Content feed Comments Feed

IPS Eftimie împlineşte astăzi 95 de ani

Publicat de Mihai (admin) luni, 9 noiembrie 2009

Înalt Preasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împlineşte astăzi venerabila vârstă de 95 de ani. Născut în anul izbucnirii Primului Război Mondial, la 9 noiembrie 1914, ierarhul de la Roman avea să fie hirotonit ieromonah în anul 1947. După ce a condus ca stareţ Mănăstirile Bistriţa - Neamţ şi „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava, în anul 1972 a fost ridicat în demnitatea de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor, iar la 23 aprilie 1978 a fost ales şi instalat ca episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor. Din anul 1994, cele două eparhii s-au separat, Preasfinţitul Eftimie rămânând episcop titular al Eparhiei Romanului, avându-l ca arhiereu-vicar, din anul 2000, pe PS Ioachim Băcăuanul. Anul acesta, pe 13 septembrie, în ziua ridicării oficiale în rang a Episcopiei Romanului, la rangul de arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înmânat celor doi ierarhi de la Roman însemnele arhiepiscopale şi, respectiv, pe cele de episcop-vicar. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului)

0 Responses to IPS Eftimie împlineşte astăzi 95 de ani

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare