Am observat că noi oamenii am devenit atât de trecători prin viață,
încât alergăm între neajuns și oboseală, între indiferență și
nemulțumire și ne rezumăm doar la a avea și a fi. Din toată această fugă singurii care pierdem suntem noi.
Mă întreb adesea de câte ori eu însumi privesc spre cer, cât de des se
întâmplă ca norii, stelele și soarele să-și facă simțită prezența fară
ca eu să mă umplu de încântare?
Zilele trecute, într-o clipă de pauză, am ridicat ochii către cer.
Parcă se dădea o luptă între o mulțime de nuanțe, lumini și forțe. Mai
întâi cerul albastru, apoi norii albi și pufoși invadați de o „armată”
de nori gri și mai apoi negri. Datorită acelui contrast am privit în
adâncul meu și am găsit răspuns multor întrebări.
Citiți articolul integral pe doxologia.ro
0 Responses to Privește cerul... din tine