Content feed Comments Feed

Din nou despre stilişti

Publicat de Mihai (admin) luni, 3 mai 2010

Iată, fraţii mei, că pe stilişti Adevărul îi doare. De ce zic asta? Pentru că după ce am scris câte ceva şi despre ei, demonstrând că sunt rupţi de Biserică (schismatici), unul vine cu acuza că aş fi eretic. Ştiţi care este problema acestora? Sunt atât de mândri de faptul că ei sunt CEI ce ţin vechiul calendar, încât, cu toate că le arăţi că sunt schismatici, ei te etichetează. Ce înseamnă asta? Poate sunt dintre voi care au văzut ultimul interviu cu Aaron Russo. Acesta spunea, printre altele, că dacă cineva vine cu dovezi împotriva “elitelor” Noii Ordini Mondiale, aceştia îi pun eticheta de nebun. Astfel lumea nu-l mai crede. Uite aşa fac şi stiliştii. Dacă au văzut că nu au cu ce dovezi să vină împotriva mea, mi-au pus eticheta de eretic, pe lângă alte răstălmăciri care le-au făcut spuselor mele, la fel ca nişte protestanţi.

Dacă tot veni vorba de cei căzuţi din har (eretici), atunci, cu darul lui Dumnezeu, voi arăta că lor li se potriveşte proverbul: “Hoţul strigă hoţii!”

Luăm, din nou, la puricat cazul PS Galaction Cordun. Pe mine încă de anul trecut m-a interesat problema lor, când îşi făceau lobby ca fiind cei ce n-au acceptat cipurile; ca şi yoghinii. Din orice sursă te informezi despre stilişti vezi că acesta (PS Galaction Cordun) era singurul episcop ce le împărtăşea convingerile. Dacă totuşi ar mai fi fost şi alţii, au rămas doar la nivel de idee pentru că nici unul n-a mai trecut pe vechi.

Si iata... vin cu argumente solide că sunt schismatici... conform canonului 1 Apostolic hirotonia unui episcop se face de cel puţin doi episcopi, iar PS Galaction a hirotonit SINGUR alţii episcopi, cum reiese din cele citite pe site-ul de la Slatioara, practic ei recunosc necanonicitatea hirotoniei: “Mitropolitul Galaction, văzând că nu reuşeşte să ia legătura cu un episcop din afara României, fiind în permanenţă supravegheat, şi nereuşind să convingă vreun alt episcop din cadrul Patriarhiei Române să adere la mişcarea de rezistenţă, a luat decizia de a hirotoni singur un episcop. Astfel, la Mănăstirea Copăceni, el a hirotonit noaptea primii doi arhierei, arhimandritul Evloghie Oţa († 1979) şi părintele Meftodie Marinache († 1977)”. Oare este necanonic să hirotoneşti alţi episcopi fără a avea măcar un document scris de luare la cunoştinţă (despre care cei din Slătioara nu vorbesc încă că-l au, dar vor vorbi zilele următoare) semnat şi parafat de un alt episcop, cu parafa eparhiei păstorite de acesta? Deci hirotoniile de episcopi sunt invalide. Însă acesta a hirotonit şi preoţi şi diaconi, a căror hirotonie poate fi validă deoarece nu erau eretici ci doar schismatici. Numai aceia ar mai putea avea har (presupunând prin absurd).

Cei hirotoniţi de Evloghie Oţa şi Meftodie Marinache (episcopi, preoţi şi diaconi) nu au hirotonie validă. Tocmai pentru că aceşti “episcopi” nu au primit hirotonie validă de la Galaction Cordun, încălcându-se Canoanele Bisericii Ortodoxe: 1 Apostolic, 4 sin I ec. 3 sin. VII EC., 19,23 Antioh, 12 Laod, 6 Sard, 1 C-pol an394, 13, 49, 50Cartag.I. Ceea ce înseamnă că în altarul lor nu fac decât o maimuţăreală, deoarece fără hirotonie validă nu au nici pe Duhul Sfânt, prin care toate se sfinţesc în Biserică. Aşa că ei, în mândria lor, săvârşesc hulă împotriva Duhului Sfânt. Ei sunt cu adevărat căzuţi din har, nu noi.

Deci, cei ce nu sunt hirotoniţi direct de Galaction Cordun (preoţi şi diaconi) nu mai pot fi consideraţi schismatici, ci eretici. De ce? Tocmai pentru că neavând hirotonie validă nu au nici preoţie, la fel ca protestanţii. Un om fără Taina Preoţiei nu poate săvârşi cele ale preotului. Ori numai epitrahilul sfinţit dacă ţi l-ai pus fără să fi preot, ştiţi cum spun Sfinţii să fie scos? Prin tăierea capului! De ce? Pentru nu este vrednic unul ca acela, nefiind sfinţit (în cazul nostru neavând hirotonie validă) pentru această slujire. Acesta este chiar cazul din Vechiul Testament când Nadab şi Abiud, fii lui Aaron, au adus jertfă de tămâie lui Dumnezeu, deşi nu erau sfinţiţi pentru aceasta (Levitic 10, 1-2). Ce s-a întâmplat cu ei? Au murit arşi de vii! Pe aceştia Dumnezeu n-o să-i pedepsească aşa pentru că suntem sub legea darului. El aşteaptă pocăinţa acestora şi întorcerea lor în sânul Bisericii. Dacă nu vor asta, vor arde în focul cel veşnic, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu pe toţi!

De aceea, iubiţii mei fraţii şi surori întru Domnul, este bine să cunoaştem câte ceva despre credinţa noastră creştin-ortodoxă. Astfel să nu cădem în cursele vrăjmaşului, care ne îmbie să alegem calea lui ce este bătătorită de eretici şi schismatici. Suntem creştini ortodocşi, adică suntem singurii ce credem drept în Dumnezeu, deci nu suntem eretici! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm să trăim ortodox!

0 Responses to Din nou despre stilişti

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare