Content feed Comments Feed

Răspunsuri duhovniceşti: „Fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă“

Publicat de Mihai (admin) sâmbătă, 9 ianuarie 2010


De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaştem momentul morţii?

La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: „Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul cel din urmă al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!“. Însuşi Mântuitorul ne sfătuieşte astfel în Pilda celor zece fecioare, atunci când spune: „Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul, când vine Fiul Omului“ (Matei 25, 13). Totuşi, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri. Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos şi cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor. De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atât de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri. Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecata din urmă.

De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie ruşine de felul în care ne-am trăit viaţa. (Convorbire cu părintele Sofian Boghiu)

0 Responses to Răspunsuri duhovniceşti: „Fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă“

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare