Intr-o zi de vara, cateva broscute se plimbau vesele printr-o padure si, la un moment dat, doua dintre ele au cazut intr-o groapa foarte adanca. Toate celelalte broscute s-au strans in jurul gropii si priveau cu mirare la adancimea acesteia.
"Sunteti ca si moarte, nici nu are rost sa va chinuiti, este prea adanca groapa, sariti deageaba" erau comentariile ce veneau din partea grupului. Cele doua broscute incercau sa sara din rasputeri pana cand, in cele din urma, una dintre broscute a dat crezare vorbelor si a renuntat, cazand jos de oboseala si murind.
Cealalta broscuta insa a continuat sa sara cat de sus putea. Cele de pe margine strigau la ea sa se opreasca, sa-si curme suferinta. Ea, dimpotriva, sarea tot mai sus si tot mai tare si iata ca a reusit!
Bineinteles, precum stiti si voi deja, broscuta era surda. In tot acest timp ea a crezut ca prietenele ei o incurajau.
Cateodata vocea pe care o auzim si ne spune "Nu are rost sa te chinui! O faci degeaba!" vine chiar din mintea noastra. E 'criticul' care incearca sa ne saboteze. Ce facem cu el?
0 Responses to Povestioare cu talc: Despre puterea vorbelor