BLOGUL PENTRU SUFLET

Tradiţia Bisericii Ortodoxe a păstrat în cadrul ei o bogată latură artistică din care se pot deduce o multitudine de sensuri şi de idei ce au rolul de a consolida şi întări dreapta credinţă. Reprezentările iconografice ale diferitelor momente sau persoane din istoria mântuirii păstrează în ele o teologie însemnată, accesibilă tuturor celor care privesc şi cinstesc cum se cuvine sfintele icoane. Pentru a înţelege mai bine mesajul icoanelor pictate în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, o analiză a principalelor reprezentări iconografice dedicate Proorocului şi Înaintemergătorului Domnului nostru Iisus Hristos este relevantă.

Fiindcă astăzi Biserica drept-măritoare prăznuieşte cu laude şi cu cântări duhovniceşti mutarea la Domnul a Sfântului Ioan Botezătorul, este potrivită o analiză succintă în special a icoanei acestei sărbători şi a înţelesurilor ce derivă din ea. Iconografia ortodoxă cunoaşte mai multe moduri în care acest eveniment este redat. Prima variantă este cea care cuprinde reprezentarea Sfântului Ioan Botezătorul în conformitate cu ceea ce cultul mărturiseşte despre acesta: înger în trup. Reprezentarea angelică subliniază în acest mod aspectul de trimis al lui Dumnezeu, de mesager al voinţei divine, de mandatar al împlinirii voinţei lui Dumnezeu pe pământ.

Icoana Tăierii Capului – simbolul asumării muceniciei

Prin faptul că Sfântul Ioan îşi ţine capul cu mâna dreaptă, această variantă a icoanei poate produce o tulburare în sufletele privitorilor. Însă, prin alegerea unei astfel de reprezentări se doreşte manifestarea asumării condiţiei de mărturisitor al dreptei credinţei. În mâna stângă a Sfântului Ioan, această icoană conţine mesajul central al propovăduirii sale: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor". Acest îndemn misionar va reprezenta nucleul predicii Mântuitorului Iisus Hristos de mai târziu. În felul acesta se evidenţiază misiunea Botezătorului de a-L vesti oamenilor pe "Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii". Pe acest considerent, sfântul va fi numit Înaintemergătorul Domnului.

O altă reprezentare a evenimentului prăznuit astăzi, întâlnit adesea în iconografia dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, evidenţiază latura istorico-scripturistică a evenimentului în sine. Cu toate că Sfânta Scriptură redă faptul că Sfântul Ioan a primit sfârşitul poruncit de împăratul Irod la dorinţa Irodiadei, prin fiica sa, Salomeea, în temniţă (conform Matei 14, 10, Marcu 6, 28), iconografii au ales reprezentarea acestui moment ca şi cum ar fi avut loc în afara acesteia. Prin raţiunea aceasta, la prima vedere îndrăzneaţă, se pune în lumină faptul că moartea unui ales al Domnului, şi în special a unuia de mărimea şi importanţa teologică a Sfântului Ioan, nu poate fi făcută în ascuns, ci ea evadează din negura temniţei, simbolizând iadul şi păcatul, ieşind biruitor în faţa morţii. Totodată, icoana aceasta, din această perspectivă, poate fi un arhetip al pogorârii la iad a Mântuitorului.

Sfântul Ioan, chipul slujirii sacerdotale

În concepţia creştină, bazată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Sfântul Ioan Botezătorul ocupă un loc de seamă în istoria mântuirii, având un rol determinant în acest sens, rol pe care iconografia ortodoxă l-a reţinut în celebra icoană numită "Deisis" (Mijlocire). Pe marginea acestei reprezentări au avut loc o seamă de discuţii ce au la bază acordarea denumirii speciale de Mijlocitor, pe care Biserica i-a încredinţat-o Fecioarei Maria, ca reprezentant al femeii depline, cât şi Sfântului Ioan, ca unul ce reuneşte întru sine chipul slujirii sacerdotale, prin excelenţă. Nu întâmplător Sfântul Ioan reprezintă din acest punct de vedere adevăratul chip al preoţiei şi prefigurarea slujirii sacerdotale a Noului Testament. Scena Deisis, pentru importanţa mesajului ei teologic, a pătruns adânc în iconografia Bisericii, intrând în canonul picturii bisericeşti. Astfel, aproape orice lăcaş de cult ortodox are reprezentată această scenă pe iconostas, deasupra uşilor împărăteşti, simbolizând rugăciunea comunitară a Bisericii. Unii exegeţi, în conformitate cu concepţia clasică, sunt de părere că în această scenă se reuneşte atât Vechiul Testament (prin Sfântul Ioan, ca ultimul mare profet mesianic), cât şi Noul Testament (prin Maica Domnului).

Judecata prin modele

Aprofundând înţelesurile şi simbolismul acestei icoane, după Paul Evdokimov, aceasta este văzută drept o imagine a Bisericii în rugăciune, având în frunte un arhetip feminin (Maica Domnului) şi unul masculin (Sfântul Ioan). Pornind de la ei, scenele iconografice ale iconostasului îi reprezintă pe îngeri, apostoli şi profeţi într-o înlăţuire logico-teologică. Având ca principal scop reliefarea Dreptei Judecăţi, această icoană îl are în centru pe Hristos-Dreptul Judecător ce ţine în mâini Evanghelia, simbolizând judecata prin cuvânt, după conţinutul şi mesajul evanghelic. Paul Evdokimov opinează că reprezentarea aceasta denotă şi o "judecată prin modele, prin arhetipuri". Astfel, după autorul citat, Fecioara Maria şi Sfântul Ioan sunt gândurile lui Dumnezeu în privinţa masculinului şi a femininului, fiind adevăruri normative, ipostaziate. Raţiunea pictării lor este ca, atunci când icoana este privită, orice fiinţă să fie îndemnată la un examen interior, la o autojudecată, în conformitate cu mesajul central anticipativ propovăduit de Sfântul Ioan şi cu cel subliniat prin anamneza Întrupării Domnului din Fecioara Maria.

"Mijlocitorul fierbinte…"

Prin reprezentările supuse atenţiei, se poate contura personalitatea complexă, precum şi misiunea de propovăduitor neobosit, râvnitor aprig şi Înaintemergător al Domnului, toate încununate de calitatea de Mijlocitor puternic şi fierbinte rugător al celui mai mare profet. Sfântul Ioan conturează şi reuneşte cele două planuri distincte şi totuşi unitare ale istoriei mântuirii: Legea Veche şi Legea cea nouă a Iubirii. Transpunând hotarul dintre acestea, Sfântul Ioan devine un mijlocitor autentic al celor ce-L cinstesc pe Mântuitorul Iisus Hristos, încredinţându-le credincioşilor misiunea de a-L arăta şi de a-L propovădui ei înşişi pe Hristos lumii.