a spus arhim. Dionisios, care a mai vorbit şi despre multele minuni ale Sfântului Luca Doctorul.

IPS Teofan a mărturisit faptul că pe viitor intenţionează să pună un al doilea hram Spitalului „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, aşezându-l şi sub protecţia Sfântului Luca Doctorul.

„Apostolii“ au cântat apoi troparul „Întru tine părinte“, pentru Sfântul Luca Doctorul.

La final, IPS Dometian, Mitropolitul Vidinului din Bulgaria, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru invitaţia de a participa la hramul Sfintei Parascheva, „pe care o cinstesc nu doar românii, ci şi sârbii, bulgarii şi ortodocşii de pretutindeni“.

0 Responses to Prinoase de recunoştinţă aduse sfinţilor, în Catedrala mitropolitană din Iaşi

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare