Luni, 30 noiembrie 2009, gălăţenii şi-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei. În toate bisericile s-au înălţat rugăciuni de mulţumire şi de invocare a ajutorului Sfântului Andrei, care în urmă cu 17 ani, la iniţiativa ÎPS Părinte Casian şi prin hotărârea Consiliului Local, a fost chemat ca patron spiritual al municipiului Galaţi.
La Catedrala arhiepiscopală, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un sobor de arhierei alcătuit din ÎPS Părinte Daniil – Mitropolit de Cesareea Atenei (Grecia), ÎPS Părinte Petru – Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, ÎPS Părinte Casian – Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Părinte Corneliu – Episcopul Huşilor, PS Părinte Vincenţiu – Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi PS Părinte Visarion – Episcopul Tulcii, alături de care s-au rugat slujitori invitaţi din ţară, din administraţia eparhială, protoierei, precum şi numeroşi credincioşi veniţi din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.
Pe tot parcursul slujbei, într-o atmosferă de autentică sărbătoare şi bucurie, pelerinii la raclele cu sfintele moaşte ale Sf. Ap. Andrei, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Nicolae şi ale Sf. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, aşezate pe baldachinul din faţa Catedralei arhiepiscopale, s-au închinat şi s-au rugat pentru folos şi ajutor duhovnicesc.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Visarion al Tulcii a dat citire mesajului transmis de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia sărbătorii de la Galaţi şi în cadrul căruia a fost subliniat că „şi în acest an, al comemorării Sfinţilor capadocieni, al împlinirii a 650 de ani de existenţă a Mitropoliei Ţării Româneşti şi al înălţării Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie, bogăţia programului (…) şi evenimentele desfăşurate sunt expresii binecuvântate ale unei vieţi bisericeşti foarte active şi diversificate, menită să încălzească prin sfânta lumină a credinţei şi a faptelor bune, sufletele credincioşilor din eparhie”. Totodată, ÎPS Mitropolit Daniil de Cesareea Atenei a transmis, în numele ierarhilor, slujitorilor şi credincioşilor din Biserica Ortodoxă a Greciei, binecuvântarea şi preţuirea Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii, oferind ÎPS Părinte Casian o icoană a Sfântului Apostol Andrei. La rândul său, chiriarhul locului a rostit un cuvânt în care a mulţumit pentru părinteasca dragoste şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor oaspeţi pentru prezenţa la sărbătoarea de suflet a oraşului Galaţi, autorităţilor şi reprezentanţilor instituţiilor locale care s-au implicat şi au sprijinit organizarea acestor sărbători, precum şi slujitorilor şi miilor de creştini pelerini care au venit cu dragoste şi au venerat cu evlavie sfintele moaşte, începând încă din seara zilei de vineri, 27 noiembrie a.c..
Evenimentul liturgic şi duhovnicesc desfăşurat la Catedrala Dunării de Jos s-a încheiat prin ceremonia de premiere a celor mai buni dintre elevii participanţi la concursul „Sfinţii – prietenii lui Dumnezeu şi îndrumătorii tinerilor“ desfăşurat în toate şcolile şi liceele gălăţene.
Tot în această zi, în parohiile oraşului Galaţi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a organizat, cu sprijinul Consiliului Local – Galaţi şi implicarea membrilor consiliilor şi comitetelor parohiale, acţiunea cu caracter filantropic “În căutarea celor trişti şi singuri” având ca scop ajutorarea persoanele aflate în dificultate.
Evenimentul de astăzi încununează seria frumoaselor şi numeroaselor manifestări spiritual-liturgice, pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice desfăşurate pe tot parcursul lunii noiembrie în parohiile şi aşezămintele social-filantropice, în şcolile teologice, precum şi în instituţiile de învăţământ şi de cultură ale oraşului Galaţi, închinate celui întâi chemat la apostolat şi ocrotitor al creştinilor de la Dunăre, dar şi al întregului neam românesc: Sfântul Apostol Andrei.

0 Responses to Sfântul Apostol Andrei prăznuit la Galaţi