Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.
Pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian
Publicat de
Mihai (admin)
miercuri, 1 iulie 2009
0 Responses to Pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian