Content feed Comments Feed


Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase ieri-dimineaţă în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane din Iaşi. La procesiune a participat Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a început de câteva zile în cetatea Iaşului. Ieri-dimineaţă, la ora 6:30, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a citit Acatistul Sfintei Parascheva. Oamenii s-au rugat în timpul acestei slujbe ţinând lumânări aprinse sau stând în genunchi. După terminarea Acatistului, în glasul clopotelor, a început procesiunea cu moaştele Sfintei Parascheva. În faţă au mers maicile din cadrul Centrului eparhial Iaşi, ascorenii ieşeni şi tineri îmbrăcaţi în stihare luminoase, care au purtat cruci, felinare şi prapuri. S-au rostit ectenii şi s-a cântat Troparul Sfintei Parascheva. Moaştele Sfintei Parascheva au fost aşezate apoi, spre închinare, în baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

"Am venit încă de ieri (n.r. luni) la Iaşi pentru a mă închina la moaştele Sfintei Parascheva. A fost foarte frig azi-noapte, dar a meritat efortul", a spus Viorica Pricop din localitatea Bodiceni, judeţul Botoşani. "Ne-am rugat ca Sfânta să le dea sănătate copiilor şi nepoţilor noştri. Am venit încă de ieri la Cuvioasa pentru a participa la procesiune. Plecăm de aici cu bucurie şi cu har dumnezeiesc", a declarat Matei Stana din Râmnicul Sărat. "Am simţit o mare emoţie când Cuvioasa a fost purtată de preoţi pe umeri, în jurul Catedralei. Este prima dată când văd o astfel de procesiune. M-am rugat Cuvioasei să-mi dea sănătate şi putere, pentru că este mult folositoare înaintea Preasfintei Treimi", a mărturisit Eugen Herea din Bacău.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi de la Catedrala mitropolitană şi din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie. La slujbă au participat sute de pelerini.

0 Responses to Bucuria întâlnirii pelerinilor cu Sfânta Parascheva: „Am simţit o mare emoţie când Cuvioasa a fost purtată de preoţi pe umeri, în jurul Catedralei“

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare