Content feed Comments Feed

MR-THU

Publicat de Mihai (admin) vineri, 1 ianuarie 2010


Ni s-a dat sa intalnim in unele icoane ale Fecioarei Maria initialele MR-THU. Cum se traduc ele? Se traduc prin Mitir Theou (in greaca), Mater Domini (in latina), adica Maica Domnului (Luca 1, 43).

O alta denumire – din salba de titluri sfinte sub care ea a fost si continua sa fie slavita de crestini – este Theotokos, care inseamna Nascatoare de Dumnezeu. Denumirea a fost adoptata la cel de al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes (431) si consacra adevarul intruparii, inteles ca unire a celor doua firi (umana si dumnezeiasca) in Iisus Hristos. Potrivit acceptiei canonice, in ea, in Theotokos, in cea din care S-a intrupat Cuvantul, Logosul divin, umanitatea recunoaste Fecioria intacta si desavarsita, Virginitatea pura, Neintinarea insasi. Notiunea „de-a pururea fecioara“ (din expresii imnice si liturgice ca „Mireasa, pururea Fecioara“) e intalnita pentru intaia oara la Ignatie de Antiohia si e preluata de intreaga noastra traditie patristica, traditie care socoteste Nasterea virginala a lui Iisus Hristos drept „unul din marile mistere ale mantuirii“ (Preot Prof. Dr. Ion Bria, DTO, Dictionar de Teologie Ortodoxa, A-Z, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., 1994, p. 246).

Ce sa intelegem prin „mistere ale mantuirii“? Taine dumnezeiesti, taine sfinte, pur si simplu. Taine care ne cheama sa ne patrundem de ele si, explorandu-ne, sa le exploram.Din perspectiva soteriologica, o taina este, bunaoara, si simtamantul matern al Maicii Domnului, iubirea, duiosia fara de margini pe care o nutreste fata de Fiul ei, Fiu al Omului si, totodata, Fiu al lui Dumnezeu. In chip minunat, s-a constatat ca simtamantul matern fata de Mantuitorul transcende genurile umane, astfel ca nu este impartasit exclusiv de catre femei. Marturii veterotestamentare si neotestamentare stau dovada ca Sfintii si marii rugatori, marii barbati ai Bisericii l-au trait si ei insisi:
„Ca femeia insarcinata si gata sa nasca prunc, care se zvarcoleste si striga in durerea ei, asa am fost noi, Doamne, cu totii inaintea Ta“ (Isaia 26, 17); „Copilasii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii, pana ce Hristos va lua chip in voi“ (Galateni 4, 19).
Sf. Simeon Noul Teolog identifica sase trepte ale mantuirii. Prima e pazirea poruncilor dumnezeiesti ca rob; a doua, pentru plata; a treia, ca prieten al Mantuitorului; a patra, ca fiu al Lui; a cincea, ca frate al Lui; iar a sasea, cea mai inalta dintre toate, ca maica a lui Hristos. Cuvantul insusi spunea: „Iata mama Mea si fratii Mei; caci oricine face voia Tatalui Meu Cel din ceruri, acesta este frate si sora si mama“ (Matei 12, 49-50).

Asa cum, in fiecare an, de Sfintele sarbatori ale Craciunului, noi, crestinii din intreaga lume, barbati sau femei, suntem solidari unii cu altii si chemati sa traim cu Nascatoarea de Dumnezeu „durerile Nasterii“ Fiului ei, tot astfel, acum, de Sfintele Pasti, ne contopim cu ea in durerile Patimilor, Crucii si Mortii Mantuitorului, dar si in bucuria fara sfarsit a Invierii si Inaltarii Lui la ceruri.

0 Responses to MR-THU

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare