BLOGUL PENTRU SUFLET

Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (în prezent oraşul Izmir, Turcia), s-a născut în jurul anului 69 şi a murit în 156. Părinţii lui, Pancratie şi Teodora, au fost la rândul lor ucişi de autorităţile romane, mai exact de prefectul roman al Efesului, Marcius, din cauza faptului că erau creştini. A fost crescut de o văduvă creştină, Calisto. Încă de mic a arătat o atât de mare dragoste pentru Hristos încât refuza să participe la jocurile celorlalţi copii, petrecându-şi timpul cu citirea Epistolelor Sfinţilor Apostoli şi cu rugăciunea. Virtutea milosteniei l-a caracterizat de mic. Atât de mult iubea să facă milostenie – odată a golit hambarele casei dând toate bunurile săracilor şi celor în nevoie – încât oamenii i-au schimbat numele primit la naştere, Pancratie (în cinstea tatălui ucis pentru Hristos) în Policarp care înseamnă „cel bogat în rod”.

Când sfântul a ajuns la vârsta de 20 de ani a auzit că Sfântul Ioan Teologul, unul din cei Doisprezece Apostoli, propovăduia Evanghelia în alte părţi ale Asiei. Având mare dorinţă să-l vadă, a cerut voie şi binecuvîntare de la maica sa adoptivă şi s-a alăturat Sfântului Apostol Ioan. Dintre ucenicii acestuia făceau parte şi Ignatie al Antiohiei (numit de Tradiţia Bisericii şi Teoforul) şi fericitul Vucol. Împreună cu dânşii a urmat şi dumnezeiescul Policarp, umblând din loc în loc, din ţară în ţară şi multe pătimind: suferea de foame, sete, goliciune şi multe alte strâmtorări, toate pentru propovăduirea cuvântului Evangheliei lui Hristos, ca şi un apostol. Petrecând multă vreme în acest fel de nevoinţe, a venit poruncă de la Domiţian, împăratul Romei, ca Sfântul Ioan Teologul să fie surghiunit în ostrovul Patmos, căci se auzise că el întorcea pe închinătorii la idoli, la credinţa în Hristos. Dorind să apuce calea surghiunului, a hirotonit pe fericitul Vucol arhiereu al Smirnei şi l-a dat pe Sfântul Policarp drept ajutor al său. După moartea lui Vucol, episcop al Smirnei a fost numit Policarp. Sfântul Policarp a fost foarte iubit de mica sa turmă de credincioşi, dar chiar şi de mulţi cetăţeni păgâni care pe de-o parte admirau nobleţea purtării şi virtutea exemplară a sfântului, iar pe de altă parte se temeau de puterea sa, căci Policarp primise de la Hristos darul facerii de minuni: prin rugăciunile sale oraşul Smirna a fost izbăvit de un incendiu, tot datorită lui mulţi bolnavi au fost tămăduiţi şi mulţi păgâni idolatri s-au creştinat, primind botezul din mâinile sfântului episcop.

A fost arestat în timpul domniei împăraţilor asociaţi Marcus Aurelius şi Lucius Verus. Sfântul Policarp ar fi putut să scape de persecuţia autorităţilor romane împotriva creştinilor dar a ales să moară pentru a fi mai repede alături de Hristos. Când soldaţii au sosit pentru a-l duce la închisoare şi apoi la judecată, Sfântul Policarp i-a aşezat la masă şi le-a cerut să-i acorde o oră răgaz, timp în care el s-a rugat la Dumnezeu. În rugăciune a avut un vis profetic în care şi-a văzut chipul în care va muri. La anchetă a refuzat să jure pe destinul împăratului, să aducă daruri de tămâie idolilor şi să-L insulte pe Hristos, motiv pentru care s-a dispus arderea sa pe rug. În timpul executării pedepsei s-a produs o minune care i-a înfricoşat pe mulţi: focul rugului nu a ars trupul sfântului ci, dimpotrivă, îl apăra ca o pavăză. Văzând că sfântul nu poate fi ucis astfel, magistratul roman a ordonat să fie înjunghiat cu un pumnal. În acest chip şi-a dat sufletul blândul Policarp, Episcopul Smirnei. După aceasta, iudeii au rugat pe judecător ca să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca dumnezeu, ca şi pe Cel Răstignit. Sutaşul, din porunca judecătorului, a ars trupul lui Policarp. Credincioșii din Smirna însă, adunând oasele lui cele mai curate decât aurul şi mai scumpe decât pietrele cele de preţ le-au dus la un loc cinstit. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei în fiecare an la data de 23 februarie.