Credincioşii din Comăneşti au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi. Preoţii şi credincioşii s-au îndreptat apoi, în procesiune, cu prapuri şi cruci, spre centrul oraşului, pentru a participa la slujba de sfinţire a Aghezmei mari. „Ne-am împropriat această tradiţie acum cinci ani, deoarece credincioşii au dorit să aibă această binecuvântare deosebită în ziua Teofaniei. După cum au mărturisit oamenii, de când se face Agheazma mare în mijlocul oraşului, râul Trotuş nu s-a mai revărsat. Aşa cum s-a împământenit o tradiţie în această zonă, după slujba Aghezmei mari a avut loc o procesiune câtre râul Trotuş. Aici am vărsat Agheazmă în apele Trotuşului, dar am aruncat şi trei cruci, pentru ca apele să nu se mai reverse“, a declarat PS Ioachim Băcăuanul. La slujba Aghezmei mari au fost aduse două care trase de boi, în care s-au aflat două butoaie din lemn pline cu apă. După slujbă, cele două care au mers în satele din care au venit, pentru a împărţi oamenilor Agheazma.
Credincioşii din parohia Bordea, Protopopiatul Iaşi 2, au fost îndemnaţi ieri de către pr. paroh Vasile Ţarcă să ofere Agheazmă mare celor bătrâni sau care nu se pot deplasa. „Aşa cum noi ne-am bucurat de slujba Sfintei Liturghii şi de cea a sfinţirii Aghezmei mari, la fel sperăm ca şi cei care din binecuvântate pricini nu au putut fi în sfânta biserică, prin Agheazma mare pe care le-o vom oferi, să simtă binecuvântarea lui Dumnezeu în casele lor“, ne-a relatat pr. Vasile Ţarcă.
„De când se face Agheazma în mijlocul oraşului, râul Trotuş nu s-a mai revărsat“
Publicat de
Mihai (admin)
joi, 7 ianuarie 2010
0 Responses to „De când se face Agheazma în mijlocul oraşului, râul Trotuş nu s-a mai revărsat“