BLOGUL PENTRU SUFLET

Sfântul Alexie Şuşania s-a născut la 23 septembrie 1852 în oraşul Noqalaqevi, în provincia Senaki din Samegrelo, Georgia, din părinţi evlavioşi. Tatăl său plecă la Domnul în anul 1868, după ce îi dădu viitorului ieromonahului care acum avea numai 16 ani binecuvântarea de a se îngriji de familie.

În acelaşi an, Alexie călători la Ierusalim, iar de acolo la Constantinopol pentru a-l vizita pe unchiul său, Islam Şuşania, un negustor vestit şi un om cu mintea pătrunzătoare şi evlavios. În timpul vizitei sale, Alexie fu impresionat de industria comerţului şi îşi dori să devină şi el negustor. Însă curând avea să afle că voia lui Dumnezeu era alta.

Într-una din zile împrumută o mică icoană a Sfântului Ioan Botezătorul de la unchiul său, aşezând-o în camera sa, şi de atunci în inima sa începu o luptă. Era mişcat de dragostea pentru mama, surorile, fraţii şi prietenii săi, însă simţea o chemare puternică spre viaţa duhovnicească înaltă.

După ore întregi de mari frământări, Alexie se întrebă „Cum pot împlini dorinţa tatălui meu? Mi-a încredinţat grija de familie, cum o pot împăca pe aceasta cu chemarea Domnului?”. La această întrebare primi răspuns lăuntric „Dacă mori acum, cine va împlini dorinţa tatălui?”. Alexie îşi dădu limpede răspunsul „Dumnezeu o va face”. Şi iar primi răspuns „Atunci mori lumii, încredinţează totul lui Dumnezeu şi El va ocroti familia ta”.

De atunci, Alexie se închise în camera sa luni întregi, citind Sfânta Scriptură, şi postind aspru. Văzând această schimbare în viaţa lui Alexie, unchiul său s-a gândit că este mai bine să părăsească Constantinopolul şi să se întoarcă în Georgia.

Nu a mai durat mult până cei dragi înţeleseră legământul pe care îl făcuse Alexie cu Dumnezeu, de a intra în viaţa monahală. Fraţii şi surorile lui primiră cu mâhnire vestea aceasta, însă mama sa îi mulţumi Domnului şi îi dădu binecuvântarea sa.

La vârsta de 20 de ani, Alexie se îndreptă spre mănăstirea de maici Teklati. Începu să ducă viaţă de nevoinţă aspră mergând din sat şi sat, îngrijindu-se de bolnavii de tuberculoză, holeră şi alte boli grele, şi îngropând trupurile celor fără casă.

După câţiva ani, mulţi aveau siguranţa că Alexie era nebun pentru Hristos. El propovăduia pe Dumnezeu cu multă dăruire, iar viaţa sa era o pildă pentru mulţi. Cuvântările sale înduplecară pe mama sa, Elena, sora sa mai mică Salomeea şi fratele său Visarion să intre în viaţa monahală. După ce primi tunderea în monahism, Visarion făcu un pelerinaj la Ierusalim şi rămase acolo mai mulţi ani.

Pentru slujirea sa aleasă închinată Domnului, primi harul preoţiei la mănăstirea Martvili. Mai apoi primi tunderea în marea şi îngereasca schimă. Alexie petrecu o vreme şi în Sfântul Munte Athos. Întors de acolo, plecă în pelerinaj la Lavra Peşterilor din Kiev, iar mai apoi ajunse din nou în Georgia unde îşi continuă viaţa de nevoinţe.

În preajma anului 1885 sfântul Alexie plecă în mănăstirea Gelati, unde îşi continuă studiul şi scrise câteva lucrări. În anul următor se afla în mănăstirea Kobi, fiind făcut diacon de către episcopul Grigol, iar în 1888 deveni ieromonah. Doi ani mai târziu, în 1890, se îmbolnăvi şi se întoarse la mama şi sora sa, la mănăsirea Teklati.

După rânduiala Domnului, se însănătoşi, iar în 1891 Alexie îşi rândui o chilie în satul de munte Menji (numit şi „Dealul arhanghelului”), aproape de locul naşterii sale. Acolo adună ucenici şi începu a împlini nevoinţe mai aspre. Sănătatea părintelui Alexie se restabilise atât de bine încăt putea săvârşi din nou sfintele slujbe.

Sfântul părinte primea daruri şi milostenie, însă pe cea mai mare din parte din ele le dăruia mai departe. Toate cele primite le împărţea în trei: prima pentru nevoile sale, a doua pentru biserică şi pelerini, iar cea de-a treia săracilor şi celor bolnavi.

Sfântul Alexie avea în chilie o cruce de mărimea Sfintei Cruci purtate de Mântuitorul, pentru a-şi aduce aminte de cum a purtat sfântul Simon din Cirene Sfânta Cruce a Mântuitorului pe Golgota.

În ciuda asprimii petrecerii sale, ieromonahul Alexie era deosebit de apropiat de cei din jurul său şi era iubit pentru căldura duhovnicească pe care o răspândea.

După mulţi ani de mari osteneli duhovniceşti sănătatea sa se şubrezi. Îşi liberă ucenicii şi îşi petrecu ultima parte a vieţii sale pământeşti (în preajma anului 1915) cu verii săi după trup, schimonahii Achepsima şi Pasto. Sfântul Alexie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la 18 ianuarie 1923, slăbit de viaţa sa îndelungată de nevoinţe şi slujire închinate Domnului.

Vreme de 40 de zile, schimonahii Achepsima şi Pasto rămaseră în chilia sa de teamă că reprezentanţii guvernului comunist vor distruge umila colibă. Mai apoi, înmormântară trupul parintelui Alexi la Teklati, iar ei plecară să se nevoiască în mănăstirea Sfinţilor Arhangheli. Cu binecuvântarea mitropolitului Efrem, părinţii Achepsima şi Pasto mutară trupul neatins de stricăciune de la Teklati la mănăstirea Sfinţilor Arhangheli îngropându-l în aripa estică a bisericii în ziua de 8 ianuarie 1960.

Sfântul părinte Alexie fu trecut în rândul sfinţilor la 18 septembrie 1995.