Catherine Curran, în vârstă de 40 de ani, de origine irlandeză, a născut un băieţel după ce a stat timp de 30 de minute în moarte clinică. Travaliul a durat două ore jumătate, iar femeia şi-a revenit miraculos de bine după naştere.
Medicii consideră că această naştere este un adevărat miracol, deoarece în urma morţii clinice suferiită de ea în septembrie, anul trecut, atât femeia, cât şi copilul care a fost privat de oxigen, timp de 30 de minute, ar fi avut mari şanse să suporte consecinţe grave. Bebeluşul s-ar fi putut naşte cu un handicap grav, iar oamenii de ştiinţă afirmă că "un asemenea miracol se poate întâmpla o dată la un milion".
Echipa de medici care a avut grijă de femeie a fost decorată pentru această performanţă medicală unică.
Copilul va purta numele Matthew, Matei, care înseamnă "un dar de la Dumnezeu".
adevarat miracol, dar putine persoane cred in minuni de la Dumnezeu