Content feed Comments Feed

Dorinţa de a se închina la sfintele moaşte a învins frigul şi ploaia

Publicat de Mihai (admin) joi, 15 octombrie 2009

Pelerini din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate au participat ieri la hramul Catedralei mitropolitane de la Iaşi, pentru a lua binecuvântare de la Cuvioasa Parascheva şi de la Sfântul Vasile cel Mare. Dorinţa de a se închina la moaştele celor doi sfinţi a fost mai puternică decât frigul şi ploaia care a căzut din abundenţă zilele trecute la Iaşi. Şi ieri a răsărit soarele în timpul Sfintei Liturghii oficiate de un sobor impresionant de ierarhi, iar curtea Catedralei mitropolitane şi străzile din jurul ei au fost pline de credincioşi ce purtau în mâini busuioc şi flori binecuvântate.

Încă de la primele ore ale dimineţii, când clopotele Catedralei din vechea capitală a Moldovei au răsunat, mii de credincioşi erau deja în faţa scenei pentru a aştepta sosirea ierarhilor ce urmau să săvârşească Sfânta Liturghie. Din soborul de ierarhi care au slujit de sărbătoarea Ocrotitoarei Moldovei au făcut parte: Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolit de Heracleion şi primatul Bisericii Ortodoxe din Creta, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Dometian, Mitropolitul Vidinului din Bulgaria, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Paisie, Episcop de Gorlice - Polonia, PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Programul liturgic dedicat acestui hram a început încă de marţi seara cu slujba Privegherii în Catedrala mitropolitană din Iaşi, oficiată de IPS Arhiepiscop Pimen, şi a continuat cu Sfânta Liturghie în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi.

Ieri, în ziua de hram, zeci de mii de credincioşi au asistat la slujba arhierească oficiată de soborul de 18 arhierei, numeroşi credincioşi dorind să se şi împărtăşească cu ocazia zilei Sfintei Parascheva. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile pelerinajului care are loc la Iaşi pe 14 octombrie la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Lecţia fără de sfârşit a smereniei

Înalt Preasfinţia Sa a spus că pelerinii care îşi îndreaptă paşii către „dulcele târg al Ieşilor“ vor putea atinge, în duh de rugăciune, atât moaştele Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cât şi pe cele ale Sfântului Vasile cel Mare şi că trebuie să înveţe din pilda oferită de cei doi sfinţi. „Pilda pe care o oferă aceşti doi sfinţi tuturor celor care-i vor cinsti în aceste zile este aceea a unei negrăite smerenii în care şi-au trăit viaţa pe acest pământ. Sfânta Parascheva a avut o existenţă extrem de discretă, retrăgându-se în locuri de aspre nevoinţe duhovniceşti, departe de tumultul lumii, şi nici măcar înainte de moarte, deşi se întorsese în satul natal, nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea. Tuturor, Sfânta Cuvioasă Parascheva le-a predat lecţia fundamentală pentru mântuirea oricărui creştin, cea a smereniei desăvârşite. Pe de altă parte, şi viaţa Sfântului Vasile cel Mare este tot o lecţie de smerenie. Deşi s-a pregătit prin şcolile lumii, fiind apreciat pentru cultura sa vastă şi inteligenţa sa remarcabilă, acest bărbat sfânt a reuşit să îmbine două lucruri aparent de neconceput împreună: pe de o parte, o viaţă smerită, pe de altă parte, o viaţă de învăţător şi de conducător al Bisericii lui Hristos, cu toate onorurile, dar şi cu responsabilităţile ce derivă dintr-o astfel de poziţie“, le-a vorbit IPS Teofan credincioşilor.

De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a mai spus că atât Sfânta Parascheva, cât şi Sfântul Vasile cel Mare predau în acest zile tuturor pelerinilor, ca doi profesori desăvârşiţi, lecţia fără de sfârşit a smereniei.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Ioachim Băcăuanul a citit mesajul transmis de PF Părinte Patriarh Daniel pelerinilor, cu prilejul hramului Sf. Cuvioase Parascheva. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit Preafericirii Sale pentru mesajul transmis, după care ierarhii din străinătate veniţi la Iaşi au adresat câteva gânduri credincioşilor.

Visul de-a ajunge la moaştele Cuvioasei

În ciuda temperaturii scăzute, ieri, pelerinii curajoşi şi plini de evlavie au umplut curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi. Cei care nu au reuşit să prindă loc pe esplanada Catedralei au putut urmări Sfânta Liturghie pe două ecrane uriaşe montate în curtea Catedralei şi pe strada Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acelaşi scop, rugăciunea către Sfânta Parascheva, a unit încă o dată mii de credincioşi la ziua ei de prăznuire.

„Am venit împreună cu mama şi tata să ne rugăm la Maica Domnului şi la Sfânta Parascheva pentru sănătate şi să îmi ajute la şcoală. Este pentru prima dată când vin şi îmi place, chiar dacă este un pic cam frig. Am primit un ceai cald mai devreme şi ne-am mai încălzit“, ne-a spus Larisa Ionescu, din localitatea Boţeşti, judeţul Vaslui, în vârstă de 7 ani.

Gheorghe Pipirigeanu, în vârstă de 66 de ani, ne-a mărturisit că „am venit să mă ajute Dumnezeu pe mine şi pe copiii mei care sunt plecaţi în străinătate. Anii trecuţi veneau şi ei să se închine, dar acum a plecat şi băiatul şi fata cu familiile lor şi am rămas doar noi, bătrânii, acasă. Sper să le ajute Dumnezeu prin rugăciunile noastre către Maica Parascheva şi să le dea noroc acolo unde sunt ei şi să se gândească din când în când la noi, cum ne gândim şi noi la ei“.

Ioana Vălimăreanu, în vârstă de 56 de ani, din oraşul Negru Vodă, Constanţa, ne-a mărturisit: „Este un vis de-al meu mai vechi. De mai mulţi ani încerc să ajung, însă abia anul acesta am reuşit să ajung şi să îmi îndeplinesc visul. Înainte de a pleca, am citit Acatistul Cuvioasei timp de o săptămână şi Sfânta a vrut să îmi scoată în cale o vecină care venea cu maşina la Iaşi şi aşa am reuşit să ajung şi eu. Chiar înainte de a pleca spre Iaşi mi s-a arătat în vis o bătrână îmbrăcată în straie albe care mă îndemna să merg. Eu cred că era chiar Sfânta care mă chema să vin şi să mă închin sfintelor sale moaşte. Plus că şi mama avea o soră care se numea tot Parascheva, care a murit într-un accident de maşină şi am zis să mă închin şi pentru mătuşa mea“. Iosif Petruţ, comuna Ierbiceni, Iaşi, 53 de ani: „Suntem din comuna Ierbiceni, judeţul Iaşi, şi venim în fiecare an să ne închinăm pentru sănătatea noastră, a familiei. Am simţit de fiecare dată că Maica Parascheva ne ajută după ce ne rugăm la ea să mijlocească la Dumnezeu. Cuvioasa parcă ne-a îndemnat să venim acum, chiar de ziua ei“.



(ZIARUL LUMINA)

0 Responses to Dorinţa de a se închina la sfintele moaşte a învins frigul şi ploaia

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare