BLOGUL PENTRU SUFLET

El a fost canonizat anul trecut la sărbătoarea Înălţării Domnului de la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi opt sfinţi cuvioşi nemţeni: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche, care este sărbătorit în aceeaşi zi cu Sfântul Rafail - 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cu zi de prăznuire pe 16 august, şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, care va fi prăznuit pe 30 august.

La sărbătorirea Sfântului Rafail, nu numai locurile vieţuirii sale monahiceşti se umplu de mireasma bucuriei duhovniceşti, ci şi ţinutul de baştină al sfântului, satul Bursucani, din nordul judeţului Galaţi, unde binecredincioşi creştini din zonă şi vecinătate îşi aduc prinosul de rugăciune şi cinstire către sfântul care se roagă pentru ei înaintea Sfintei Treimi şi pe care îl consideră „unul de-al lor“.

Odată cu oficializarea cinstirii sale în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri, şi Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, „păstor al creştinilor de la Dunăre“, canonizat anul acesta, pe data de 3 mai, la Catedrala episcopală din Galaţi.

De fapt, Sfântul Rafail reprezintă o nouă mărturie a rodirii, de peste veacuri, a cuvântului lui Dumnezeu binevestit strămoşilor noştri de către Întâiul Chemat la Apostolat, Sfântul Andrei.

Sfântul Rafail s-a născut în anul 1560 în satul Bursucani (astăzi, în comuna Bălăbăneşti, jud. Galaţi), într-o zonă cu veche tradiţie monahală. În această parte a ţării, documentele vremii amintesc că, începând cu secolul al XVI-lea, mulţi sihaştri s-au aşezat în codrii Adamului, vieţuind în asceză şi rugăciune. Probabil de la aceşti monahi Sfântul Rafail s-a aprins de dorul de Dumnezeu, dorind a lua chipul îngeresc. De aceea, pleacă din tinereţe la mănăstirea nemţeană Agapia Veche, unde, după ce a fost ucenic al monahilor de aici, este călugărit primind numele de Rafail.

Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte, uimind pe toţi prin virtuţile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareţ Rafail“. Din timpul vieţii a primit darul facerii de minuni, iar după moartea sa, mulţi bolnavi şi neputincioşi veneau la mormântul său, pentru a se vindeca.

Însuşi Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei l-a considerat sfânt şi i-a cinstit sfintele sale moaşte.