În Apus s-a făcut obiceiul ca episcopul să sfinţească o piatră cu moaşte, iar piatra să fie pe masa altarului. În caz că se dorea ca liturghia să fi fost celebrată în afara lăcaşului de cult, preotul lua şi piatra cu moaşte cu el, lucru puţin incomod.
Astfel s-a ajuns ca la Constantinopol piatra cu moaşte să fie înlocuită de o pânză cu moaşte, ceea ce e antimisul de astăzi.
Pe antimisele de astăzi e întipărită scena punerii în mormânt; de aceea când potirul şi discul sunt puse pe masa euharistică, preotul rosteşte troparele punerii lui Iisus Hristos în mormânt.
Antimisul se făcea pe vremuri din pânză de in, pe care se întipărea imaginea cu vopsea neagră; astăzi se coase de obicei antimisul dintr-o pânză de poliester pe care imaginea este tipărită în culori, din fabricaţie. Pe verso se află un buzunăraş, în care episcopul bagă moaşte. Acest buzunăraş se află de obicei sub cedula "I.N.R.I." de la crucea întipărită. Antimisul e sfinţit şi semnat de episcop. Semnătura se pune dedesubtul imaginii cu mormântul.
Atribuirea antimisului variază de la un loc la altul, de la o epocă la alta. În unele părţi episcopul dă un antimis fiecărui preot în parte. În alte locuri, episcopul dă antimisul fiecărui lăcaş de cult în parte. În general, când episcopul decedează, antimisele se colectează, iar moaştele se vor băga în antimise noi, semnate de episcopul nou. De aceea antimisul este un semn de părtăşie între comunităţile creştine (parohii sau mănăstiri, etc) şi episcopul lor.
0 Responses to Stiati ca...