Content feed Comments Feed

Sfaturi pentru întemeierea unei căsnicii potrivite

Publicat de Mihai (admin) marți, 22 noiembrie 2011


Fiecare tânăr, preocupat de întemeierea unei căsătorii care să dureze, a unei „case de piatră“, este important să ţină cont de anumite etape, atât în relaţia cu sine, cu Dumnezeu, cât şi cu persoana cu care doreşte să se căsătorească. Fiecare dintre aceste etape, parcurse corespunzător, pot reprezenta cărămizi la temelia „casei de piatră“. În acelaşi mod, lipsa uneia sau a alteia poate duce la şubrezirea temeliei şi la prăbuşirea, mai devreme sau mai târziu, a „casei“.

Vedem din ce în ce mai multe familii care rezistă până la un moment, pentru ca apoi să recurgă la aşa-zisa soluţie a divorţului. Percepţia asupra acestui fenomen s-a normalizat atât de mult, încât reacţiile celor din jur nu mai sunt de surprindere sau de regret. Tot mai des auzim remarci care încadrează eşecul unei relaţii de cuplu în procesul normal de evoluţie a unei persoane: „pur şi simplu nu se mai potriveau, s-au despărţit prieteni, mai bine acum decât mai târziu; sunt încă tineri, pot să îşi refacă viaţa“.

O căsnicie se poate finaliza brusc, în urma unui eveniment şoc, ce acţionează ca un cutremur, sau poate fi erodată încet şi sigur de probleme cotidiene, nemulţumiri de mică amploare, dar care, prin repetare, capătă efectul picăturii chinezeşti. Cu toate acestea, căsătoriile care durează, care validează afirmaţia „până moartea vă va despărţi“, pot fi încă o realitate, şi nu o plăsmuire a imaginaţiei sau un subiect din sfera cinematografiei. Iată doar câteva simple repere care pot fi de ajutor în întemeierea unei astfel de căsătorii armonioase, durabile, după voia lui Dumnezeu.

Este important să încerci să-ţi cultivi bucuria

În primul rând, chiar înainte de a întâlni persoana potenţial potrivită pentru a se însoţi în viaţă, este important ca tinerii să încerce să dezvolte o relaţie armonioasă cu ei înşişi. Deşi pare a avea un caracter vag, mult prea general, aceasta presupune de fapt ca tinerii să se cunoască pe ei înşişi, cu calităţi şi defecte, să se accepte şi, pornind de aici, să încerce să devină persoana care şi-ar dori să devină. Este mult mai simplu şi mai de folos să încerci să îţi proiectezi aşteptările asupra ta şi să încerci să le împlineşti, devenind mai răbdător, calm, generos, echilibrat, decât să aştepţi în mod pasiv persoana care are aceste calităţi. Caută aceste virtuţi în tine şi îţi va fi mult mai uşor să le recunoşti şi să le apreciezi cu adevărat şi la soţ/soţie. În plus, astfel poţi face un pas important spre căsătoria pe care ţi-o doreşti.

De asemenea, încearcă să-ţi recunoşti şi să accepţi punctele sensibile, rănile, vulnerabilităţile. Din subsolul personalităţii tale, unde încerci să le împingi, ar putea să te controleze mult mai mult decât dacă le-ai conştientiza. Prin conştientizare şi vindecare ai putea să eviţi de exemplu atracţia exclusivă faţă de persoane care îţi pot provoca suferinţă, te pot respinge, ignora sau abandona.

Este important să încerci să-ţi cultivi bucuria, învăţând să te bucuri de lucrurile bune din viaţa ta, chiar înainte de a-ţi întâlni viitorul partener/parteneră. Deşi a-ţi întâlni viitorul soţ/soţie poate fi singura bucurie pe care o aştepţi într-o anumită perioadă, atitudinea aceasta te poate face să devii opac/opacă la toate celelalte lucruri frumoase din viaţa ta. Bucuria pe care înveţi s-o trăieşti încă de acum te poate ajuta să te simţi împlinit şi în căsătorie, fără a-ţi împovăra partenerul/partenera cu responsabilitatea stării tale de bine.

Paşi simpli spre căsătorie

Mai întâi, încearcă să devii cât mai apropiat/apropiată de Dumnezeu şi roagă-L să-ţi fie călăuză în pasul pe care doreşti să-l faci prin căsătorie. Credinţa ta şi a viitorului partener sunt cărămizi foarte importante în temelia relaţiei voastre.

Al doilea pas, acela de a căuta persoana potrivită, este foarte important, motiv pentru care necesită mult discernământ şi maturitate, chiar dacă este făcut la o vârstă tânără. Ai putea crede că nu contează credinţa ei/lui, că dragostea voastră depăşeşte orice obstacol. Ai putea spune că nu este important că nu aveţi interese şi idealuri comune, că în ochii lui/ei este tot universul tău. Sunt remarci în care cu siguranţă crezi, dar care pe termen lung îţi vor demonstra reversul. Credinţa în Dumnezeu, valorile şi idealurile comune, comunicarea şi armonizarea personalităţilor voastre sunt la fel de importante pentru temelia căsătoriei voastre.

După ce aţi întâlnit potenţialul viitor soţ/soţie, este important să încercaţi mai întâi să deveniţi prieteni, să descoperiţi dacă aveţi lucruri în comun şi dacă aveţi într-adevăr dorinţa de a vă cunoaşte mai bine, de a aprofunda relaţia. În această etapă, să petreceţi mai mult timp împreună cu grupul de prieteni ar putea să vă ajute să înţelegeţi mai bine dacă persoana este potrivită pentru voi. O anumită distanţă vă ajută „să vedeţi“ persoana mai bine decât atunci când aţi petrece cea mai mare parte a timpului doar voi doi.

În următoarea etapă, dacă prietenia între voi continuă să se contureze, este important să-ţi răspunzi ţie însăţi la câteva întrebări precum: „este un om de caracter? Este echilibrat/echilibrată din punct de vedere emoţional, profesional, financiar? Are o atitudine responsabilă? Prietenii săi sunt la rândul lor oameni de caracter?“. Dacă în fiecare dintre aceste etape apar sentimente de îndoială cu privire la faptul că este alegerea potrivită pentru tine, este mai bine să renunţi acum şi să îi spui aceasta într-un mod ferm, dar care să nu rănească sau jignească, să nu conţină reproşuri sau promisiuni false.

0 Responses to Sfaturi pentru întemeierea unei căsnicii potrivite

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare