Content feed Comments Feed

„Dorim să zidim această catedrală în sufletele tuturor credincioşilor“

Publicat de Mihai (admin) marți, 10 noiembrie 2009

Biserica Ortodoxă l-a prăznuit ieri pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cu acest prilej, biserica din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, impunătoare ca o catedrală, închinată Sfântului din Eghina (Grecia), şi-a serbat hramul. La acest eveniment au participat peste 3.000 de credincioşi din Iaşi, dar şi din alte judeţe ale Moldovei.

Biserica cu hramurile „Sf. Nectarie“, „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sf. Ilie Tesviteanul“, Protopopiatul Iaşi 1, şi-a cinstit ieri unul dintre ocrotitori. Duminică, 8 noiembrie 2009, începând cu ora 16:00, a avut loc un concert de muzică religioasă susţinut de Corul Academic „Gavriil Musicescu“ al Filarmonicii de Stat „Moldova“, dirijat de maestrul Doru Morariu. A urmat slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia pr. Gabriel Coroamă de la parohia Breazu, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, a ţinut un cuvânt de învăţătură. Răspunsurile la strană, atât la Vecernie cât şi la Utrenia din ziua hramului, au fost date de grupul psaltic al Bisericii „Sf. Nectarie“, dirijat de Daniel Popa. Credincioşii, veniţi să-l cinstească în mod deosebit de ziua lui pe Sfântul vindecător de cancer, s-au aşezat la rând pentru a se închina cinstitelor moaşte, aflate în acest sfânt lăcaş de trei ani. Veniţi de departe, purtând în mâini flori, lumânări, pomelnice, pelerinii nu-şi puteau stăpâni lacrimile în momentul în care sărutau racla ce adăposteşte moaştele Sfântului Nectarie. Unii au venit să-i mulţumească, alţii să-i ceară ajutorul, atât cei mari cât şi cei mici.

Mai mulţi copii cu numele Nectarie sau Nectaria

După slujba Utreniei, soborul de 16 preoţi s-a îndreptat către baldachinul Sfântului, unde s-a oficiat slujba Acatistului. În timpul Sfintei Liturghii oficiate de pr. Ionel Darie, de la Biserica „Sf. Parascheva“ din Vaslui, credincioşii care au trecut pe la moaştele Sfântului au fost miruiţi şi binecuvântaţi de preoţii slujitori. Răspunsurile la strană au fost date de corala Bisericii „Sf. Nectarie“, dirijată de Ana Dumitru. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Nicolae Dorneanu de la parohia „Sf. Mahramă“ şi „Sf. Martiri Brâncoveni“, Protopopiatul Iaşi 2, care a vorbit despre rugăciunile pe care Sf. Nectarie le înalţă pentru oameni la Dumnezeu şi despre minunile pe care Sfântul le-a săvârşit încă de când a fost sfinţit locul pentru actuala biserică din cartierul Alexandru cel Bun. La final, pr. paroh Petrică Lehaci a amintit faptul că, după aducerea moaştelor Sfântului Nectarie la Iaşi, mulţi dintre prunci au fost botezaţi cu numele Nectarie sau Nectaria. De asemenea, pr. paroh a reamintit celor prezenţi minunea prin care moaştele Sfântului Nectarie au ajuns la Iaşi.

Sărbătoarea de la Biserica „Sf. Nectarie“ s-a încheiat aseară cu slujba Sfântului Maslu oficiată de un sobor impresionant de preoţi, în prezenţa a sute de credincioşi.

Lucrările de pictură, în desfăşurare

În ultimul an, la Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi au continuat lucrările de pictură în tehnica frescă, în prezent fiind finalizată în proporţie de 80% pictura în sfântul altar. S-au mai realizat lucrări din piatră la treptele şi soclul bisericii. De asemenea, în balconul de la intrarea în sfântul lăcaş, s-a pictat în mozaic, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi sub îndrumarea PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, scena Naşterii Maicii Domnului, Sf. Nectarie şi Sf. Ioan Rusul. „Sunt foarte mulţi credincioşi care au o deosebită evlavie atât la Sf. Nectarie, cât şi la Sf. Ioan Rusul, atât de cunoscut nu numai în Grecia, ci în toată lumea. Dorim să accentuăm partea duhovnicească, să zidim această catedrală în sufletele tuturor credincioşilor. De-a lungul celor trei ani de când moaştele Sfântului Nectarie se află la Iaşi, s-au întâmplat multe minuni atât la biserica noastră, cât şi în viaţa multor credincioşi, care mulţumesc şi astăzi pentru binefacerile primite“, a spus pr. paroh Petrică Lehaci.

0 Responses to „Dorim să zidim această catedrală în sufletele tuturor credincioşilor“

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare