Content feed Comments Feed

Săptămâna Educaţiei Globale, la Seminarul „Veniamin Costachi“ de la Neamţ

Publicat de Mihai (admin) miercuri, 25 noiembrie 2009

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ au avut loc, în perioada 14-23 noiembrie 2009, manifestări dedicate Săptămânii Educaţiei Globale, care a avut ca subtemă „Hrană pentru toţi“. Proiectul, iniţiat de şcoala de la Mănăstirea Neamţ, a urmărit pregătirea elevilor ca buni cetăţeni într-o lume mai bună, mai dreaptă. S-a ajuns la concluzia că orele arondate în curriculum nu permit realizarea tuturor activităţilor legate de această acţiune deosebit de importantă, ci necesită efortul tuturor profesorilor şcolii, dar şi implicarea familiilor şi a comunităţii locale. Grupul-ţintă al acestui proiect au fost elevii şcolii, ca şi părinţii acestora. Dintre coordonatorii acestor manifestări amintim pe pr. prof. Ioan Mihoc - directorul seminarului, pr. prof. Viorel Romus Laiu, prof. Elena Laiu, prof. Elena Apetroae, prof. Oana Grădinaru, prof. Dan Ţârdea şi Oltia Mihoc - bibliotecar. Pentru o mai multă consistenţă a acestui proiect, Seminarul de la Mănăstirea Neamţ a ales ca parteneri Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Tg. Neamţ şi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ din Piatra Neamţ.

Ca în fiecare an, elevii noştri s-au implicat într-un mod deosebit, căutând să afle şi să cunoască cât mai mult despre problemele cu care se confruntă întreaga omenire: criza materială şi, în special, cea spirituală, foamete, mortalitate - în special în rândul copiilor etc. Cu toţii suntem conştienţi de faptul că omul contemporan se află într-o stare de criză. Salvarea lui este tocmai „întoarcerea la starea lui firească, aceea care îl defineşte ca om al iubirii, al comuniunii şi al dialogului cu Dumnezeu şi cu semenii, omul virtuos, statornic în bine, dovedind tărie în împotrivirea faţă de păcat“, aşa cum susţinea părintele Vasile Citiriga.

În cadrul manifestărilor, elevii noştri au realizat diferite materiale educative, pliante, prezentări power point, desene, postere. Dintre activităţile desfăşurate amintim expoziţii de fotografii, desene, cu prezentare în limbile franceză şi engleză; participare la concursul local „Global Village“, de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ - Tg. Neamţ, şi la concursul judeţean „Global Village“, organizat la Colegiul Naţional „C. Hogaş“ - Piatra Neamţ, unde elevii noştri au fost premiaţi, ş.a. Totodată, un grup de 20 de elevi au căpătat deprinderi de brutari şi au realizat pâine din făină ecologică.

În ziua de 18 noiembrie a fost oferit un prânz de post pentru 20 de copii. La prepararea hranei şi la servitul la mese au participat elevi seminarişti. Ultima activitate a fost vizionarea conferinţei „Nu este normal să plătim pentru a fi otrăviţi“, realizată în cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, în anul 2008.

Considerăm că aceste activităţi şi-au atins scopul şi că elevii şi profesorii au căpătat mai multe informaţii şi deprinderi care, cu siguranţă, vor fi folosite în activităţile viitoare.

0 Responses to Săptămâna Educaţiei Globale, la Seminarul „Veniamin Costachi“ de la Neamţ

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare