Câteva zeci de credincioşi s-au aşezat aseară în dreptul baldachinului din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi, unde va fi aşezată în această dimineaţă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. După ce s-au rugat Sfintei aseară, în Catedrală, oamenii s-au aşezat afară, la rând, pentru a o întâmpina pe Cuvioasa în dimineaţa acestei zile, când sfintele ei moaşte vor fi scoase în procesiune. "Am venit la Iaşi de astăzi (n.r. ieri) la ora 11:00, m-am închinat în Catedrala mitropolitană iar acum aşteptăm ca mâine dimineaţă (n.r. astăzi) să o întâmpinăm pe Sfânta Parascheva. E un lucru deosebit să ieşi în întâmpinarea Sfintei. Este al treilea an când aştept afară moaştele Cuvioasei. Dacă stai cu credinţă nu simţi nici foame, nici frig şi nici oboseală", a declarat Elena Săbiuţă, 68 de ani, din Piatra Neamţ. "Ne-am aşezat la rând încă de acum şi ne rugăm lui Dumnezeu ca, prin rugăciunile Sfintei Parascheva, să trecem prin această criză mai uşor şi să ne fie traiul mult mai bun", a mărturisit Mărioara Ioniţă, 64 de ani din Galaţi.
0 Responses to „Aşteptăm să o întâmpinăm pe Sfânta Parascheva“