BLOGUL PENTRU SUFLET

În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur în anul 438, la Constantinopol. Această sărbătoare este închinată unui eveniment care a fost considerat, în secolul al V-lea, o binemeritată reconciliere duhovnicească a familiei imperiale bizantine în faţa personalităţii istorice a Sfântului Ioan Gură de Aur. Împăratul Teodosie al II-lea a dorit prin aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului să îndrepte nedreptatea pe care părinţii săi, Arcadiu şi Eudoxia, au făcut-o prin scoaterea sa din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi exilarea lui.


Dacă ne întoarcem în timp, din viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur aflăm că la 16 aprilie 404, în sâmbăta Sfintelor Paşti, a fost scos cu sila din biserica arhiepiscopală a Constantinopolului de ostaşii împărătesei Eudoxia şi închis în reşedinţa arhiepiscopiei, sub formă de arest la domiciliu, până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, când, la 20 iunie 404, cu aprobarea împăratului Arcadius, a fost exilat, într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi), anume Cucuz. După o oprire scurtă la Niceea, Sfântul Ioan a ajuns după 77 de zile la Cucuz, în Armenia Mică. De aici a continuat legăturile sale cu prietenii din Constantinopol şi Antiohia. Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407. În acel an, la insistenţele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol şi Antiohia şi pentru a nu influenţa pe credincioşii din capitala imperiului.


Exilul la Comane


După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comane din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Această călătorie a afectat iremediabil starea precară a sănătăţii Sfântului şi, în data de 14 septembrie a anului 407, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate“.

După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaştele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaşte a ajuns în portul capitalei imperiale, toţi locuitorii, în frunte cu împăratul şi patriarhul, au ieşit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur. În momentul când preoţii au ridicat racla pentru a o aduce în cetatea Constantinopolului, împăratul Teodosie al II-lea s-a aşezat în genunchi sub racla Sfântului şi a cerut iertare în numele părinţilor săi, împăratul Arcadius şi împărăteasa Eudoxia.


„Iartă, părinte,greşeala ce ţi s-a pricinuit ţie din invidie!“


După acest moment, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu şi de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinţilor Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea şi Biserica păcii lui Hristos. Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul şi patriarhul au descoperit racla şi au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune şi emanând o mireasmă duhovnicească.

Împăratul, în semn de smerenie, şi-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialităţii sale, şi a întins-o sub racla cu sfintele moaşte şi, după cum ne relatează sinaxarul, a spus cu lacrimi în ochi: „Iartă, părinte, greşeala ce ţi s-a pricinuit ţie din invidie! Să nu mă consideri pe mine părtaş la păcatul maicii mele, ca să pătimesc întru fărădelegea părintească. Măcar că şi eu sunt fiul celei ce te-a alungat pe tine, dar eu nu sunt vinovat în necazul ce ţi s-a făcut. Iartă greşeala ei, ca şi eu să fiu liber de mustrarea ce stă asupra ei. Tot pieptul meu îl plec la picioarele tale şi toată puterea mea o închin rugăciunii tale. Iartă pe aceea ce te-a mâhnit pe tine cu exilul, cea neînţeleaptă, căci ea s-a căit întru ceea ce ţi-a pricinuit şi-ţi cere iertare, cu smerenie rugându-se ţie prin gura mea…“


Credincioşii din capitala imperiului au rămas în rugăciune lângă racla sosită în oraş


Şi zicând aceste cuvinte din partea mamei sale, împăratul nu contenea din plâns, ci uda cu lacrimile sale trupul Sfântului şi-l săruta cu frică şi credinţă în Dumnezeu.

Toţi locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului şi au rămas în rugăciune zi şi noapte lângă ea. De la Biserica Sfintei Irina, moaştele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala „Sfânta Sofia“, care străjuieşte şi astăzi malurile Bosforului. De la Biserica „Sfânta Sofia“, moaştele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinţilor Apostoli. Moaştele Sfântului au fost aşezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Acest eveniment petrecut în anul 438, la 31 de ani după mutarea la viaţa veşnică a Sfântului Ioan Gură de Aur, şi pe care îl sărbătorim în fiecare an la 27 ianuarie ne arată cinstirea extraordinară de care s-a bucurat încă din secolul al V-lea, adică din vremea contemporanilor săi, şi până astăzi, la 1.600 de ani. Sfântul Ioan Gură de Aur, putem spune că este pe bună dreptate unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii din istoria de 2.000 de ani ai creştinismului. De aceea, să cântăm şi noi, cum o făceau acum 1.600 de ani locuitorii Constantinopolului, când au primit moaştele Sfântului Ioan, troparul său, spunând: „Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul, toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învăţându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“.