BLOGUL PENTRU SUFLET

Sfântul Vasile cel Mare în Epistola I Canonică spune: „Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărţire ei (schismaticii, ereticii, )nu mai au harul Sfântului Duh care nu li se mai dă din momentul despărţirii lor."

De la Cincizecime Duhul Sfant este Cel ce sta­bileste legatura dintre Hristos si credinciosii Sai, care alcatuiesc Biserica, pentru ca acestia sa-si insuseasca in mod personal sau subiectiv roadele mantuirii obiective infaptuite de Hristos prin faptele Sale mantuitoare. Duhul Sfant aduce si imprima in fiinta credinciosilor harul si darurile lui Hristos.

Harul Sfantului Duh este necesar omului pentru mantuire din mai multe puncte de vedere. Mai intai, harul este necesar chiar de la inceputul procesului de mantuire, fiindca nimeni nu poate intra in comuniune cu Dumnezeu fara ajutorul Lui. De aceea, Mantuitorul insusi a spus ca: "Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage Tatal, Cel ce M-a trimis pe Mine" (Ioan 6, 44).

Harul este mijlocul prin care Dumnezeu coboara la om pentru ca omul sa se inalte la Dumnezeu. Orice incercare a omului de a se inalta la Dumnezeu fara coborarea lui Dumnezeu la el este rezul­tatul unei mandrii, care sfarseste tragic, cu pra­busirea spirituala si morala a omului, asa cum s-a intamplat cu Adam. Apoi, harul este necesar pe tot parcursul intregului proces de mantuire subiectiva, fiindca nimeni nu se poate desavarsi numai prin faptele sale, fara ajutorul harului dumnezeiesc. Chiar Man­tuitorul ne-a spus: "Ramaneti intru Mine si Eu intru voi. Precum mladita nu poate aduce roade de la sine, daca nu ramane in vita, tot astfel nici voi, daca nu ramaneti in Mine" (Ioan 15,4). Numai prin seva spirituala a harului pe care il primeste neincetat din Hristos, credinciosul este in masura sa se ridice din robia patimi­lor sensibile din fiinta lui, care materializeaza sufletul, si sa devi­na fiinta libera, dupa chipul si asemanarea Creatorului, capabila sa spiritualizeze propria lui sensibilitate si sensibilitatea creatiei si sa poata vietui in comuniune cu Dumnezeu. Fara har omul nu poate intra in comuniune cu Dumnezeu. Harul este absolut nece­sar pentru mantuirea subiectiva a omului si comuniunea lui cu Dumnezeu in Hristos.

Trebuie avut in vedere faptul ca nici o fapta buna sa­varsita de omul natural nu poate servi ca baza merituoasa pentru castigarea harului dumnezeiesc. Dumnezeu ofera harul Sau in mod gratuit, datorita operei de rascumparare infaptuite de Mantuitorul Hristos. Acest adevar este pus in evidenta de Apostolul Pavel, care spune ca: "Pe noi, cei ce eram morti prin greselile noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos..., caci prin har sunteti man­tuiti. Si impreuna cu El ne-a sculat si impreuna ne-a asezat intru cele ceresti, in Hristos Iisus, ca sa arate in veacurile viitoare covarsitoarea bogatie a harului Sau, prin bunatatea ce a avut catre noi intru Hristos Iisus. Caci in har sunteti mantuiti, prin cre­dinta, si aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 5-8). Harul pe care Hristos l-a obtinut pentru noi, prin faptele Lui mantuitoare, se indreapta spre noi ca un dar din par­tea lui Dumnezeu. Harul mantuirii noastre subiective nu vine de la om, ci constituie darul pe care Dumnezeu ni-l ofera gratuit, in Iisus Hristos, prin iubirea Duhului Sfant, pentru mantuirea noastra personala.

Dupa ce a constientizat ca a pierdut toate "favorurile si gradele" Galaction Cordun adera la BOSV in data de 21 mai 1955 (la o luna dupa caterisire), unde este primit ca "mitropolit" şi în această calitate a început să hirotonisească preoţi şi diaconi (dupa cum scrie pe site-ul oficial al BOSV)

"Daca vreun episcop caterisit de sinod sau presbiter sau diacon ar îndrăzni să lucreze ceva din cele liturgice încredintate lor odinioară, atât episcopul cât si presbiterul si diaconul să nu mai aibă vreo nădejde, că la alt sinod vor putea să se mai apere si să-si recapete reintegrarea. Si cei ce sunt păcatosi în complicitate cu ei să fie lepădati din biserică, mai ales dacă ei au stiut de hotărârea caterisirii dată mai înainte". - Antioh. 4.

"Preotul care va fi caterisit pentru vinovatii canonice sau se va lăsa de preotie de voia sa, fiind mustrat de constiinta sa, mai poate da binecuvântare zicând: "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..." "Hristos adevăratul nostru Dumnezeu..." "sau ,,să cădească sau să se împărtasească în sfântul altar'?" Răspuns: "Nu. Nimic din toate acestea nu se cuvine a lucra, nici pe altele a le face, ci va fi rânduit la un loc cu mirenii". - Sf. Nicolae 8

"Cel caterisit, dacă mai slujeste, îsi sporeste mai mult nevrednicia. Cei ce primesc slujba celui caterisit cu bună stiintă, devin osânditi ca si el, si deci, se afurisesc pe termen limitat sau nelimitat. Cei ce o primesc din nestiintă sau constrângere, se canonisesc cu chibzuială. Se pare ca botezul făcut de preotul caterisit se poate recunoaste ca si cel făcut de mirean; însă taina hirotoniei făcută de arhiereu caterisit, nu poate fi recunoscută, fiindcă episcopul caterisit este arhiereu numai pentru răspunderea sufletului său, dar pentru misiunea bisericii este mirean, iar cel ce a primit o astfel de hirotonie, cu deplina cunostintă de cauză, nu numai că este hirotonisit, dar el pierde si dreptul mireanului obisnuit de a mai putea fi hirotonisit, fiind socotit ca un tâlhar de cele sfinte, fiindcă prin acest furtisag viclean, el s-a arătat si dovedit pe deplin nevrednic de a fi cleric". (II ecum. 4; Apoc. 3,13-20)

In noaptea de 30 noiembrie 1956 Galaction Cordun hirotoneste singur (de la sine putere, fara hotarare sinodala) arhierei pentru BOSV, printre care si Glicherie, ceea ce este contrar canoanelor bisericesti.

Canoanele spun ca episcopul să fie hirotonit de 2 sau 3 episcopi. (4 sin I ec.; 3 sin VII ec.; 19,23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 1 Constantinopol - an 394; 13, 49, 50 Cartag.)


Prescriptiile canonice spun ca daca hirotoniile nu au respectat prescriptiile canonice, "sa nu aibe tarie". Asadar ele sunt nule!

Deci BOSV NU DETINE HARUL DUHULUI SFANT deoarece nu l-a primit!

Nu l-a primit pentru ca:

1. Daca BOR ar fi pierdut Harul in 1924, nu a avut ce sa-i transmita lui Galaction Cordun in 1935, care la randul lui nu a avut ce transmite mai departe episcopilor din BOSV in 1956.

2. BOR detine Harul si dupa 1924, dar dupa caterisire Galaction Cordun a pierdut Harul, deci nu a avut ce sa transmita mai departe.

"Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbele lor mincinoase, când afirmă că propovăduiesc credinţa cea dreaptă. Căci aceia nu sunt creştini, ci de cei ce fac comerţ din creştinism, deoarece dânşii totdeauna preferă ceea ce le aduce lor folos în viaţă vieţuirii după adevăr. Când au crezut că vor câştiga degeaba acea întâietate, atunci au consimţit cu vrăjmaşii Lui Dumnezeu, iar când au văzut că poporul se înfurie, iarăşi făţărnicesc dreapta credinţă. Eu nu ştiu dacă aceiasunt episcopi, şi niciodată nu voi socoti între preoţii lui Hristos pe cel ce prin mâini murdare a fost aşezat la conducere spre distrugerea credinţei. Aşa judec eu. Iar dacă voi sunteţi ceva de partea noastră, fireşte că veţi judeca aşa ca noi; iar dacă veţi judeca singuri, fiecareva fi stăpân asupra părerii sale; iar noi suntem nevinovaţi de sângeleaceluia." 1 Prescriptii canonice

Astăzi am constatat cu durere într-un video postat pe youtube, că "frații" nostrii stilisti, dupa cum ei se numesc PĂSTRATORII ORTODOXIEI încalcă flagrant Sfintele Canoane.

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi (BOSV) din Romania construieşte o "catedrală" (o variantă stersă a Catedralei Mântuirii Neamului), și au ajuns la pictură, în a cărei executare nu respecta deloc Canoanele Picturii.

Mai exact, au pictat pe boltă în Sfântul Altar pe Dumnezeu Tatal sub înfățișarea unui batran, ceea ce este interzis încă de la Sinodul VII Ecumenic!

Dar să explicam pentru toţi:

S-a spus despre icoana ortodoxă că este o "Biblie în imagini”. Cu alte cuvinte, Biserica mărturiseşte pe cale vizuală, prin intermediul icoanei, adevarul de credinta revelat. Acest fapt ii confera totodata icoanei, un important fundament dogmatic.

Chiar daca imaginatia umana nu are limite, putand din acest punct de vedere reprezenta orice, in ceea ce priveste realitatile dumnezeiesti, trebuie sa admitem ca nu totul e reprezentabil. In acest sens, realismul evanghelic reprezinta fara indoiala un profund temei al intregii iconografii ortodoxe. Potrivit parintelui Grigorie Krug, fundamentul care permite aparitia si existenta icoanelor, consta in faptul ca ele reprezinta ceea ce este vizibil si tangibil.

De aceea, icoana autentica nu poate fi realizata de oricine, oriunde si oricum. Tot din acelasi motiv, de-a lungul veacurilor au fost date anumite dogme si canoane care au condus la definitivarea unei adevarate teologii a icoanei in Biserica. Sinodul VII Ecumenic este reprezentativ in acest sens, fiind convocat in vederea condamnarii iconoclasmul ca erezie si a restabilirii cultului sfintelor icoane.

Icoana insa, - si realitatile istorice au dovedit-o – poate fi pusa din pacate si in slujba invataturii de credinta falsificate, in slujba ereziei. Un astfel de exemplu este legat de incercarile de a reprezenta iconografic pe Dumnezeu Tatal si, in special, Sfanta Treime.

"L-a vazut cineva pe Dumnezeu Tatal ca sa-L poata picta?"

Cauzele schismei

În anul 1977, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a intrat în contact cu Biserica Ortodoxă de Stil vechi a Greciei. Astfel, preotul român Vasile Pătrăcescu a vizitat Mănăstirea Sf. Ciprian şi Justina, care se afla sub omoforul Sinodului condus de arhiepiscopul Auxentios. În acelaşi an, stareţul mănăstirii sus-menţionate, arhimandritul Kiprian, a efectuat o vizită la Biserica Ortodoxă de stil vechi din România. La revenirea sa în Grecia, el a făcut un raport favorabil despre Biserica din România şi Biserica de stil vechi din Grecia a fost de acord să stabilească relaţii cu Biserica din România. Ca urmare, în 1979, episcopul Silvestru Onofrei a semnat declaraţia de intrare în comuniune euharistică cu sinodul condus de mitropolitul Kallistos de Corint, în timpul unei vizite în Grecia. Cu prilejul aceleiaşi vizite, a fost confirmată validitatea hirotoniilor episcopale din ierarhia română.

În anul 1983, mitropolitul Glicherie a devenit grav bolnav. Nu a fost numit nici un locum tenens, dar episcopul Silvestru a preluat conducerea Sf. Sinod, în calitate de cel mai vechi episcop.

În acelaşi an, mitropolitul Kallistos de Corint a părăsit sinodul bisericii din Grecia ca urmare a unor neînţelegeri de ordin ecleziologic, iar mitropolitul Antonios a devenit preşedintele Sinodului Kalistit. În anul 1984, Sinodul Kalistit s-a unit cu Sinodul mitropolitului Gherontios, dar mitropolitul Kiprianos de Oropos şi Fili a refuzat să accepte acest lucru şi a fondat un nou sinod împreună cu episcopul Giovanni de Sardinia. Datorită relaţiilor sale personale cu românii, mitropolitul Kiprianos i-a convins să rămână în comuniune cu aceştia şi astfel Biserica Ortodoxă de stil vechi din România a intrat în comuniune cu Sinodul Kiprianit. PS Cozma a protestat, fiind nemulţumit de intrarea în comuniune cu mitropolitul Kiprian de Oropos şi Fili, considerându-l eretic, deoarece era considerat modernist şi susţinea o ecleziologie "falsă". El susţinea păstrarea tradiţionalismului ortodox, refuzând orice element de modernitate.

În luna martie 1984, a avut loc un puternic incendiu la Mănăstirea Slătioara, focul izbucnind în paralel în 5-6 locuri. În chilii au fost găsit câteva sticle incendiare. Focul a mistuit câteva clădiri de bunuri materiale şi alimente. Episcopii Silvestru şi Demostene l-au acuzat pe episcopul Cozma că a pus deliberat focul şi că ar fi agent al Securităţii strecurat în mănăstire cu scopul de a o submina din interior.

Episcopul Cozma a intrat în conflict cu ceilalţi episcopi ai Bisericii de Stil Vechi, fiind acuzat de nenumărate fapte imorale şi contrare intereselor Bisericii, mai ales în ce priveşte recunoaşterea cultului şi bunul mers al mănăstirii. La rândul său, PS Cozma i-a acuzat pe cei doi episcopi că dau vina pe el pentru incendiu cu scopul de a-l alunga din mănăstire, deoarece el susţine o ecleziologie strictă şi nu doreşte intrarea în comuniune cu Sinodul Kiprianit "al Rezistenţei". Ca urmare a acuzaţiilor celor doi episcopi, PS Cozma a fost obligat de furia poporului să se retragă la casa părintească pe lângă Vatra Dornei. Nu i s-a permis să comunice nici cu mitropolitul Glicherie, care era îngrijit de ieromonahii Vlasie Mogârzan, Veniamin şi Mirea. Pr. Vlasie a fost ales ulterior ca stareţ al mănăstirii. Episcopul Cozma a scris preşedintelui comunist Nicolae Ceauşescu, cerându-i să ordone o investigaţie cu privire la incendiul de la Slătioara, dar autorităţile nu i-au răspuns şi nici nu au iniţiat vreo cercetare.

În perioada 1985-1989 a fost pus în suspendare de către Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Pentru a combate "erorile" Bisericii Ortodoxe de stil vechi din România, PS Cozma a fondat Comitetul Naţional pentru Mântuirea Bisericii ortodoxe Adevărate a României. În anul 1985, episcopul Cozma a trimis o scrisoare Sinodului Bisericii Ortodoxe de stil vechi din România în care spunea: "Dacă vreuna dintre cele 200 acuzaţii la adresa mea este dovedită a fi adevărată, vă rog să mă depuneţi din treaptă. Vreau să vorbesc cu părintele meu spiritual, mitropolitul!" Sinodul nu i-a răspuns. Organele de miliţie l-au anchetat şi apoi l-au plasat sub supraveghere în satul natal.

În anul 1985, IPS Glicherie a trecut la cele veşnice. Episcopul Cozma i-a scris noului mitropolit Silvestru, acuzându-l de schimbarea ecleziologiei bisericii, de sechestrarea mitropolitului Glicherie şi de neinformarea acestuia cu privire la schimbarea ecleziologiei. Noul mitropolit Silvestru nu i-a răspuns.

Între anii 1985-1989, episcopul Cozma s-a aflat izolat în satul natal, fiind supravegheat permanent de către miliţie.

Fondator al unei noi Biserici

PS Cozma a plecat în satul său natal (Neagra Şarului), înfiinţând Mănăstirea Dornelor şi căutând să se alăture unei alte jurisdicţii. Într-o scrisoare din 5/18 mai 1992, a anunţat că se separă de conducerea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a mitropolitului Vlasie Mogârzan. I-a acuzat pe ceilalţi episcopi (în special pe mitropolitul Vlasie) de legături cu fosta Securitate de izolare a IPS Glicherie şi de complot împotriva sa, prin răspândirea de afirmaţii răutăcioase la adresa persoanei sale. El a scris că refuză să recunoască biserica condusă de mitropolitul Vlasie, despre care a scris: '"Biserica Ortodoxă Adevărată în care am lucrat şi pe care am servit-o toată viaţa nu este aceasta. Totul s-a schimbat. Ei au introdus o nouă ecleziologie şi modernism. Eu continui să fiu episcop al aceleiaşi biserici ortodoxe adevărate pe care a înfiinţat-o părintele meu spiritual, mitropolitul Glicherie, nu al acestei noi "Biserici" pe care a creat-o acum Vlasie. Vlasie şi cei cu el sunt o ruşine pentru Ortodoxie!"

În anul 1995, episcopul Cozma a paralizat după un accident cerebral. Construcţia bisericii de la Mănăstirea Dornelor a fost stopată. În anul 1997, relicvele mitropolitului Glicherie au fost exhumate şi au fost găsite neputrezite, iar Sinodul condus de mitropolitul Vlasie l-a canonizat ca sfânt pe IPS Glicherie. Deşi era bolnav şi nu putea să meargă, episcopul Cozma a călătorit totuşi la Mănăstirea Slătioara pentru a venera relicvele părintelui său spiritual. PS Cozma a afirmat că mitropolitul Vlasie nu i-a permis să participe la canonizarea Sf. Glicherie de la Mănăstirea Slătioara, interzicânu-i să intre pe teritoriul mănăstirii.

Iată că, după sminteala din Săptămâna Patimilor, stiliştii români au început să facă din nou exces de zel, însămânţând vrajbă şi dezbinare pe alte site-uri Creştin-Ortodoxe. În acest articol am demonstrat că nu sunt o grupare legală din punct de vedere canonic. Mai nou, inventează circumstanţe atenuante privind hirotonia invalidă a celor doi : Evloghie Oţa şi Meftodie Marinache întru episcopi. Dar v-aţi întrebat vreodată: de către cine au fost ei hirotoniţi? Pe internet avem informaţia că această hirotonie ilegală a fost săvârşită de PS Galaction Cordun.
Cine a fost acesta?

Fostul PS Galaction Cordun a fost caterisit (și depus) de Sfântul Sinod al B.O.R. pentru grave abateri morale și sminteli publice repetate, și după avertismente repetate vreme de aproape 20 ani!!! Dar pentru a nu-și pierde ”privilegiile” în fața oamenilor neștiutori (off, grea boală slava deșartă și nepocăința!), el s-a dus la stiliști ca un fur de cele sfinte, continuând să-și aroge statutul de arhiereu. Deși cu ani înainte l-a hirotonit pe Părintele Cleopa ierodiacon si ieromonah, acum fiind scos din rândul clericilor și al monahilor, G.Cordun a încercat să-l momească și pe părintele Cleopa promițându-i că-l va face episcop, vicarul lui, la stiliști. Părintele Cleopa l-a avertizat pe ”moș Grigore Cordun”că nu mai are drept de a purta veșmintele, necum de a mai sluji Sfânta Liturghie și de a hirotoni, îndemnându-l la pocăință. Dar, mândria lui G.Cordun a continuat… A ”hirotonit” fără nici un drept doi ”episcopi” necanonici, iar apoi lucrurile s-au propagat în avalanșă până astăzi. Sunt deja 10 ”episcopi” stiliști și un ”mitropolit”, fără succesiune apostolică. De aceea, stiliștii români sunt în afara Bisericii, și sărmanii continuă mândria și înșelarea cu o bravare și dârzenie de îndrăciți… Nici o Biserică Ortodoxă, nici chiar pe stil vechi, nu-i recunoaște. Cât despre rebotezarea și remiruirea ortodocșilor de pe stilul (calendarul) nou, acestea sunt semne clare de erezie și de hulire a Duhului Sfânt din B.O.R. care a dat și dă mereu Sfinți, pentru că Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat este capul Bisericii, și El Își sfințește ucenicii și din vremea liniștii și din vremea prigoanelor (și comunistă și post ‘89).

Trebuie să le reamintim acestora că Dumnezeu nu face minuni dacă respecţi un calendar, ci El le face după măsura credinţei tale.

Mulţi invocă faptul că Iordanul se întoarce când se săvârşeşte slujba de Bobotează pe vechi. Încă şi faptul că Lumina Sfântă vine când serbăm Paştile tot pe vechi. Aceasta ca şi cum Dumnezeu ar fi condiţionat de timp. Oameni buni, oare Dumnezeu face să se întoarcă Iordanul pentru că acolo se respectă calendarul vechi, sau pentru că preoţii împreună cu Patriarhul lor se roagă lui Dumnezeu, sfinţind, după rânduiala întregii Biserici Creştin-Ortodoxe, apa? Oare Dumnezeu face ca să vină Sfânta Lumină la fiecare Paşti, cinstind calendarul vechi, sau la rugăciunile Patriarhului şi a preoţilor? Ce este mai mare: calendarul sau rugăciunea; credinţa sau calendarul?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Aceasta o zicea referitor la venirea sfârşitului lumii. Oare pentru a mai amâna Apocalipsa ce soluţie este mai bună: trecerea la vechiul calendar sau pocăinţa? Cei de pe stil vechi din România spun că trecerea la vechiul calendar este soluţia. De ce zic asta? Pentru că ei turuie cu anatemele Sfinţilor împotriva acestui calendar, neînţelegând că litera ucide duhul. Anatemizând calendarul, de fapt, au anatemizat pe aceia care-l utilizează în scopuri satanice. Aşa şi cuţitul este folosit pentru a tăia pâinea, dar din cauza celor care-l folosesc pentru a ucide trebuie scos din uz?

O altă acuzaţie adusă nouă (cea mai gravă!) este că am fi căzuţi din Har (eretici). Este o acuzaţie lipsită de fond, deoarece în B.O.R. harul este lucrător. Faptul că Aghiasma mare şi cea mică nu se strică, ar trebui să le dea de gândit. Fraţilor, noi ortodocşii nu mergem după împărţirea scolastică a slujbelor în Taine şi Ierurgii. Slujba de sfinţire a apei din care rezultă Aghiasma mare (la Bobotează) sau mică (la începutul fiecărei luni, sau la sfeştaniile săvârşite în casele credincioşilor) este şi ea o Taină, nu o Ierurgie. Dacă am fi căzuţi din har, n-ar mai lucra Duhul Sfânt şi ni s-ar strica Aghiasma ca a papistaşilor. Asta este doar un aspect…(cred eu, destul de clar).

Totuşi de ce să credem că stilismul este o faţă a Antihristului? Tocmai pentru că numai diavolul însămânţează ură şi dezbinare între creştini.

Dacă la începuturile creştinismului a dus o politică de exterminare a creştinilor, pe urmă, văzând că nu este chip de a-i şterge de pe faţa pământului, a făurit ereziile.

Astfel “s-a infiltrat” cu succes în cler, pe care l-a îndemnat să filosofeze asupra lucrurilor ce o minte mărginită nu le poate cuprinde. Aşa s-au născut toate ereziile, ereziarhii căutând prin prisma logicii să-şi explice Tainele lui Dumnezeu. S-a ajuns la dezbinare între creştini, lucru ce l-a speculat diavolul, tocmai pentru a pregăti lumea de venirea lui Antihrist. Încetul cu încetul episcopi şi preoţi care erau creştini, au căzut în laţurile satanei devenind propovăduitori ai ereziilor, eretici. O mare parte din lumea creştină le-a urmat, aceste erezii dăinuind până astăzi. Însă ruptura cea mai mare s-a făcut în urma mândriei latinilor de a nu accepta învăţătura de credinţă al Celor Şapte Sinoade Ecumenice, formulată de Sfinţii Părinţi.

Astfel diavolul a obţinut cea mai mare victorie în bătălia cu creştinii, împărţind lumea în două.

Pe urmă, din secolul 14 şi până în prezent i-a fărămiţat pe Apuseni în mii de secte. Acum 5 ani în America erau înregistrate peste 10.000 de secte, care de care mai “creştine”.

În Răsărit de abia în secolul 20, prin introducerea noului calendar, a reuşit să dezbine Biserica, din Ea căzând doar “marii apărători ai lui” însă nu a unităţii Bisericii, după pilda Sfinţilor Părinţi. Deşi calendarul nu este motiv serios de schismă pentru că nu încalcă vreo dogmă a Sfinţilor Părinţi, totuşi diavolul şi-a găsit adepţi, mânaţi de duhul acriviei.

În România, nu ştiu prin ce fel de iconomie, a fost pus ca întâistătător Galaction Cordun, deşi un CATERISIT, nu poate fi repus în treaptă decât după ce s-a pocăit şi numai după întrunirea sinodului Bisericii, format din: EPISCOPI, PREOŢI, DIACONI, MIRENI, MONAHI.

Mă întreb: cum au putut aplica principiul iconomiei neavând un sinod care să-l reabiliteze, iar în cazul schimbării calendarului au aplicat acrivia? Cum se împacă una cu alta?

Iată de ce stilismul românesc (toate cele 5 grupări) este o faţă a Antihristului. Scopul diavolului este de a dezbina cât poate de mult creştinătatea, iar la noi a reuşit-o prin stilişti! De ce? Pentru că “o turmă mică” e mai uşor de controlat decât un întreg Răsărit.

Însă nu s-a oprit aici, creând stilismul. Văzând că în temniţele comuniste a murit aproape o generaţie de creştini ortodocşi pe stil nou şi că sunt mari făcători de minuni, a făcut în aşa fel încât să ia amploare mişcarea ecumenistă.

Astfel, această mişcare va uni tot ceea ce a dezbinat, însă nu pentru a determina oamenii să se închine Adevăratului Dumnezeu, ci lui antihrist, liderul acesteia.

Deci toate ereziile şi schismele sunt planurile diavolului pentru a schimba închinarea la Hristos cu închinarea la antihrist.

De exemplu stiliştii; ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?

arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.

Dar cum? Se primesc prin pocăinţă ?

arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calen-darul este o măsurătoare.

Deci ei vin aşa, pur şi simplu ?

arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au complicat acuma - ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.

Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.

Din cauza calendarului au dat în...

arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă intră în păgînătate : "şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgîn şi vameş"[1]; deci păgînătatea.

[1] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos, Ucenicilor: "Şi de-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi şi-l mustră pe dînsul între tine şi între el singur; deci, de te va asculta, ai dobîndit pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, mai ia împreună cu tine încă pe unul sau doi, ca prin gura a două sau a trei mărturii să stea tot graiul. Iar de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; şi de nu va asculta nici de Biserica, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 18, versetul 15,16,17.

(extras din “Singur ortodoxia”)

În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să ţină.

După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti:

- Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare.

Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând:

- Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt!

Apoi au strigat cu mânie asupra mea:

- Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?

- Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-am răspuns.

În altă zi mi-au spus cu mânie:

- Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii!

Iar eu le-am zis:

- Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!

După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă:

- Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut.

Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.

Iată, fraţii mei, că pe stilişti Adevărul îi doare. De ce zic asta? Pentru că după ce am scris câte ceva şi despre ei, demonstrând că sunt rupţi de Biserică (schismatici), unul vine cu acuza că aş fi eretic. Ştiţi care este problema acestora? Sunt atât de mândri de faptul că ei sunt CEI ce ţin vechiul calendar, încât, cu toate că le arăţi că sunt schismatici, ei te etichetează. Ce înseamnă asta? Poate sunt dintre voi care au văzut ultimul interviu cu Aaron Russo. Acesta spunea, printre altele, că dacă cineva vine cu dovezi împotriva “elitelor” Noii Ordini Mondiale, aceştia îi pun eticheta de nebun. Astfel lumea nu-l mai crede. Uite aşa fac şi stiliştii. Dacă au văzut că nu au cu ce dovezi să vină împotriva mea, mi-au pus eticheta de eretic, pe lângă alte răstălmăciri care le-au făcut spuselor mele, la fel ca nişte protestanţi.

Dacă tot veni vorba de cei căzuţi din har (eretici), atunci, cu darul lui Dumnezeu, voi arăta că lor li se potriveşte proverbul: “Hoţul strigă hoţii!”

Luăm, din nou, la puricat cazul PS Galaction Cordun. Pe mine încă de anul trecut m-a interesat problema lor, când îşi făceau lobby ca fiind cei ce n-au acceptat cipurile; ca şi yoghinii. Din orice sursă te informezi despre stilişti vezi că acesta (PS Galaction Cordun) era singurul episcop ce le împărtăşea convingerile. Dacă totuşi ar mai fi fost şi alţii, au rămas doar la nivel de idee pentru că nici unul n-a mai trecut pe vechi.

Si iata... vin cu argumente solide că sunt schismatici... conform canonului 1 Apostolic hirotonia unui episcop se face de cel puţin doi episcopi, iar PS Galaction a hirotonit SINGUR alţii episcopi, cum reiese din cele citite pe site-ul de la Slatioara, practic ei recunosc necanonicitatea hirotoniei: “Mitropolitul Galaction, văzând că nu reuşeşte să ia legătura cu un episcop din afara României, fiind în permanenţă supravegheat, şi nereuşind să convingă vreun alt episcop din cadrul Patriarhiei Române să adere la mişcarea de rezistenţă, a luat decizia de a hirotoni singur un episcop. Astfel, la Mănăstirea Copăceni, el a hirotonit noaptea primii doi arhierei, arhimandritul Evloghie Oţa († 1979) şi părintele Meftodie Marinache († 1977)”. Oare este necanonic să hirotoneşti alţi episcopi fără a avea măcar un document scris de luare la cunoştinţă (despre care cei din Slătioara nu vorbesc încă că-l au, dar vor vorbi zilele următoare) semnat şi parafat de un alt episcop, cu parafa eparhiei păstorite de acesta? Deci hirotoniile de episcopi sunt invalide. Însă acesta a hirotonit şi preoţi şi diaconi, a căror hirotonie poate fi validă deoarece nu erau eretici ci doar schismatici. Numai aceia ar mai putea avea har (presupunând prin absurd).

Cei hirotoniţi de Evloghie Oţa şi Meftodie Marinache (episcopi, preoţi şi diaconi) nu au hirotonie validă. Tocmai pentru că aceşti “episcopi” nu au primit hirotonie validă de la Galaction Cordun, încălcându-se Canoanele Bisericii Ortodoxe: 1 Apostolic, 4 sin I ec. 3 sin. VII EC., 19,23 Antioh, 12 Laod, 6 Sard, 1 C-pol an394, 13, 49, 50Cartag.I. Ceea ce înseamnă că în altarul lor nu fac decât o maimuţăreală, deoarece fără hirotonie validă nu au nici pe Duhul Sfânt, prin care toate se sfinţesc în Biserică. Aşa că ei, în mândria lor, săvârşesc hulă împotriva Duhului Sfânt. Ei sunt cu adevărat căzuţi din har, nu noi.

Deci, cei ce nu sunt hirotoniţi direct de Galaction Cordun (preoţi şi diaconi) nu mai pot fi consideraţi schismatici, ci eretici. De ce? Tocmai pentru că neavând hirotonie validă nu au nici preoţie, la fel ca protestanţii. Un om fără Taina Preoţiei nu poate săvârşi cele ale preotului. Ori numai epitrahilul sfinţit dacă ţi l-ai pus fără să fi preot, ştiţi cum spun Sfinţii să fie scos? Prin tăierea capului! De ce? Pentru nu este vrednic unul ca acela, nefiind sfinţit (în cazul nostru neavând hirotonie validă) pentru această slujire. Acesta este chiar cazul din Vechiul Testament când Nadab şi Abiud, fii lui Aaron, au adus jertfă de tămâie lui Dumnezeu, deşi nu erau sfinţiţi pentru aceasta (Levitic 10, 1-2). Ce s-a întâmplat cu ei? Au murit arşi de vii! Pe aceştia Dumnezeu n-o să-i pedepsească aşa pentru că suntem sub legea darului. El aşteaptă pocăinţa acestora şi întorcerea lor în sânul Bisericii. Dacă nu vor asta, vor arde în focul cel veşnic, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu pe toţi!

De aceea, iubiţii mei fraţii şi surori întru Domnul, este bine să cunoaştem câte ceva despre credinţa noastră creştin-ortodoxă. Astfel să nu cădem în cursele vrăjmaşului, care ne îmbie să alegem calea lui ce este bătătorită de eretici şi schismatici. Suntem creştini ortodocşi, adică suntem singurii ce credem drept în Dumnezeu, deci nu suntem eretici! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm să trăim ortodox!

Păcatul trecerii oamenilor la sectari este foarte mare, este un păcat împotriva Duhului Sfant, n-are iertare nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. De nu se vor întoarce la Biserica Ortodoxă sectarii sunt pierduţi! Biserica este mama noastră ea ne-a născut prin apă şi prin Duh, căci I-a spus Iisus lui Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea intra în împărăţia Cerurilor” (Ioan 3, 5).

Este un eres, o sectă numită “penticostali”, am fost la aceştia la casa lor de rugăciune la Vicovul de Sus, la Straja, că ei ziceau că au dreptul de a boteza cu Duhul Sfant. “Cine v-a spus vouă aşa ceva, de ce atâta mândrie în capul vostru? Căci botezul cu Duhul Sfânt nu se cere la creştini, acesta numai Apostolii l-au avut, care a venit în limbi de foc şi le-a dat Apostolilor putere să vorbească în toate limbile şi să facă minuni şi să învieze morţii. Deci, pentru noi este rânduit botezul cu apă şi cu Duh Sfânt”.

Sectarii sunt ramuri rupte de la Biserica lui Hristos. La Efeseni se spune, că noi suntem Biserica lui Hristos şi mădulare în parte, pe unul l-a pus Dumnezeu Apostol, pe unul prooroc şi altele, fiecare suntem mădulare ale Bisericii, nu că noi suntem Biserica, ci mădularele Bisericii, Biserica Universală este Trupul lui Hristos. Iisus a spus că toată viţa care rămâne în El aduce roadă, iar care nu rămâne în El se taie şi se aruncă în foc.

Cu omul sectar atâta ai voie să vorbeşti: odată şi de două ori (Tit 3, 10) şi apoi să-ţi fie ca un păgân şi vameş. Sf. Ioan Evanghelistul zice, să nu-i primim în casă, nici ziua bună să nu le dăm. Sectarul spune: Uite ce scrie aici şi omul crede; aşa spun baptiştii, penticostalii şi toţi sectarii, dar n-avem voie nici să vorbim cu ei, n-avem voie să-i primim, nici să mergem la adunările lor. La adunarea lor mergi, numai dacă încerci să tragi pe cineva de acolo.

După canonul 9 şi 34 al Sinodului de la Laodiceea şi Conoanele Apostolice “Este oprită mergerea creştinilor la cimitirele lor şi la adunările sectarilor, ereticilor” Canonul 45 Apostolic, din anul 50 de la Ierusalim, “Preot, diacon, creştin, care se roagă cu ereticii – sectarii să se afurisească (blesteme), dacă a slujit cu ei să se afurisească (Preotul)” să se scoată din preoţie. Canonul 46 apostolic spune: “Episcop, preot, diacon, care botez sau jertfă ia de la ereticii sectari să se “caterisească” să i se ia preoţia”, cu atât mai mult cad sub blestem creştinii ce merg la ei.


Cum să ne purtăm cu sectarii?

“De omul eretic (sectar) după întâia şi a doua mustrare depărtează-te” (Tit 3, 10). Pe omul sectar după mustrare îl părăseşti şi-ţi este ţie ca un păgân.

Când este vorba să-l ajuţi pe fratele tău, ajuţi pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-i mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credinţă îl urăşti, căci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!”. Iar în psalmul 138 se spune: “Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât” şi zice Psalmul: “Cu ură desăvârşită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie”. Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim. In privinţa credinţei nu discutăm, îi spui aşa: “Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi eşti păgân şi vameş!”

Ei zic că sunt fraţi cu noi. Eu nu sunt frate nici cu lupul, nici cu câinele, nici cu porcii, nici cu lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, nici cu leii, nici cu vulpile, eu sunt prieten numai cu oamenii, voi sectarii nu sunteţi oameni. Voi sunteţi draci fără de coarne, că voi căutaţi să distrugeţi Biserica şi să-i rupeţi pe oameni de la ea, ca să-i duceţi în iad. Măcar dracii au coarne, iar voi nu aveţi deşi faceţi ca ei.

Când am discutat aici, vine un predicator baptist din Piatra Neamţ, cu două autocare de baptişti. Era Vineri, când nu aveam vreme să vorbesc cu oamenii, căci Vinerea îi Spovedesc pe călugări. Vine la mine o femeie bătrână: Părinte, soţul meu a înnebunit acum la bătrâneţe a trecut la baptişti şi-i tâmplar. Eu zic: Adu-l încoace! Nu vrea să vină; a zis că vine numai cu predicatorul, care l-a făcut baptist pe el. Acest predicator a atras la el vreo 50 de familii, ei vin cu dolari, cu fonduri să cumpere oameni.

I-am zis femeii: Să vină cu predicatorul de vrea, eu sunt bucuros! Mă duceam la Spovedanie, vine femeia către mine: Părinte, vine soţul meu, uite acela e predicatorul, aieştea sunt toţi baptişti!

Le-am spus călugărilor, că-i Spovedesc mâine, eram cu Crucea, cu Felonul şi cu Epitrahilul şi mă duc la chilia mea să văd de vin acolo. Numai ce-i văd, că au intrat pe sală toţi. Vine şi omul cu femeia, cu şeful baptiştilor, avea un doctorat la Londra, iar celălalt în Austria, doctoratele lui, două în răutăţi!

Îi poftesc pe scaun şi-i întreb cine sunt:

- Suntem baptişti, eu am făcut studii în Anglia.

Am întrebat:

- De ce aţi venit dumneavoastră la noi?
- Am venit să-ţi arăt adevărul!

Dar eu am zis un cuvânt mai puţin politicos:

- Mi se pare că ai venit să înveţi pe popa carte.
- Am să te învăţ, a zis el.

Îi zic eu: Cum să mă înveţi tu pe mine adevărul, când tu propovăduieşti minciuna. Adevărul este o singură linie, nu pot fi două adevăruri. Hristos a spus: “Eu sunt adevărul!”. Cum poate să fie adevărul şi la dumneata şi la mine? La tine nu poate să fie adevăr, căci Biserica este de 2000 de ani, iar voi aţi ieşit ca ciupercile după ploaie. Toţi aveau Biblii de ale lor în mână. Ia să vă întreb eu pe Voi: Câţi ani au fost de la începutul lumii până la potop?

Se uită predicatorul la mine şi zice: Au fost 1500!

Zic eu: Prost ai răspuns, au fost exact 2243 de ani. Iar el a zis: unde scrie? Căci în Biblie nu scrie.
Iată aici Hronograful lui Gheorghe Chedrinos, care este tradus de pe limba caldeilor de pe timpul lui Avraam!

Câţi ani au fost predicatorule de la Adam până la Avraam? Ei n-au Sfânta Tradiţie, vor să zboare cu o aripă şi să meargă pe un picior. Îi spun eu: Au fost exact 3487 de ani.

Ia să-ţi spun eu: de la Adam şi până la ieşirea poporului evreu din Egipt, câţi ani au fost, predicatorule? Îi zic eu: Au fost 4068 ani. În anul 4108 se dau cele 10 Porunci pe Muntele Sinai. Ia să-mi spui unde era atunci Scriptura în care crezi? Unde era, mă? Cu ce s-a mântuit lumea 4108 ani? Că nu era Biblia voastră atunci?

- Zice el: A fost ceva…
- Ce este acel ceva, de la zidirea lumii şi până la Moise? Se uitau unii la alţii…
- Măi hoţule, nu te da după deget, ci spune cum îl cheamă pe acel ceva? Tot zicea că a fost ceva.,. vedeţi aşa vă îmbată de cap, aşa vă înnebuneşte, mă tu eşti predicator, mă mincinosule. Spune mă: A fost Biblia de la zidirea lumii până la Moise? N-a fost, dar a fost ceva, ai venit acasă la mine ca să-mi spui că a fost ceva, dar nu-mi spui cum îl cheamă pe acel ceva. Ce a fost?
- Apoi – a zis el – a fost o tradiţie.
- Dar vezi că se numeşte Sfânta Tradiţie, că s-a trimis prin viu grai. Ai văzut cu ce s-a ţinut credinţa timp de 4108 ani, prin grai viu din tată-n fiu. Vezi că Biblia vine după 4108 ani, dar Biblia n-a scris tot. Ai văzut că rădăcina Bibliei este Sfânta Tradiţie, ai văzut, că voi baptiştii şi toate sectele acestea protestante mergeţi cu un picior şi zburaţi cu o aripă şi nu se poate aşa? Sfânta Tradiţie este prin viu grai şi apoi, oare Scriptura s-a scris toată? Numai un rezumat din cele ce au fost transmise din Tradiţie acestea s-au scris. Pentru ce? Pentru că Moise a scris mai pe scurt istoria lumii, în Muntele Sinai. Îl auzi apoi pe Sf. loan Evanghelistul; că spune: “Sunt încă multe altele pe care le-a făcut Iisus, care de s-ar fi scris una câte una, nici în lumea aceasta n-ar fî încăput cărţile ce s-ar fi scris”. De la moartea lui Hristos, înviere şi înălţare şi până la anul 42 când s-a scris prima Evanghelie de ce s-au folosit creştinii, căci Iisus n-a scris nimic? Din Sfânta Tradiţie, din gura Apostolilor s-au scris în Evanghelie numai cele de cuviinţă, ca să le ţină minte oamenii şi să le fie de folos.

- Măi, predicatorule, ştii tu când s-au scris Evangheliile? Evanghelia de la Matei s-a scris în anul 42 după Hristos. A lui Marcu la anul 44, a lui Luca la anul 48, a lui loan la anul 65 după Hristos, iar ultima carte a Scripturii – Apocalipsa a scris-o în insula Patmos, loan Evanghelistul, la anul 96 după Hristos. Deci între anii 42-96 s-a scris tot Noul Testament. De la anul 33, 3 luni şi 20 de zile anul morţii lui Hristos până la anul 42 sunt 9 ani, vreme în care n-a fost Noul Testament, ci doar Sfânta Tradiţie despre Hristos, în Vechiul Testament 4108 ani s-a folosit lumea de Sf. Tradiţie, iar în Noul Testament, vreme de 9 ani, vezi că Sfânta Tradiţie este întâi şi apoi Scriptura?

- Apoi, alta, unde era Sâmbăta voastră, măi predicatorule, atâtea mii de ani?

Zice el:

- Avraam a păzit poruncile!

- Care porunci? – i-am zis eu. Scrie undeva ca Avraam a ţinut Sâmbăta? Arată-mi scris în Biblie, cutare, la Geneză că a ţinut Sâmbăta. Sâmbăta s-a pus zi de odihnă, când? Când au ieşit evreii din Egipt în anul 4068 şi au ajuns în pustia Sinai, prima dată când le-a spus Dumnezeu aşa: “Coaceţi ce aveţi de copt azi, frigeţi ce aveţi de fript azi, căci mâine este zi de odihnă” de-abia atunci la Ieşire se spune că a pus Dumnezeu Sâmbăta şi Sâmbăta n-a pus-o pentru toate popoarele, ci numai pentru evrei: “Amintire că aţi fost robi în Egipt şi v-am scos cu mână tare şi va fi legătură veşnică între Mine şi tine Israile” nu pentru toate popoarele. Când a venit Ezdra să zidească Ierusalimul au venit şi celelalte popoare să le ajute la zidirea Ierusalimului şi le-a spus Ezdra şi Neemia: “Voi n-aveţi făgăduinţă şi n-aveţi Sâmbătă dată de Dumnezeu, noi avem Sâmbătă dată de Dumnezeu nu voi şi de aceea nu veţi zidi împreună cu noi!” Vezi că popoarele n-au avut Sâmbătă.

- Dar oare au spus proorocii, că au să vină popoarele la credinţă şi au să aibă zi de sărbătoare?
Da!

- Unde scrie, a zis predicatorul?

- Ia caută la Ieremia 31,31: “Şi alt Testament voi încheia cu casa lui Israel, nu ca cel ce l-am încheiat pe Mantele Sinai şi altă zi de sărbătoare voi rândui poporului Meu”. Ai văzut că n-avem nevoie de sâmbătă, zice Apostolul Pavel, către Coloseni: “Nimeni să nu vă învinuiască pe voi pentru ziuă nouă, sau sărbătoare sau sâmbătă, cele vechi au trecut, toate s-au făcut noi!”. Că mutându-se preoţia s-a făcut legii mutare şi înnoire. Deci, ziua evreilor a fost Sâmbăta, iar a creştinilor este Duminica.

Ai văzut că Legea Veche şi Scriptura are ca rădăcină Sfânta Tradiţie. Auzi ce spune Apostolul Pavel către Tesaloniceni: “Mă bucur de voi, că aţi ţinut predicile (Tradiţiile)” (II Tes.)

- I-am zis predicatorului: Măi băiete, aici este o stână de oi, dar intrând în stână aţi dat peste un câine rău, voi sunteţi lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, la turma asta să ştiţi că eu am fost cioban, acum eu sunt câinele mănăstirii acesteia, dar de veţi sta de vorbă cu stareţul, atunci veţi vedea voi! Aţi crezut că la stâna asta nu-i nici un câine rău, iaca s-a găsit un câine. La urmă a zis predicatorul: Aşa ne socotiţi pe noi? Dar scrie, că-l vei iubi pe aproapele tău?

Dar voi sunteţi aproapele meu? Pe eretici, sectari, Scriptura nu-i numeşte oameni, ci câini, porci, vulpi, lupi îmbrăcaţi în piei de oi, lei însetaţi, pui de vipere, aşa sunteţi voi, cum să-i iubesc eu pe aceştia?

- Dacă-i aşa – zice predicatorul – plec!

- Trebuia să nici nu vii, nu putem iubi lupii, noi îi iubim pe oameni. Tu fiind lup am nevoie să te alung până nu te-oi mai vedea pe la stână. După ce am discutat, numai văd, că s-au dus la Biserică mai mult de jumătate din baptişti – era zi de post, Vinerea – şi au luat anaforă şi şi-au făcut cruce oamenii, dar oamenii au spus: Câte zile avem noi nu mai mergem după predicatorul acesta, care ne-a rătăcit. Iar bărbatul acelei femei, când a văzut că el nu poate răspunde la întrebări, zicea:

- Ce-ai spus, predicatorule: Că Biblia este de la începutul lumii, vezi că 4108 ani nu a fost Biblie?

A mers bătrânul acasă şi n-a mai mers la adunarea lor şi i-a zis predicatorului, că de mai vine la casa lui îl loveşte în cap. [...]

Luther era tata sectarilor din lume. Luther un călugăr de 120 kg, catolic, se căsătoreşte cu o călugăriţă Ecaterina şi apoi face protestantismul. A păţit şi el cu călugăria, ca şi vulpea cu strugurii, ca văzând Vulpea că strugurii-s dulci şi buni, dar îs sus şi nu-i putea ajunge a zis vulpea, că-s acri şi nu-s buni. Aşa a păţit Luther cu călugăria, a zis că nu mai trebuie călugări, văzând că a căzut el din călugărie, a desfiinţat monahismul – mare păcat! Mama lui Luther a fost de origine catolică, ca şi Luther la început, iar într-o zi după ce Luther s-a lepădat de catolici şi de călugărie şi şi-a făcut sectarismul lui vine să-l întrebe: “Fiul meu, ce zici tu, să mă las de catolici şi să mă fac şi eu protestantă ca tine?” Luther i-a răspuns: “De vrei să trăieşti uşor şi să mori greu fa-te protestantă ca şi mine, dar de vrei să trăieşti greu şi să mori uşor, rămâi în religia catolică!”. Văzându-şi greşala Luther, că a stricat credinţa, a zis: “Vai de mine, că rătăcirea mea nu se va sfârşi niciodată!” El şi-a dat seama de rătăcirea lui, că greşeala lui este pierzare veşnică. Asta a fost la 1514.

Sursa: Biserica "Secreta"

Pr. Cleopa: Ce vrei sa stii despre acesta?

INVATACELUL: As vrea sa stiu daca a fost nevoie de indreptat calendarul cel vechi (iulian), caci cei ce tin pe stilul vechi zic ca nu trebuia schimbat.

Pr. Cleopa: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare nevoie de indreptare. Acest calendar a fost intocmit de filosoful pagan Iulian Sosigene din Alexandria, in anul 44, inainte de venirea Domnului, din porunca imparatului Romei, Iulius Cezar. Acest calendar a fost intocmit si asezat la acea vreme, potrivit cu izomeria (echinoctiul), care era la data de 24 martie si 24 septembrie. Dar dupa intocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat ca acest calendar ramanea in urma, fata de calendarul ceresc, la 300 de ani, cu o zi si o noapte, iar unii mai noi au dovedit ca la 134 de ani, calendarul iulian ramanea cu o zi si o noapte in urma.

INVATACELUL: Prea Cuvioase Parinte, dar a ramas scris in vreo carte aceasta ramanere in urma a calendarului celui vechi (iulian)?

Pr. Cleopa: Aceasta ramanere in urma a calendarului vechi o poti gasi in Pidalionul de Neamt, editia 1844, pe fata foii a 9-a incepand cu randul al 9-lea, unde se vede scris asa: "Dupa astronomii cei vechi, Ptolomeu si altii, o noapte si o zi se pogoara izomeria in 300 de ani si ceva mai multi. Iar dupa cei mai noi, o noapte si o zi se pogoara la 134 de ani, precum se vede scris in cartea ce se cheama "Tomos agapis". Asadar din aceasta cauza, izomeria (echinoctiul), care in calendarul iulian era asezata la 24 martie, si 24 septembrie, dupa 134 de ani a coborat cu o zi la 23 martie, apoi dupa alti 134 de ani la 22 martie, si in urma, in anul 325, pe vremea Sfantului si Marelui Sinod ecumenic de la Niceea, izomeria ajunsese la 21 martie. Lucrul acesta il poti vedea scris in Pidalion, tot pe fata filei a 9-a, chiar in randul de sus, unde scrie asa: "Deci primavarateca izomerie pentru nepotrivirea a insasi miscarii soarelui de la apusuri catre rasarituri, nu se face totdeauna intr-una si aceeasi zi. Ca in vremea sfintilor apostoli era la 22 martie dupa marturia acelorasi apostoli (Cartea 5-a, cap. 17), ori, dupa altii, la 23. Iar in timpul intaiului sobor a toata lumea (de la Niceea), era la 21 martie, dupa Sevastos si altii".Deci se vede, iubite frate, ca crestinii chiar din vremea sfintilor apostoli nu se mai tineau de izomeria calendarului iulian (cel vechi), care, dupa cum am vazut, ramanea in urma. Asa ca sfintii parinti de la Niceea fac prima indreptare a calendarului iulian - dupa cum si sfintii apostoli mai inainte de ei au facut-o - si izomeria cea de la 24, 23 si 22 martie, gasind-o in urma cu trei zile pana la venirea lor, o fixeaza la 21 martie unde era atunci.

INVATACELUL: Cum a fost cu ramanerea in urma a calendarului vechi, dupa soborul intai?

Pr. Cleopa: Dupa cum ai vazut in Pidalion, la locul aratat, ca izomeria calendarului iulian de la anul 44 inainte de Hristos si pana la anul 325 in vremea Sfantului si Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, a coborat cu trei zile in urma, la fel s-a intamplat si dupa Sinodul I ecumenic, izomeria ramanand mereu in urma. Acest lucru il arata marele invatat Nichifor Grigoras (1324), care zice ca: "indreptarile calendarului iulian au ramas neglijate si trebuie negresit de a se indrepta" (Problema stabilirii datei Pastilor, de Teodor M. Popescu, "Ortodoxia", nr. 7- 9, 1964, p. 381). Sa stii ca la anul 1325, cand se implineau 1000 de ani de la Sfantul si Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, marele invatat si istoric bizantin, socotind ca este timpul potrivit pentru indreptarea propusa de el, a adus proiectul sau la patriarhul Isaia (1323-1324).

Iar alt mare om de stiinta, Matei Vlastares, recunoscand si el justetea propunerii lui Grigoras, a intocmit singur o "Syntagma" in acest scop, in 1355, prin care impartasea aceeasi tema. El constata ca si inaintasul lui, Grigoras, ca tabelele pascale nu mai corespund, deoarece s-au departat de ziua lunii pline astronomice. Apoi alt mare invatat, calugarul Isac Arghyras, a reluat studiile problemei pascale (1271-1372). El a aratat ca echinoctiul este socotit cu 7 zile mai tarziu si a stabilit ca acest lucru este o abatere de la hotararea Sfantului Sinod de la Niceea, daca la serbarea Pastilor nu se tine cont de luna plina care cade intre 15 martie si 20 martie, adica dupa echinoctiul adevarat, si se asteapta luna plina urmatoare. El a cerut indreptarea calendarului pentru ca tabelele pascale sa corespunda cu datele astronomice (dupa Ilarie de Pitavius, Uranologion, 1628, p. 204).Iarasi de indreptarea calendarului si de data Pastilor s-a ocupat mult Gheorghe Ghemist Plethon (+ 1450). Acestia de pana aici au fost invatati greci din Rasarit, care au avut preocupari pascalogice si de indreptare a calendarului.In Apus, foarte multi invatati filosofi si astronomi, vazand ramanerea in urma a calendarului iulian s-au ocupat de indreptarea lui, si fiindca nu este locul si nici vremea voi aminti macar putini dintre ei, ca:Ioan de Sacro Busto, Albertus Magnus (+ 1280), Roger Bacon (+1292), regele Alfons al X-lea al Castiliei, care in 1240 a convocat un colegiu de astronomi ca sa calculeze datele exacte ale calendarului, in anul 1262, ei au intocmit Tablele planetare alfonsiene. Apoi renumitul sorbonist, Pierre d'Ailly (+ 1420), cardinalul german Nicolaus de Cus (= Cusanius + 1464), Paul de Midelburg (+ 1534), profesor de matematica si astronomie la Padua, invatatorul Andreas Stibonius, teolog si matematician, Georg Stannstetter, medic si filosof la Viena, dominicanul italian Ignazio Danti (Perusinus +1586) si multi altii au cerut indreptarea calendarului si a Pascaliei si au aratat nepotrivirile calendarului iulian (vezi la Teodor Popescu, Problema stabilirii... p. 382-389).In Pidalionul de Neamt se arata ca pe la anul 1760 izomeria coborase de la 21 martie la 10 martie: "Pentru ca si noi vedem ca izomeria a ramas cu adevarat cu 11 zile inapoi" (vezi canonul 7 apostolic, f. 8).Invatatul apusean Roger Bacon - amintit mai sus - face un apel direct la papa Clement al VI-lea (1265-1268), in care cere indreptarea calendarului vechi, iulian, aratand ca echinoctiul a ajuns la 12 martie si ca Pastele se serbeaza adeseori gresit, in baza cercetarilor acestor mari invatati si a altor multi care au fost dupa ei, Papa Grigorie al XIII-lea (1572-1585) a anuntat la 24 februarie 1582, prin bula "inter gravissimas", reforma calendarului iulian prin suprimarea a 10 zile (5-14 oct.) si readucerea echinoctiului de primavara la data de 21 martie, cum era pe vremea sfintilor parinti de la Niceea.

INVATACELUL: Dar eu am auzit pe cei cu stilul vechi spunand despre calendarul nostru indreptat ca este catolic, ca cel gregorian, indreptat de Papa Grigorie al XIII-lea la anul 1582. Oare asa sa fie?

Pr. Cleopa: Nu este asa, iubite frate. Ca sa mai stii un lucru, afla ca intre calendarul gregorian indreptat, si cel astronomic, diferenta anuala este de 26,02 secunde, ceea ce-l face sa ramana in urma cu o zi si o noapte la 3500 de ani. Iar in calendarul ortodox indreptat diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa prin modul de bisectare pana la un minim de 2,02 secunde, ceea ce face ca diferenta de o zi si o noapte sa ajunga de abia dupa 42.772 de ani (amanunte, la V. Gheorghiu, Sfintele Pasti si reforma calendaristica ortodoxa romana, p. 74 si Const. Chiritescu, Pascalia, p. 50).Sa stii, de asemenea, ca ramanerea in urma a calendarului iulian era cunoscuta in Biserica noastra cu sute de ani inainte. Acest lucru se arata din marturia arhim. Nichifor, ingrijitorul Episcopiei Buzaului, care, la sfarsitul Ceaslovului tiparit de Sfantul Sinod in anul 1816, arata ca din greselile calendarului si pascaliei vechi suntem cu 13 zile in urma. El arata ca autorul acestei Pascalii este Dr. Panaite Dornici, inginer-sef.Inca sa mai stii ca si talcuitorii canoanelor din Pidalion cunosteau foarte bine ramanerea in urma a calendarului iulian. Iata ce scrie la subinsemnarea canonului 61 din Cartagina, fila 339: "Este de nedumerit lucru pentru ce canonul acesta zice aici ca la fiecare sinod de peste an sa se arate cand are sa fie Pascha, de vreme ce intaiul sinod a facut indreptarea cea pentru Pascha ... Spre dezlegarea nedumeririi zicem ca toti parintii africani au adus numai canoanele si hotarul credintei sinodului I, dar nu si practicile lui, intru care, dupa Balsamon, se cuprindea indreptarea cea dupa Pasti, precum se vede in practicalele intaiului sinod cele scrise de Ghelasie. Dar poate si pentru ca inca nu era atat de bine cunoscuta indreptarea aceasta si dupa urmare nici cu amanuntul stiuta si lesne aflata, ca acum".Deci, ti-am spus atatea marturii si de la invatatii din Rasarit si de la cei din Apus, caci cu adevarat calendarul era ramas in urma si a trebuit negresit sa fie indreptat.

INVATACELUL: Parinte, dar cum a fost indreptarea calendarului in Biserica noastra? Caci cei cu stilul vechi zic ca patriarhul Miron Cristea si cei ai lui si-au uitat de randuiala veche si au stricat calendarul nostru cel sfant si credinta ortodoxa.

Pr. Cleopa: Nu-i deloc asa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.

INVATACELUL: Dar cum si de cine s-a facut indreptarea calendarului?

Pr. Cleopa: Nu patriarhul Miron Cristea a indreptat calendarul, ci Biserica noastra dreptmaritoare de Rasarit, in frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol si cu toti patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de fata, sau au trimis delegati si imputerniciti pentru a semna in locul lor. Acestia au facut indreptarea calendarului celui vechi care, dupa cum ai vazut, ramasese in urma ca si Pascalia cea din cadrul ei.

INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare?

Pr. Cleopa: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin. Hotararea a fost primita de catre toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliti, episcopi si delegatii lor, urmand ca fiecare Biserica sa faca indreptarea calendarului cand va gasi vreme potrivita. Astfel, in anul 1924, la 10 martie, a indreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol si Biserica Greciei. Apoi, pe rand, Patriarhia Alexandriei, Biserica Serbiei, Patriarhia Antiohiei si in anul 1924, in octombrie, a indreptat calendarul si Biserica noastra Ortodoxa Romana, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian.