Postul cel Mare, cale a virtuţilor şi a năzuinţei spre desăvârşire, reprezintă pentru Sfântul Grigorie Palama o perioadă privilegiată în lupta pentru despătimire şi unirea cu Dumnezeu. Trăirea în Hristos, descoperirea Dumnezeului Celui în Treime, în Biserică, se realizează numai în atenta luare-aminte, trezvia care poate să îl îndepărteze pe om de la înşelăciunea păcatului. Omilia a 6-a, din ciclul celor 63 de omilii care aparţin Sfântului Grigorie, are în vedere tocmai pregătirea şi asumarea perioadei Postului Mare.
Lupta împotriva îndoielii faţă de folosul postirii
Sfântul îşi începe cuvântarea cu un avertisment. Îşi determină ascultătorii să fie conştienţi de prezenţa lucrării „şarpelui spiritual şi începător al răului“, diavolul. Orice creştin care se angajează pe drumul despătimirii va fi confruntat cu „viclenia, şiretenia si multa uneltire“ a vrăjmaşului. Fie că va fi împiedicat înainte de a începe lucrarea faptei bune, fie că va fi atacat în timp ce lucrează fapta bună, sau va suferi săgeţi după săvârşirea faptei bune, creştinul trebuie să ştie că fără bărbăţia sufletului, fără zel şi fără credinţă nu are cum să se ridice împotriva curselor. Postul, ca şi viaţa creştină în general, este o luptă duhovnicească continuă. Ispita mereu prezentă introduce mai întâi îndoiala că această luptă duhovnicească ar putea avea vreun folos: „Cel rău arată că este împovărătoare şi anevoioasă împlinirea virtuţilor, găsind pricină să ne insufle deznădejde şi nepăsare, ca şi cum am avea de săvârşit lucrări anevoioase şi cu neputinţă de a fi duse la capăt, nefiind chip să împlinim cu fapta năzuinţa noastră cea bună. Pe deasupra, el dă naştere şi la neîncre-derea în cele făgăduite, adică în răsplăţile hărăzite de Dumnezeu celor ce se luptă să le dobândească“. Sfântul Grigorie Palama foloseşte imaginea ostenelilor trupeşti, fără de care nimic în această lume nu poate da roadă. Pământul nu îşi dă roadele fără ostenelile omului. Cu atât mai mult, în lupta duhovnicească sunt necesare ostenelile. Însă, dincolo de efortul omului, rămâne ajutorul pe care Dumnezeu îl dă celor ce se ostenesc: „Pentru că este vrednic de crezare Cel ce ne-a dat făgăduinţă, fiind El totodată apărător şi degrabă sprijinitor al celor ce-s gata de lupta pentru căpătarea virtuţii; dacă Cel ce are putere peste toate dă ajutor acestora, cine oare se va afla lipsit de tărie şi de folos?“
Lupta împotriva mândriei
Cel ce se angajează pe calea postului şi a luptei dohovniceşti în general trebuie să fie, de asemenea, foarte atent la ispita slavei deşarte şi la îngâmfare. Sfântul atenţionează, preluând cuvântul Evangheliei: „Nu postim ca să fim văzuţi de oameni, ci pentru Dumnezeu“. Fără falsă modestie, cel ce se luptă va avea mereu în vedere că răsplătirile lui Dumnezeu sunt incomparabile cu laudele primite de la oameni. Echilibrul între smerenie şi falsa smerenie este însă de o fineţe extraordinară. Cel ce se luptă ştie că Dumnezeu va răsplăti ostenelile dar în acelaşi timp nu are cum să se semeţească, „ca şi cum el ar fi dobândit virtutea, prin propria putere şi destoinicie“. Împlinirea binelui se face în smerenie şi cu dreapta socoteală, nici nesocotind virtuţile pe care Dumnezeu le poate dărui, dar nici amestecându-le cu fapte rele. Exemplul fariseului este mai mult decât grăitor: împletirea postului cu trufia şi osândirea aproapelui dă naştere la una din cele mai nefericite combinaţii. Moise şi Ilie au postit şi ei câte patruzeci de zile. Au postit nu însă ca fariseul, ci bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. De aceea Moise Îl vede pe Dumnezeu nu în ghicitură ci faţă către faţă, iar Ilie Îl simte pe Dumnezeu în adierea unui vânt uşor. Alături de ei, Sfântul Grigorie Palama dă exemplul Mântuitorului, „Care El Însuşi a biruit cu putere pe ispititorul, postind în pustiu şi nimicind puterea aceluia asupra omului“.
„Statornicirea postului“ în viaţa noastră
Postul aduce şi roade duhovniceşti dar în acelaşi timp poate contribui şi la instalarea unei atmosfere specifice într-o societate creştină: „Toate cele rele pier acum, şi cele bune le înlocuiesc pe acestea, când se statorniceşte postul. În locul cântecelor spurcate, acum gurile înalţă psalmi; în locul râsetelor nedemne, acum stăpânesc ruşinea şi lacrimile cele aducătoare de mântuire; în locul drumurilor celor lipsite de rost şi al rătăcirilor, acum pentru toţi s-a statornicit un singur drum, cel către Sfânta Biserică a lui Hristos. Căci aşa cum lăcomia pântecelui face să răsară şi să înflorească roiul cel de multe feluri al păcatelor, tot astfel postul este rădăcină a tuturor virtuţilor şi început al poruncilor lui Dumnezeu“.
Sfântul Grigorie Palama atrage atenţia şi asupra lipsei de cumpătare, care poate să apară chiar atunci când mâncăm „ bucate simple“. Săturarea de bucate simple nu mai este postire adevărată, chiar dacă formal se respectă cele ale postului. Ea împiedică lucrarea virtuţii la fel de bine ca şi mâncarea de bucate care nu sunt de post. Închinarea, durerea cea curăţitoare, întristarea sufletului pentru Dumnezeu nu pot fi prezente atunci când lipseşte cumpătarea: „Scurtarea după porunca lui Dumnezeu a desfătării, a somnului şi a celor plăcute simţurilor zdrobeşte inima şi ne face să ne căim de păcatele noastre“.
Fără menajamente, Sfântul Grigorie afirmă chiar că trebuie să pătimim greu pentru mântuirea noastră. Aşa cum spunea şi ava Dorotei, „osteneala smereşte trupul, iar trupul smerindu-se, se smereşte împreună cu el şi sufletul“. Desfătarea trupului poate duce nu numai la păcate trupeşti, dar poate avea consecinţe mult mai grave: necredinţa. Acest aspect este de o importanţă majoră. Asceza bine orientată deschide sufletul şi îl conformează să accepte şi să formuleze el însuşi, în acord şi în duhul Tradiţiei, coordonatele dreptei credinţe. În fond, toată Tradiţia Bisericii Ortodoxe este născută din această experienţă directă a despătimirii si a împărtăşirii de harul lui Dumnezeu. Tradiţia nu e filosofie şi nici simplă jalonare a unor direcţii dogmatice teoretice. Totul se naşte în acest creuzet al trăirii concrete a luptei cu păcatul şi patima, a încercărilor de tot felul. De aceea nu este surprinzătoare această afirmaţie a Sfântului Grigorie Palama: neînfrânarea poate duce la necredinţă. Postul, alături de alte virtuţi, ne va ajuta însă să „luptăm lupta cea bună şi să păzim credinţa cea temeinică. Astfel, vom stinge toate săgeţile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veşnică şi cerească, înfăţişându-ne biruitori în toate, bucurându-ne împreună cu îngerii din ceruri, întru Hristos, Domnul nostru“.
Lupta împotriva îndoielii faţă de folosul postirii
Sfântul îşi începe cuvântarea cu un avertisment. Îşi determină ascultătorii să fie conştienţi de prezenţa lucrării „şarpelui spiritual şi începător al răului“, diavolul. Orice creştin care se angajează pe drumul despătimirii va fi confruntat cu „viclenia, şiretenia si multa uneltire“ a vrăjmaşului. Fie că va fi împiedicat înainte de a începe lucrarea faptei bune, fie că va fi atacat în timp ce lucrează fapta bună, sau va suferi săgeţi după săvârşirea faptei bune, creştinul trebuie să ştie că fără bărbăţia sufletului, fără zel şi fără credinţă nu are cum să se ridice împotriva curselor. Postul, ca şi viaţa creştină în general, este o luptă duhovnicească continuă. Ispita mereu prezentă introduce mai întâi îndoiala că această luptă duhovnicească ar putea avea vreun folos: „Cel rău arată că este împovărătoare şi anevoioasă împlinirea virtuţilor, găsind pricină să ne insufle deznădejde şi nepăsare, ca şi cum am avea de săvârşit lucrări anevoioase şi cu neputinţă de a fi duse la capăt, nefiind chip să împlinim cu fapta năzuinţa noastră cea bună. Pe deasupra, el dă naştere şi la neîncre-derea în cele făgăduite, adică în răsplăţile hărăzite de Dumnezeu celor ce se luptă să le dobândească“. Sfântul Grigorie Palama foloseşte imaginea ostenelilor trupeşti, fără de care nimic în această lume nu poate da roadă. Pământul nu îşi dă roadele fără ostenelile omului. Cu atât mai mult, în lupta duhovnicească sunt necesare ostenelile. Însă, dincolo de efortul omului, rămâne ajutorul pe care Dumnezeu îl dă celor ce se ostenesc: „Pentru că este vrednic de crezare Cel ce ne-a dat făgăduinţă, fiind El totodată apărător şi degrabă sprijinitor al celor ce-s gata de lupta pentru căpătarea virtuţii; dacă Cel ce are putere peste toate dă ajutor acestora, cine oare se va afla lipsit de tărie şi de folos?“
Lupta împotriva mândriei
Cel ce se angajează pe calea postului şi a luptei dohovniceşti în general trebuie să fie, de asemenea, foarte atent la ispita slavei deşarte şi la îngâmfare. Sfântul atenţionează, preluând cuvântul Evangheliei: „Nu postim ca să fim văzuţi de oameni, ci pentru Dumnezeu“. Fără falsă modestie, cel ce se luptă va avea mereu în vedere că răsplătirile lui Dumnezeu sunt incomparabile cu laudele primite de la oameni. Echilibrul între smerenie şi falsa smerenie este însă de o fineţe extraordinară. Cel ce se luptă ştie că Dumnezeu va răsplăti ostenelile dar în acelaşi timp nu are cum să se semeţească, „ca şi cum el ar fi dobândit virtutea, prin propria putere şi destoinicie“. Împlinirea binelui se face în smerenie şi cu dreapta socoteală, nici nesocotind virtuţile pe care Dumnezeu le poate dărui, dar nici amestecându-le cu fapte rele. Exemplul fariseului este mai mult decât grăitor: împletirea postului cu trufia şi osândirea aproapelui dă naştere la una din cele mai nefericite combinaţii. Moise şi Ilie au postit şi ei câte patruzeci de zile. Au postit nu însă ca fariseul, ci bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. De aceea Moise Îl vede pe Dumnezeu nu în ghicitură ci faţă către faţă, iar Ilie Îl simte pe Dumnezeu în adierea unui vânt uşor. Alături de ei, Sfântul Grigorie Palama dă exemplul Mântuitorului, „Care El Însuşi a biruit cu putere pe ispititorul, postind în pustiu şi nimicind puterea aceluia asupra omului“.
„Statornicirea postului“ în viaţa noastră
Postul aduce şi roade duhovniceşti dar în acelaşi timp poate contribui şi la instalarea unei atmosfere specifice într-o societate creştină: „Toate cele rele pier acum, şi cele bune le înlocuiesc pe acestea, când se statorniceşte postul. În locul cântecelor spurcate, acum gurile înalţă psalmi; în locul râsetelor nedemne, acum stăpânesc ruşinea şi lacrimile cele aducătoare de mântuire; în locul drumurilor celor lipsite de rost şi al rătăcirilor, acum pentru toţi s-a statornicit un singur drum, cel către Sfânta Biserică a lui Hristos. Căci aşa cum lăcomia pântecelui face să răsară şi să înflorească roiul cel de multe feluri al păcatelor, tot astfel postul este rădăcină a tuturor virtuţilor şi început al poruncilor lui Dumnezeu“.
Sfântul Grigorie Palama atrage atenţia şi asupra lipsei de cumpătare, care poate să apară chiar atunci când mâncăm „ bucate simple“. Săturarea de bucate simple nu mai este postire adevărată, chiar dacă formal se respectă cele ale postului. Ea împiedică lucrarea virtuţii la fel de bine ca şi mâncarea de bucate care nu sunt de post. Închinarea, durerea cea curăţitoare, întristarea sufletului pentru Dumnezeu nu pot fi prezente atunci când lipseşte cumpătarea: „Scurtarea după porunca lui Dumnezeu a desfătării, a somnului şi a celor plăcute simţurilor zdrobeşte inima şi ne face să ne căim de păcatele noastre“.
Fără menajamente, Sfântul Grigorie afirmă chiar că trebuie să pătimim greu pentru mântuirea noastră. Aşa cum spunea şi ava Dorotei, „osteneala smereşte trupul, iar trupul smerindu-se, se smereşte împreună cu el şi sufletul“. Desfătarea trupului poate duce nu numai la păcate trupeşti, dar poate avea consecinţe mult mai grave: necredinţa. Acest aspect este de o importanţă majoră. Asceza bine orientată deschide sufletul şi îl conformează să accepte şi să formuleze el însuşi, în acord şi în duhul Tradiţiei, coordonatele dreptei credinţe. În fond, toată Tradiţia Bisericii Ortodoxe este născută din această experienţă directă a despătimirii si a împărtăşirii de harul lui Dumnezeu. Tradiţia nu e filosofie şi nici simplă jalonare a unor direcţii dogmatice teoretice. Totul se naşte în acest creuzet al trăirii concrete a luptei cu păcatul şi patima, a încercărilor de tot felul. De aceea nu este surprinzătoare această afirmaţie a Sfântului Grigorie Palama: neînfrânarea poate duce la necredinţă. Postul, alături de alte virtuţi, ne va ajuta însă să „luptăm lupta cea bună şi să păzim credinţa cea temeinică. Astfel, vom stinge toate săgeţile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veşnică şi cerească, înfăţişându-ne biruitori în toate, bucurându-ne împreună cu îngerii din ceruri, întru Hristos, Domnul nostru“.
0 Responses to Îndemn la post