În Sala T1 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a fost organizată luni, 12 decembrie 2011, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului "Metanoia", care are drept beneficiari persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Întâlnirea, organizată de membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi, a debutat în capela Facultăţii de Teologie, cu Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon. Învitatul întrunirii a fost pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care le-a împărtăşit tinerilor studenţi din propria experienţă pastorală şi le-a sugerat metode de lucru cu deţinuţii, după momentul eliberării lor. În acelaşi timp, pr. Constantin Sturzu a adresat un cuvânt de încurajare tinerilor. "Voi împliniţi unul dintre criteriile după care vom fi judecaţi, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine". Dintre toate acestea cred că cel mai dificil lucru este să-l cercetezi pe cel din închisoare. Noi, atunci când ajutăm pe cineva, de fapt ne ajutăm pe noi înşine, pentru că toţi suntem ca una şi acest lucru ne va ajuta să ne raportăm la celălalt de alături. În momentul în care te afli într-un astfel de spaţiu, ai în faţă modelul după care se desfăşoară propria viaţă, cu toate că ne socotim oameni liberi. În realitate, însă, nu ne putem apropia cu adevărat de Dumnezeu pentru că ne mărginim la pereţii propriei noastre celule", a spus pr. Constantin Sturzu. La finalul întâlnirii, pr. Constantin Sturzu i-a felicitat pe tineri pentru că îl mărturisesc pe Dumnezeu deţinuţilor şi le-a urat mult succes în toate activităţile pe care le desfăşoară. Proiectul "Metanoia", derulat de tinerii ieşeni, a împlinit anul acesta 11 ani de activitate şi constă în întâlniri zilnice cu persoanele private de libertate. Datorită eforturilor voluntarilor din proiectul "Metanoia", deţinuţii vor putea asculta astăzi, 14 decembrie, începând cu ora 12:00, un concert de colinde, la care vor participa 80 de colindători, membri ASCOR. Mâine, 15 decembrie, deţinuţilor le va vorbi maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli" din Iaşi, iar vineri, 16 decembrie, membrii trupei de teatru "Cireşarii", din cadrul ASCOR - filiala Iaşi, vor prezenta diferite scenete ce au caracter religios, specifice perioadei în care ne aflăm.
Întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Metanoia“
Publicat de
Mihai (admin)
miercuri, 14 decembrie 2011
0 Responses to Întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Metanoia“