Content feed Comments Feed

Croaţii cer referendum asupra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Publicat de Mihai (admin) duminică, 16 iunie 2013


O mie de croaţi au protestat vineri la Zagreb la apelul conservatorilor catolici, cerând organizarea unui referendum asupra căsătoriei cuplurilor homosexuale, în această ţară care urmează să adere la UE la 1 iulie, relatează AFP, conform Mediafax.

Manifestanţii au trasmis Parlamentului o petiţie împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, semnată potrivit lor de o cincime dintre alegătorii înscrişi.     
      
"Suntem cu toţii uniţi în scopul nostru, acela ca cetăţenii croaţi să aibă posibilitatea să spună ceea ce gândesc în probleme importante, precum familia, căsătoria şi adoptarea copiilor", a declarat către mulţime Yeljka Markici, din partea grupului organizator, "În numele familiei".  
        
Marşul s-a încheiat în faţa Parlamentului, unde participanţii au depus o petiţie semnată, potrivit lor, de 740.000 de persoane care cer organizarea unui referendum prin care să se decidă înscrierea în Constituţie a definiţiei căsătoriei ca o "uniune între un bărbat şi o femeie".   
        
Este vorba despre o cincime din electoratul ţării, un număr suficient de mare pentru a organiza un asemenea scrutin.          

În forma actuală, Constituţia croată nu conţine vreo definiţie a noţiunii de căsătorie.           
Parlamentul ar trebui astfel să decidă dacă se reunesc condiţiile pentru a convoca un referendum, neexistând însă vreun termen pentru luarea unei decizii de acest tip.  
        
Dacă va fi organizat un referendum, acesta va fi validat oricare ar fi rata de participare la vot.           
Participanţii la marş au cântat cântece religioase şi naţionaliste.     
      
"Căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie, de când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva", a declarat pentru AFP Dominika Jerkovici, studentă în vârstă de 20 de ani.    
      
"Nu este normal ca un bărbat sau o femeie să fie atraşi de persoane de acelaşi sex. Doar un bărbat şi o femeie pot avea copii", a declarat ea.           

Activiştii din partea comunităţii de homosexuali, alături de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, au criticat iniţiativa "homofobă" şi au cerut Guvernului de centru stânga să se opună organizării unui referendum.          

Acest subiect extrem de sensibil a divizat opinia publică din Croaţia, unde aproape 90% dintre cetăţeni sunt de religie catolică şi unde Biserica joacă în continuare un rol important în societate.           

Sâmbătă, capitala croată va organiza cea de-a 12-a Gay Pride, sub sloganul: "Această ţară este a noastră a tuturor".

(sursa: antena3.ro)

0 Responses to Croaţii cer referendum asupra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare