Cuviosul părinte Porfirie zicea: „Pentru ca toţi să te iubească, trebuie ca tu mai întâi să-i iubeşti“. Iar bătrânul Epifanie era de părere că „dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi fiecare nouă lumânare are aceeaşi flacără ca şi precedentele“. Astfel de trăiri ar trebui să călăuzească sentimentele de iubire ale oamenilor de astăzi, mai ales ale acelora care îşi declară iubirea în gura mare. Sărbătoarea Sfântului Valentin, aniversată de tineri cu mai mult entuziasm decât cea a Dragobetelui, devine pe an ce trece prilej de a ne convinge că până şi dragostea este de vânzare. La tarabe. Pe la colţ de stradă.
A trecut şi sărbătoarea Sfântului Valentin. S-a dus la fel de repede precum a şi dat buzna peste noi toţi. Ne-am obişnuit deja şi parcă nici nu ne mai deranjează această exaltare naţională, ambalată în cutii roz sau roşii, cu fundiţe din satin. În căutare de clienţi, vânzătorii ambulanţi, care au rămas „în stoc“ cu inimioare, dulciuri şi pluşuri, le oferă acum la preţ redus în staţii de tramvai şi pe la colţ de stradă. „Două inimioare breloc la un leu“, „inele, brăţări, ursuleţi din pluş aveeem“, astfel îşi laudă marfa negustorii , care devin pe loc binevoitori cu oricine se arată interesat de produsele lor. Pentru că suntem un popor căruia îi place să-şi dea cu părerea, ziua de 14 februarie continuă să fie, chiar şi după atâţia ani, subiect de dispută între tradiţionalişti - adepţi ai Dragobetelui - şi nonconformişti, deschişi la nou, dornici de experienţe diverse. De regulă, cu vorbele se rezolvă foarte puţin, sau deloc. Cert este că sărbătoarea vinde şi aduce profituri bunicele comercianţilor cu o politică de marketing bine pusă la punct, în ciuda nemulţumiţilor. Aceştia din urmă ar trebui să vadă dincolo de încăpăţânarea lor şi să recunoască că trăim într-o lume în care totul este de vânzare. Inclusiv dragostea. Nu ştiu dacă această zi demonstrează cât de ieftin am ajuns să ne declarăm sentimentele unii altora, sau dacă nu cumva tocmai o astfel de zi îi poate inspira pe cei care au uitat sau nu au cunoscut vreodată sentimentul dragostei împărtăşite. Pe scurt, acesta este modul în care omul contemporan înţelege să petreacă ziua Sfântului Valentin – superficial, pe fugă.
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e“
Fără să reflecteze prea mult asupra acestui subiect, cei care profită din plin de această zi sunt tinerii. Nu doar liceeni sau studenţii se numără printre susţinătorii Sfântului Valentin, dar şi elevii din gimnaziu încep să devină receptivi la acest fenomen. Fără a avea o percepţie foarte clară asupra semnificaţiei mature a aşa-numitei sărbători, şcolarii nu prea ştiu cum să se comporte în această zi.
„De Sfântul Valentin cumpăr inimioare de pluş şi ciocolată, pe care le ofer prietenelor mele cele mai bune. Ieşim în parc sau mergem la suc. Mai sunt şi unii băieţi care ne oferă flori. Pentru mine această zi se aseamănă cu cea a Mărţişorului, doar că acum eu dau inimioare“, spune M. Panait, elevă în clasa aVIII-a.
Cei mai în vârstă vorbesc despre Dragobete şi-l recunosc prea puţin pe sfântul occidentalilor.
„Eu am copilărit la ţară şi până la 20 de ani tot acolo am trăit. Îmi amintesc că de Dragobete ne adunam, flăcăi şi fete, în centrul satului şi, dacă nu ploua, ne duceam în pădurea din apropierea satului. Ne grupam în funcţie de preferinţe şi mergeam să culegem plante de leac. Ţin minte că ne întorceam cu viorele şi ghiocei, pe care le ofeream fetelor, iar acestea erau foarte atente la plantele pe care le strângeau, pentru că o parte erau folosite la farmece de dragoste“, îşi aminteşte Ion Culcea, pensionar.
„În fond, cine este acest Dragobete care împarte luna februarie cu un sfânt mai puţin cunoscut la noi, dar în mare vogă în lumea americană? Sărbătorit la 24 februarie (zi consemnată în calendarul popular ca Ziua îndrăgostiţilor, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cap de primăvară), Dragobete este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei – bărbat chipeş şi năvalnic, un «zburător cu negre plete». Dragobete, fiul Dochiei, este considerat uneori ca făcând parte dintre zeităţile dacice, locale, patron al tinerilor îndrăgostiţi. Aşadar, pentru cine votăm anul acesta? Pentru blajinul sfânt Valentin, cu inimioare roşii şi flori de plastic, sau pentru năvalnicul Dragobete, cu fete de sărutat, pe obrajii spălaţi cu «roua zânelor» ?
«O viaţă fără sărbătoare este ca un drum lung fără hanuri», afirma acum aproape două milenii şi jumătate, Democrit. Noi, oameni înţelepţi, vom sărbători dragostea de câte ori se va putea pe an, alături de Calendarul « Babelor», dar şi de cel al creştinilor, căci dacă «dragoste nu e, nimic nu e»“, precizează conf. dr. Paula Popoiu, director la Muzeul Satului din Bucureşti.
Sfântul Valentin, un preot roman executat pentru credinţa sa
Prea puţini dintre tinerii cu care am vorbit au ştiut să-mi spună cine a fost Sfântul Valentin şi care este istorioara legată de 14 februarie. Cei mai mulţi s-au arătat entuziasmaţi de existenţa acestei zile, un motiv în plus de a sărbători dragostea, pe lângă ziua dedicată Dragobetelui.
Legenda Sfântului Valentin are la bază mai multe istorioare, din care reiese că Valentin a fost un preot care a fost executat pentru credinţa sa în Dumnezeu.
Una din versiunile cunoscute este aceea a unui preot roman, pe nume Valentin, martirizat în timpul persecuţiei lui Claudius (41-54 d.Hr). Tânărul îi ajuta pe creştini, drept care, a fost întemniţat, însă nici după gratii nu a încetat să le fie sprijin oamenilor cu care împărţea condiţiile grele ale carcerei. Cât timp a stat în închisoare, el trimitea mesaje de îmbărbătare prietenilor, spunându-le „Amintiţi-vă de Valentin“ şi „Vă iubesc“.
O altă variantă vorbeşte despre Valentin-preotul care căsătorea cuplurile în secret. Această acţiune era împotriva legii date de împăratul Claudius, care interzicea căsătoria. Pentru că a refuzat să treacă la credinţa în zeii păgâni, Valentin a fost dus la închisoare. În tot acest timp, el se împrieteneşte cu fiica temnicerului, pe care o convinge sa creadă în Dumnezeu. Execuţia sa a avut loc pe data de 14 februarie. Cu puţin timp înainte de a fi dus la eşafod, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, dar nu o semnează.
Cât priveşte sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin, aceasta îşi are originea într-o tradiţie veche din Roma antică. Lupercalia, o sărbătoare romană celebrată cu o zi înainte de festivalul păgân în care se aniversa dragostea, a fost schimbată, în 496, de papa Gelasius, de la 15 la 14 februarie, tocmai pentru a interzice sărbătoarea păgânilor. Nemulţumirea papei la adresa acestei sărbători era legată de elementele sale păgâne, adevărate insulte la adresa divinităţii.
Astfel, Lupercalia a început să fie sărbătorită cu şi mai mare fast. Acest vechi festival era dedicat fertilităţii şi închinat celor doi zei romani, Juno şi Pan. Era momentul în care tinerele necăsătorite scriau mesaje de dragoste, pe care le introduceau mai apoi într-o urnă, din care tinerii alegeau câte unul. Obiceiul spunea că tânăra al cărei bilet a fost extras trebuia curtată.
Cu timpul, Lupercalia a devenit ziua Sfântului Valentin – protectorul îndrăgostiţilor – care, cu mult timp în urmă, se numea şi Ziua Nunţii Păsărilor, deoarece se credea că în data de 14 februarie păsările îşi aleg perechea.
A trecut şi sărbătoarea Sfântului Valentin. S-a dus la fel de repede precum a şi dat buzna peste noi toţi. Ne-am obişnuit deja şi parcă nici nu ne mai deranjează această exaltare naţională, ambalată în cutii roz sau roşii, cu fundiţe din satin. În căutare de clienţi, vânzătorii ambulanţi, care au rămas „în stoc“ cu inimioare, dulciuri şi pluşuri, le oferă acum la preţ redus în staţii de tramvai şi pe la colţ de stradă. „Două inimioare breloc la un leu“, „inele, brăţări, ursuleţi din pluş aveeem“, astfel îşi laudă marfa negustorii , care devin pe loc binevoitori cu oricine se arată interesat de produsele lor. Pentru că suntem un popor căruia îi place să-şi dea cu părerea, ziua de 14 februarie continuă să fie, chiar şi după atâţia ani, subiect de dispută între tradiţionalişti - adepţi ai Dragobetelui - şi nonconformişti, deschişi la nou, dornici de experienţe diverse. De regulă, cu vorbele se rezolvă foarte puţin, sau deloc. Cert este că sărbătoarea vinde şi aduce profituri bunicele comercianţilor cu o politică de marketing bine pusă la punct, în ciuda nemulţumiţilor. Aceştia din urmă ar trebui să vadă dincolo de încăpăţânarea lor şi să recunoască că trăim într-o lume în care totul este de vânzare. Inclusiv dragostea. Nu ştiu dacă această zi demonstrează cât de ieftin am ajuns să ne declarăm sentimentele unii altora, sau dacă nu cumva tocmai o astfel de zi îi poate inspira pe cei care au uitat sau nu au cunoscut vreodată sentimentul dragostei împărtăşite. Pe scurt, acesta este modul în care omul contemporan înţelege să petreacă ziua Sfântului Valentin – superficial, pe fugă.
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e“
Fără să reflecteze prea mult asupra acestui subiect, cei care profită din plin de această zi sunt tinerii. Nu doar liceeni sau studenţii se numără printre susţinătorii Sfântului Valentin, dar şi elevii din gimnaziu încep să devină receptivi la acest fenomen. Fără a avea o percepţie foarte clară asupra semnificaţiei mature a aşa-numitei sărbători, şcolarii nu prea ştiu cum să se comporte în această zi.
„De Sfântul Valentin cumpăr inimioare de pluş şi ciocolată, pe care le ofer prietenelor mele cele mai bune. Ieşim în parc sau mergem la suc. Mai sunt şi unii băieţi care ne oferă flori. Pentru mine această zi se aseamănă cu cea a Mărţişorului, doar că acum eu dau inimioare“, spune M. Panait, elevă în clasa aVIII-a.
Cei mai în vârstă vorbesc despre Dragobete şi-l recunosc prea puţin pe sfântul occidentalilor.
„Eu am copilărit la ţară şi până la 20 de ani tot acolo am trăit. Îmi amintesc că de Dragobete ne adunam, flăcăi şi fete, în centrul satului şi, dacă nu ploua, ne duceam în pădurea din apropierea satului. Ne grupam în funcţie de preferinţe şi mergeam să culegem plante de leac. Ţin minte că ne întorceam cu viorele şi ghiocei, pe care le ofeream fetelor, iar acestea erau foarte atente la plantele pe care le strângeau, pentru că o parte erau folosite la farmece de dragoste“, îşi aminteşte Ion Culcea, pensionar.
„În fond, cine este acest Dragobete care împarte luna februarie cu un sfânt mai puţin cunoscut la noi, dar în mare vogă în lumea americană? Sărbătorit la 24 februarie (zi consemnată în calendarul popular ca Ziua îndrăgostiţilor, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cap de primăvară), Dragobete este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei – bărbat chipeş şi năvalnic, un «zburător cu negre plete». Dragobete, fiul Dochiei, este considerat uneori ca făcând parte dintre zeităţile dacice, locale, patron al tinerilor îndrăgostiţi. Aşadar, pentru cine votăm anul acesta? Pentru blajinul sfânt Valentin, cu inimioare roşii şi flori de plastic, sau pentru năvalnicul Dragobete, cu fete de sărutat, pe obrajii spălaţi cu «roua zânelor» ?
«O viaţă fără sărbătoare este ca un drum lung fără hanuri», afirma acum aproape două milenii şi jumătate, Democrit. Noi, oameni înţelepţi, vom sărbători dragostea de câte ori se va putea pe an, alături de Calendarul « Babelor», dar şi de cel al creştinilor, căci dacă «dragoste nu e, nimic nu e»“, precizează conf. dr. Paula Popoiu, director la Muzeul Satului din Bucureşti.
Sfântul Valentin, un preot roman executat pentru credinţa sa
Prea puţini dintre tinerii cu care am vorbit au ştiut să-mi spună cine a fost Sfântul Valentin şi care este istorioara legată de 14 februarie. Cei mai mulţi s-au arătat entuziasmaţi de existenţa acestei zile, un motiv în plus de a sărbători dragostea, pe lângă ziua dedicată Dragobetelui.
Legenda Sfântului Valentin are la bază mai multe istorioare, din care reiese că Valentin a fost un preot care a fost executat pentru credinţa sa în Dumnezeu.
Una din versiunile cunoscute este aceea a unui preot roman, pe nume Valentin, martirizat în timpul persecuţiei lui Claudius (41-54 d.Hr). Tânărul îi ajuta pe creştini, drept care, a fost întemniţat, însă nici după gratii nu a încetat să le fie sprijin oamenilor cu care împărţea condiţiile grele ale carcerei. Cât timp a stat în închisoare, el trimitea mesaje de îmbărbătare prietenilor, spunându-le „Amintiţi-vă de Valentin“ şi „Vă iubesc“.
O altă variantă vorbeşte despre Valentin-preotul care căsătorea cuplurile în secret. Această acţiune era împotriva legii date de împăratul Claudius, care interzicea căsătoria. Pentru că a refuzat să treacă la credinţa în zeii păgâni, Valentin a fost dus la închisoare. În tot acest timp, el se împrieteneşte cu fiica temnicerului, pe care o convinge sa creadă în Dumnezeu. Execuţia sa a avut loc pe data de 14 februarie. Cu puţin timp înainte de a fi dus la eşafod, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, dar nu o semnează.
Cât priveşte sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin, aceasta îşi are originea într-o tradiţie veche din Roma antică. Lupercalia, o sărbătoare romană celebrată cu o zi înainte de festivalul păgân în care se aniversa dragostea, a fost schimbată, în 496, de papa Gelasius, de la 15 la 14 februarie, tocmai pentru a interzice sărbătoarea păgânilor. Nemulţumirea papei la adresa acestei sărbători era legată de elementele sale păgâne, adevărate insulte la adresa divinităţii.
Astfel, Lupercalia a început să fie sărbătorită cu şi mai mare fast. Acest vechi festival era dedicat fertilităţii şi închinat celor doi zei romani, Juno şi Pan. Era momentul în care tinerele necăsătorite scriau mesaje de dragoste, pe care le introduceau mai apoi într-o urnă, din care tinerii alegeau câte unul. Obiceiul spunea că tânăra al cărei bilet a fost extras trebuia curtată.
Cu timpul, Lupercalia a devenit ziua Sfântului Valentin – protectorul îndrăgostiţilor – care, cu mult timp în urmă, se numea şi Ziua Nunţii Păsărilor, deoarece se credea că în data de 14 februarie păsările îşi aleg perechea.
0 Responses to Valentine's Day sau despre importul tradiţiilor occidentale în România