Content feed Comments Feed

Sfintirea Bisericii din Cimitirului „Buna Vestire“ - Iaşi

Publicat de Mihai (admin) luni, 26 octombrie 2009

Ieri la Biserica „Învierea Domnului“ din cadrul Cimitirului „Buna Vestire“ din Iaşi a îmbrăcat straie de sărbătoare, când a avut loc slujba de sfinţire. Târnosirea sfântului lăcaş a fost oficiată de IPS Părinte Teofan şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cei doi ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au săvârşit Sfânta Liturghie înconjuraţi de un sobor de 16 preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în curtea cimitirului. După citirea Sfintei Evanghelii din Duminica a XXIII-a după Rusalii, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţiile pericopei evanghelice citite, îndemnându-i pe credincioşi să fie „apostoli“, prin viaţa lor creştinească. După citirea rugăciunii de dezlegare de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pr. protopop Vilie Doroşincă a amintit în hrisovul de sfinţire faptul că Biserica „Învierea Domnului“ a fost ridicată între anii 1998-2002 sub îndrumarea pr. Dan Tălănceanu şi pr. Mihail Adeodatus Ungureanu. Între anii 2002-2009, sub coordonarea pr. paroh Dumitru Cioban, s-au finalizat lucrările interioare, exterioare şi acoperişul sfântului lăcaş prin jertfa şi dăruirea credincioşilor din parohie, precum şi a altor donatori. De asemenea, pr. protopop Vilie Doroşincă a mulţumit celor doi ierarhi prezenţi, care au săvârşit slujba de sfinţire a Bisericii Cimitirului „Buna Vestire“, iar după ce a prezentat câteva date cu privire la parohia arondată acestui sfânt lăcaş, a apreciat lucrarea pastorală a pr. Dumitru Cioban, care a realizat catapeteasma bisericii sfinţite, dar şi alte catapetesme de-a lungul timpului. Pr. paroh. Dumitru Cioban a afirmat faptul că prin sfinţirea lăcaşului de închinăciune unde slujeşte „s-a încununat munca a 11 ani de efort“. „Rodul acestei munci este unitatea şi prezenţa credincioşilor aici“, a spus pr. paroh, care a mulţumit IPS Teofan, PS Calinic Botoşăneanul, precum şi Primăriei Municipiului Iaşi, care a sprijinit de-a lungul timpului Biserica „Învierea Domnului“. După ce a oferit distincţii de vrednicie mai multor binefăcători, IPS Teofan a primit din partea pr. Dumitru Cioban o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

0 Responses to Sfintirea Bisericii din Cimitirului „Buna Vestire“ - Iaşi

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare