BLOGUL PENTRU SUFLET

NAŞTEREA DOMNULUI, NĂDEJDEA LUMII

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului

Iaşi, anul mântuirii 2009

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

Suntem spre sfârşitul anului 2009. A fost un an greu pentru toţi, iar pentru unii dintre semenii noştri chiar foarte greu. Mulţi dintre confraţi şi-au pierdut locurile de muncă, alţii au rămas îndatoraţi la bănci, pierzându-şi casele şi alte bunuri. Drama plecărilor la muncă în străinătate a continuat să facă victime în numeroase familii. Despărţirile dintre soţi s-au înmulţit spre disperarea copiilor. O anumită stare de nelinişte s-a strecurat în sufletele multora.

Aceasta a fost, în general, atmosfera care a dominat viaţa noastră şi a celor din jur în anul care tocmai se încheie. Apropierea sărbătorilor legate de Naşterea Domnului, Anul Nou şi Bobotează aduce, parcă, o anumită relaxare. Cel puţin la suprafaţa lucrurilor o anumită stare de optimism se face simţită. Ce se întâmplă în adâncul sufletului, singur Dumnezeu cunoaşte.

Din pricina contextului dificil care defineşte viaţa omului de un anumit timp încoace se observă la mulţi o anumită predispoziţie spre deznădejde. Tristeţea, resemnarea, plictiseala îşi fac loc tot mai mult în sufletele multora.

În această ambianţă încărcată de tensiune apar la uşă preotul cu icoana sau un grup de colindători. Are vreun rost venirea lor în casa mea, mă întreb? Ce poate să-mi spună preotul? Pot, oare, colindătorii să-mi ofere ceea ce-mi lipseşte, să-mi răspundă la atâtea nelinişti pe care le simt?

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei (1), rosteşte preotul în casa creştinului. Iar colindătorii explică:

La Betleem Maria

În sărac locaş

Lâng-acel oraş

A născut pe Mesia.

Pe Fiul Cel din vecie

Ce L-a trimis Tatăl mie,

Să se nască şi să crească

Să ne mântuiască (2).

Din imnul Naşterii rostit de preot şi din mesajul colindătorilor, omul află că acum 2009 ani Dumnezeu a coborât pe pământ, a locuit printre oameni, le-a cunoscut durerea şi a luat asupra Sa povara păcatelor lor. Oameni obişnuiţi, precum păstorii, şi înţelepţi de seamă, precum magii, au trăit atunci un eveniment excepţional: a avut loc întâlnirea lor cu Dumnezeu. În viaţa lor a rămas lumina adevăratei cunoaşteri, singura mântuitoare: Hristos Dumnezeu. Precum mulţi dintre cei de azi, păstorii şi magii, înainte de a-L întâlni pe Hristos, aveau căutările, încercările, durerile şi nemulţumirile lor. Păstorii trăiau greu. Pământul arid din jurul Betleemului întreţinea cu dificultate turma de oi, care, la rândul ei, constituia izvor de hrană pentru familiile lor numeroase. Grija pentru hrana pruncilor, impozitele cerute de ocupantul roman, luptele interne din sânul propriului popor, libertinajul moral al societăţii vremii făceau nesigură, tristă şi grea viaţa oamenilor obişnuiţi ai acelor timpuri.

Magii de la Răsărit erau oameni bogaţi, dar neliniştiţi în sufletul lor. Un imens gol se instalase înlăuntrul lor. Căutau cu disperare adevărul şi nu-l găseau. Precum Solomon de altădată ajunseseră la convingerea că totul este deşertăciune (3). Viaţa le era, credem, o mucedă, cumplită lâncezeală, deschisă spre o veşnicie netedă şi goală (4).

Observăm că viaţa păstorilor din Betleem şi a înţelepţilor magi din Răsărit se aseamănă uimitor de mult cu viaţa românilor de azi. Omul sărac se frământă pentru pâinea copiilor pe care n-o are sau nu o are la nivelul aşteptărilor sale din ce în ce mai mari. Cel bogat se simte tot mai ameninţat de criză, de nemulţumirea celor din jur, iar mulţi dintre cei cu multă carte trăiesc tot mai adânc drama singurătăţii, a golului lăuntric, a nedescoperirii sensului vieţii.

Glasul îngerilor a vestit păstorilor la Betleem că S-a născut Mântuitor Hristos Domnul (5) şi, prin aceasta, viaţa lor s-a schimbat. Nu mai considerau sărăcia şi poziţia lor umilă în societate ca un blestem, ca o neşansă a vieţii lor. Steaua a arătat înţelepţilor magi drumul către Betleem. Întâlnirea cu Hristos la Betleem aduce bogaţilor magi lumina cunoaşterii Adevărului. Simt că Hristos este Adevărul, că Adevărul îi face liberi (6). Spre casa lor se întorc pe altă cale (7). Veniseră pe drumul zbuciumului lăuntric, al îndoielilor de tot felul, al frământării trăită intens la fiecare pas. Se întorc la casa lor pe drumul bucuriei ce o dăruieşte aflarea Adevărului, pe drumul certitudinii că Hristos este Lumina lumii (8), Calea, Adevărul şi Viaţa (9).

Păstorii de altădată au ascultat glasul îngerilor: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (10)! Magii au urmat direcţia indicată de stea şi au înţeles rostul existenţei lor. Are, oare, românul de azi, fie el om obişnuit sau responsabil în viaţa eco-nomică ori politică a ţării, sau intelectual de clasă, tăria, curajul, smerenia să asculte glasul Scripturii, al Sfinţilor Părinţi, să urmeze drumul arătat de Biserică?

În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (11). Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (12), zice Hristos. Să nu fim robii unor speranţe deşarte spune Sfântul Ioan Gură de Aur, căci speranţa noastră (Hristos) este sigură şi nemişcată (13). Toată făptura..., zice cântarea Bisericii, laudă pe Cuvântul (Hristos), Cel ce S-a smerit şi-L slăveşte cu frică; stricată fiind, dar tot nădăjduieşte (14).

De multe ori omul nu se deschide spre Dumnezeu şi spre Biserica Lui, din cauza preamultelor sale păcate şi a ceea ce se întâmplă în jurul său.

Împovărat de păcate, omul se crede nevrednic de iertarea lui Dumnezeu şi cade în cea mai cumplită boală: deznădejdea. Sfinţii Părinţi mărturisesc în modul cel mai categoric că nimic nu este mai dăunător ca deznădejdea. A greşi este lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc (15), spune Sfântul Nil Sinaitul, iar Sfântul Efrem Sirul îndeamnă: Cu succesele să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti (16). Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui este cuvântul Sfântului Siluan Athonitul, adresat omului contemporan. Aceasta pentru că niciun păcat, oricât de greu ar fi, nu poate copleşi iertarea şi iubirea lui Dumnezeu.

Nici ceea ce se întâmplă în jur nu trebuie să-l descurajeze pe om. În pofida aparenţelor, sunt atâtea lucruri minunate în jur, atâtea momente trăite în mod adevărat în apropiere de noi. Este necesar puţin efort, puţin curaj, puţină onestitate pentru a sesiza frumuseţea din sufletul multor oameni, frumuseţe trăită ca rugăciune, verticalitate, putere de jertfă. Aceste persoane, chiar dacă nu sunt prea multe la număr, constituie România cea reală, Biserica cea adevărată pe care nimic nu le poate distruge.

De sărbătoarea Naşterii Domnului, Biserica adresează cuvânt de binecuvântare, mesaj de îmbărbătare, îndemn de nădejde către toţi fiii şi fiicele ei, către întreaga lume. Biserica îndeamnă lumea să se apropie de marea taină a venirii lui Dumnezeu printre oameni, a coborârii Lui la oameni, în oameni şi pentru oameni. Suflete şi inimă, spune cân¬tarea Bisericii, gătiţi-vă cu bucurie şi cu toată frica. Acum vine Împăratul Cel fără de început (17). Sufletul omului, mintea şi inima lui sunt chemate să înţeleagă taina Betleemului, să se deschidă spre Hristos, Cel ce ne-a născut din nou, spre nădejde vie (18). Nu orice fel de nădejde, precum cea pe care o oferă un pământean altui pământean, ci nădejdea cea vie este cea pe care Dumnezeu o dăruieşte: Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde!, zice Domnul (19).

Rămânând întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei (20), creştinii sunt chemaţi să trăiască în duhul Scripturii şi să-L mărturisească pe Hristos, Cel născut la Betleem, mort şi înviat pentru mântuirea lumii.

Mărturisirea lui Hristos implică o viaţă personală de rugăciune, post şi spirit de jertfă. A fi mărturisitor al lui Hristos înseamnă viaţă curată de familie, implicare responsabilă în societate şi onestitate în relaţia cu celălalt.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este moment potrivit pentru o conştientizare mai vie a demnităţii de creştin, a identităţii de român, a calităţii de om. Acestea toate se arată atât în mărturisirea credinţei celei adevărate, cât şi într-o atitudine corespunzătoare faţă de ceea ce se întâmplă în jur.

Rog pe Dumnezeu, Cel născut după trup în Peştera Betleemului, să aibă pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă în binecuvântarea, iubirea şi iertarea Sa cea milostivă. Să aveţi cu toţii parte de clipe frumoase, clipe adânci, clipe adevărate în răstimpul dintre sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului, clipe care, apoi, să se prelungească în tot anul care vine. Zilele anului 2010 de la Naşterea lui Hristos să fie împodobite cu mai multă curăţenie sufletească, mai mulţi prunci născuţi în familii, mai multă înţelegere între români, mai multă pace în lume.

Cu inimă de părinte duhovnicesc şi frate întru Hristos, îmbrăţişez cu dragoste sfântă pe fiecare, rostind cuvânt de colindător:

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!...

Sărbători sfinte şi pline de bucurie!

Note bibliografice

1 Troparul Naşterii Domnului.

2 Colind „O, ce veste minunată…”.

3 Ecclesiastul 1, 14.

4 Zorica Laţcu Teodosia, Poezii, ediţia a doua, cuvânt înainte de Arhim. Teofil Părăian, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, p. 95.

5 Luca 2, 11.

6 Ioan 8, 32.

7 Matei 2, 12.

8 Ioan 8, 12.

9 Ioan 14, 6.

10 Luca 2, 14.

11 Ioan 16, 33.

12 Matei 11, 28.

13 Omilii la Epistola către Romani, traducere de PS Teodosie Athanasiu, revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005, p. 154.

14 Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 444.

15 Ignatie Monahul, Viaţa în duh filocalic. Antologie filocalică, Editată de Mănăstirea Pissiota, Bucureşti, 1999, p. 19.

16 Ibidem.

17 Mineiul pe Decembrie, p. 361.18 I Petru 1, 3.19 Isaia 51, 12.20 Coloseni 1, 23.