Content feed Comments Feed

„Sfânta Liturghie ne îndeamnă insistent să ne împărtăşim“

Publicat de Mihai (admin) joi, 24 martie 2011


În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc marţi, 22 martie, a doua conferinţă din Postul Mare organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi - filiala Iaşi. Prelegerea cu titlul "Sfânta Liturghie dincolo de simbolism şi misticism" a fost susţinută de ierom. lect. dr. Petru Pruteanu de la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat, în urmă cu două zile, o nouă întâlnire din ciclul de conferinţe "Învierea lui Hristos - izbăvirea de întristare". Manifestarea a fost moderată de Dimitrie Barabulă, coordonator al departamentului Credinţă-Cultură al ASCOR Iaşi, care a amintit câteva date despre invitatul tinerilor ascoreni.

Ierom. lect. dr. Petru Pruteanu a vorbit celor prezenţi despre aspecte istorice şi practice ale Sfintei Liturghii. Pornind de la titlul întâlnirii, părintele Petru Pruteanu a explicat că a numit împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Domnului sistematică, şi nu deasă sau rară, pentru că "adjectivele "deasă" sau "rară" sunt relative". "Prin sistematic se înţelege împărtăşirea la fiecare Sfântă Liturghie. Sfânta Liturghie ne îndeamnă insistent să ne împărtăşim. Dacă citim cap. 6 al Evangheliei după Ioan, găsim folosul împărtăşirii sistematice cu Sfintele Taine. Acolo se vorbeşte despre împărtăşirea sistematică prin forma verbelor la prezent (Ioan 6, 54: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică"). Apare întrebarea dacă e posibil să ne împărtăşim la fiecare Sfânta Liturghie, aşa cum au făcut creştinii dinainte. Poate că viaţa noastră morală nu este ca a primilor creştini, dar omul a rămas acelaşi. Şi în vremea creştinilor din primele secole erau râvnitori şi păcătoşi. Să nu ne închipuim că a existat o perioadă de aur a creştinilor şi că noi suntem în ultimele clipe ale omenirii, mulţumindu-ne cu împărtăşania de câteva ori pe an. Nu ştiu de ce argumentul vredniciei apare aşa sporadic. Adică de patru ori pe an ne facem vrednici de Sfânta Împărtăşanie, iar în restul anului ne considerăm total nevrednici. Oare nu suntem chemaţi pentru o continuă învrednicire pentru primirea Sfintelor Taine? Viaţa creştină se rezumă până la urmă la una care să ne facă vrednici de Hristos. Creştin este cel care trăieşte şi Îl imită pe Hristos", a spus ierom. Petru Pruteanu.


Medicamentul fără de care nu putem înainta duhovniceşte


În continuare, ierom. lect. dr. Petru Pruteanu a remarcat faptul că atât preoţii, cât şi credincioşii trebuie să se pregătească înainte de Sfânta Împărtăşanie, explicând cum trebuie să fie postul sau ajunarea pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos. "Uneori aplicăm un dublu standard. Eu pot să mă spovedesc o dată pe lună sau la câteva luni şi să slujesc Sfânta Liturghie în fiecare duminică sau de câteva ori pe săptămână, dar creştinilor, care poate au o viaţă mai duhovnicească decât a noastră, le impunem poveri obligatorii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pregătirea preoţilor şi credincioşilor pentru Sfânta Împărtăşanie este aceeaşi. Preotul însă trebuie să se pregătească de două ori mai mult pentru că el greşeşte şi ca preot, şi ca om. Unii duhovnici spun că pentru a te împărtăşi trebuie să posteşti o anumită perioadă de timp. Dacă ar fi valabil un astfel de argument, atunci s-ar întâmpla una din două: ori s-ar ţine post întregul an, pentru că avem Liturghie permanent, ori am avea Liturghii doar în post. Împărtăşirea cu Sfintele Taine este legată de post, dar canoanele se referă la postul de ajunare, adică la primirea Sfintei Împărtăşanii pe nemâncate. Dacă ne referim la postul de durată, creştinii postesc mai bine de jumătate de an (cele patru posturi de peste an, miercurile şi vinerile). În mod normal, un creştin posteşte. În post este mai apropiat de un ideal al vieţii creştine, dar asta nu înseamnă că în afara postului suntem lipsiţi de dreptul de a ne împărtăşi. Este suficient pentru un credincios să postească cele patru posturi, miercurile şi vinerile de peste an şi să se împărtăşească în fiecare duminică, cu binecuvântarea duhovnicului. Primirea Sfintei Împărtăşanii este un medicament fără de care nu putem înainta duhovniceşte", a explicat ierom. Petru Pruteanu.


Autor a numeroase articole de liturgică, dogmatică, patristică


Ierom. lect. dr. Petru Pruteanu predă în prezent la Academia de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova. A absolvit în anul 2001 Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi studii doctorale la Moscova (în liturgică) şi Kiev (în dogmatică), în 2006 susţinându-şi teza de doctorat. În perioada 2004-2009 a fost lector la Catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie din Edineţ (care a funcţionat în cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă de la Chişinău), iar în perioada 2007-2009 a ocupat funcţia de decan al acestei facultăţi. Autor a numeroase studii şi articole cu tematică dogmatică, patristică şi mai ales liturgică, ierom. lect. dr. Petru Pruteanu este preocupat în mod deosebit de istoria cultului şi de textele liturgice. Ultima publicaţie mai importantă este cartea "Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate", apărută la Editura "Sophia", Bucureşti, 2008. A participat la numeroase conferinţe, simpozioane, dezbateri şi manifestări culturale şi religioase din Republica Moldova, România şi Rusia.

0 Responses to „Sfânta Liturghie ne îndeamnă insistent să ne împărtăşim“

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare