BLOGUL PENTRU SUFLET

Pseudo-Dionisie Areopagitul spune că îngerii se grupează, după nume şi menire, în nouă cete: Serafimi, Heruvimi, Tronuri, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. În cer, cetele îngereşti zboară în jurul tronului lui Dumnezeu, Îi slujesc şi Îl slăvesc neîncetat. Coboară din cer la Sfânta Liturghie şi Îl laudă pe Domnul alături de oameni. Îi ajută pe oameni, prin rugăciuni şi sfaturi bune. Le transmit hotărârile divine, când Domnul hotărăşte aceasta, şi multe altele...

Dintre îngeri, bunicii noştri l-au iubit cel mai mult pe Sfântul Arhanghel Mihail. De aceea, el apare în cele mai multe poveşti. Strămoşii noştri credeau că Sfântul are în grijă sufletele oamenilor, vietăţile şi rânduiala anotimpurilor. Cică poartă soarele şi luna; face vara, dând drumul soarelui mai pe sus, ca să facă ziua mare. Toamna, când e ziua lui, desparte vara de iarnă. Dă vietăţile pe mâna Sfântului Nicolae, să le hrănească până la Bobotează (6 ianuarie), când le ia din nou în grija sa.

Tot el are grijă de cele mai înspăimântătoare duhuri rele. Pe Mamarca, mama necuraţilor, care dă ger, o ţine în frâu, căci altfel ne-ar îngheţa pe toţi. Tot el, se crede, le apără pe viitoarele mame şi pe bebeluşii lor de Avestiţa, duşmanca lor. Şi, foarte important, se spune că poartă sufletele pe lumea cealaltă spre cer, păzindu-le de necuraţii care vor să le înhaţe pentru păcatele din timpul vieţii.

Pe 6 septembrie, Biserica a rânduit prăznuirea minunii pe care Sfântul Arhanghel Mihail a făcut-o lângă cetatea Colose, în Frigia. Se spune că Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip fuseseră să propovăduiască dreapta credinţă, unul în Efes şi celălalt în Ierapole. Înainte de a pleca spre alte locuri, s-au oprit la Herotop, lângă Colose. Atunci au prorocit că Sfântul Arhanghel va face minuni în acel loc. Îndată după plecarea lor, a ţâşnit un izvor a cărui apă tămăduia bolnavii. Se spune că unui păgân foarte bogat din Laodiceea, care avea o fată mută, i s-a arătat într-o vedenie Sfântul Arhanghel Mihail, chemându-l la izvor. Fata s-a vindecat şi tatăl ei, drept mulţumire, a înălţat deasupra izvorului o biserică cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail“ şi s-a creştinat.

Păgânii din cetate s-au umplut de invidie şi, din răutate, au încercat să-i facă rău preotului Arhip, slujitorul bisericii. Dar n-au reuşit, pentru că l-a păzit Sfântul Arhanghel. Atunci au abătut râul din preajmă peste biserică, să o scufunde. Dar Sfântul Arhanghel s-a arătat şi a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii. S-a deschis o prăpastie fără fund, în care s-a scurs tot puhoiul. Şi de atunci apele continuă să cadă în prăpastia pe care nu o pot umple...

Prin multe sate, sărbătoarea se numeşte şi acum „Ciuda lui Arhanghel“. Chiar dacă nu ne vine să credem, acum câteva sute de ani, cuvântul „ciudă“ avea un sens foarte frumos. El a fost împrumutat din slava veche, limba în care erau scrise cărţile sfinte, şi însemna „miracol“. Numele se referă deci la minunea făcută de Sfântul Arhanghel la Colose... Cu timpul, oamenii au schimbat sensul cuvântului până a ajuns să însemne „invidie“ şi nu au mai înţeles ce înseamnă numele sărbătorii. De aceea, au ajuns să creadă că este o sărbătoare pe care trebuie să o ţii ca să nu fii mânios şi supărat, plin de ciudă, tot anul. Bătrânii noştri ştiau că mânia şi invidia sunt păcate grele...

Spuneau bătrânii că, atunci când se naşte un om, i se naşte şi Norocul în lumea cealaltă. Cum va fi Norocul, aşa o va duce omul. Când moare omul, îi moare şi Norocul. Norocul nu şi-l alege omul, ci e hotărât de Dumnezeu şi rostit de ursitoare la patul copilului. Omul bogat are un Noroc foarte harnic: munceşte de dimineaţă până seara, ca omul lui să fie bogat. Norocul săracului, în schimb, trândăveşte toată ziua. Iar cei cărora le merge totul din plin au Norocul orb.

Norocoşi sunt cei ce se nasc duminica sau lunea, cei cu semne pe corp, cei născuţi cu căiţă (un fel de pieliţă pe cap) sau cei ce găsesc fire de trifoi cu patru foi.

Dar sunt destui care spun că norocul şi-l mai face şi omul! Cei credincioşi şi milostivi, care îi ajută pe săraci, sau cei care postesc vinerea sau lunea, sunt mai norocoşi decât oamenii necredincioşi, pentru că unde pun ei mâna, pune şi Dumnezeu mila şi reuşesc în tot ce şi-au propus.

Se spune că Piaza-Bună e cineva cu mult noroc dintr-o familie; norocul lui se revarsă şi asupra celorlalţi şi totul le merge bine. Uneori e cu noroc câte un câine sau vreo pisică care s-a oploşit la curtea omului. Vedeţi cum mila faţă de cei năpăstuiţi aduce răsplată? Piaza-Bună aduce numai bine şi, când animalele pleacă sau mor, binele se duce cu ele. Aşa află oamenii că au fost ajutaţi de Piaza-Bună!