BLOGUL PENTRU SUFLET

Steagurile bisericesti sau praporii (prapurii) sunt obiecte de cult pastrate in biserici, pe care ne-am obisnuit sa le vedem purtate la inmormantari, la pelerinaje si procesiuni. Praporul, urmasul steagului de lupta bizantin, purtand pe el semnul Sfintei Cruci sau reprezentari iconografice, este un simbol al luptei duhovnicesti si totodata al biruintei binelui.

Originea steagului bisericesc

Steagurile bisericesti sunt intalnite inca din secolul al IV-lea. Atunci cand in razboiul purtat impotriva lui Maxentiu, i s-a aratat imparatului Constantin cel Mare, pe cer, semnul crucii, acesta a schimbat forma steagului imperial, adaugand pe el semnul crucii.

Acest steag (labarum) avea, dupa descrierea lui Eusebiu de Cezarea, urmatoarea forma: pe langa o lance lunga, ferecata cu aur, trecea de-a curmezis un sul de lemn, ambele formand o cruce. Deasupra, pe varf, era intarita o coroana, compusa din aur si pietre scumpe.

Pe coroana se afla semnul crucii in forma literea X si, deasupra mijlocului acesteia, se ridica litera greceasca (ρ), formand astfel monogramul lui Hristos ( insemnand deodata semnul crucii si, prin literele initiale, numele lui Hristos).

De bratul orizontal al crucii era agatat un steag sau o flamura rosie, de forma patrata, impodobita cu pietre pretioase si cusuta cu fir de aur.

Sub semnul crucii, la marginea flamurei se afla bustul imparatului impreuna cu imaginile fiilor sai. De acest steag se folosea imparatul Constantin cel Mare pretutindeni, ca de un scut contra tuturor puterilor ostile ce i se opuneau, poruncind ca tuturor armatelor sale sa li puna inainte steaguri asemanatoare.

Cum a devenit steagul bisericesc obiect de cult, de veneratie si de procesiune?

Din vremea imparatului Constantin cel Mare, au luat asadar steagurile militare ale imperiului roman, chipul steagurilor crestine, fiind introduse, in scurt timp si in cultul bisericesc.

Praporul ca obiect de cult, a rezultat din asocierea labarumului legiunilor romane cu icoana crestina. Acesta a avut multa vreme o existenta legata in mod direct de cea a steagului de lupta, ambele avand ca loc de depozitare biserica si participand impreuna la procesiunile organizate cu ocazia marilor sarbatori. Steagul era confectionat initial din materiale textile scumpe, cu icoana brodata cu fire de aur si argint.

In prezent, steagul bisericesc este confectionat dintr-o bucata de panza, aproximativ de un metru lungime si 60 cm latime sau de dimensiuni si mai mari, fixata pe un suport de lemn, o prajina in forma de T, care are in varf o cruce. Pe aceasta panza se picteaza chipuri sfinte: Mantuitorul, sfinti ingeri, Praznice Imparatesti, icoana hramului bisericii.

Fata de steagul bisericesc nu se pare sa se fi manifestat vreo adoratie speciala, asemanatoare cu cea fata de icoane, de Sfanta Evanghelie sau de crucifixul de pe tetrapod. Ca obiect de cult, si-a impus insa verticalitatea, o verticalitate care "tinteste cerul”, care "releva legatura intre cer si pamant”.

Steagul bisericesc in locasurile de cult de la noi

In ceea ce priveste existenta praporilor in lumea romaneasca, cu modestele sale bisericute, se pare ca acestia lipseau din marea majoritate a comunitatilor ortodoxe pana la mijlocul secolului al XVIII-lea. Puteau fi intalniti insa in catedrale si marile manastiri de la noi.

Potrivit documentelor vremii confectionarea unui prapor costa de zece ori mai mult decat cea a unei icoane. Acesta este unul din motivele pentru care la noi convoaiele funerare nu porneau cu prapori in frunte, ci cu un brad, numit adeseori "steag” sau chiar „prapor”.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea bradul va ceda locul adevaratului prapor, si asta dupa un consistent efort din partea autoritatilor ecleziastice.

Procesiunile religioase se desfasurau de asemenea fara prapori, locul lor fiind luat de multe ori de alte steaguri, in special de cele nobiliare.

In biserica praporii se pastreaza in pronaos. In unele biserici din Ardeal stau insirati pe langa peretii laterali ai naosului.

Semnificatia steagului bisericesc

Steagul bisericesc simbolizeaza steagul lui Hristos, imprejurul caruia se aduna credinciosii spre a fi aparati in lupta impotriva pacatului, a dusmanilor vazuti si nevazuti. El semnifica si biruinta lui Hristos asupra mortii.

De asemenea, steagurile bisericesti exprima biruinta Bisericii asupra paganismului, asupra persecutorilor ei si asupra ereziilor.